Sari direct la conținut

Alegeri SUA: „Minciuni”: Mai multe televiziuni americane au întrerupt discursul lui Trump

HotNews.ro

Trump a vorbit pentru prima dată de la noaptea alegerilor prezidențiale, dar mai multe televiziuni americane au decis joi seară să întrerupă difuzarea unui discurs al președintelui Donald Trump, acuzându-l că dezinformează, potrivit AFP.

Pe măsură ce numărătoarea voturilor continuă, Trump tocmai a spus de la Casa Albă că va câștiga „ușor” dacă „voturile legale” ar fi numărate, dar că dacă „voturile ilegale” ar fi incluse, democrații ar putea „încerca să ne fure alegerile”.

Foarte repede, canalul MSNBC și-a încetat transmisia în direct.

„Ei bine, iată-ne din nou în poziția neobișnuită de a trebui să, nu doar să-l întrerupem pe președintele Statelor Unite, ci și să îl corectăm pe președintele Statelor Unite”, a șoptit prezentatorul, Brian Williams.

NBC News și ABC News au întrerupt, de asemenea, difuzarea acestei conferințe de presă, care în cele din urmă a fost doar o declarație, deoarece președintele a părăsit biroul fără a lua nicio întrebare.

CNN a decis să nu-i taie microfonul lui Donald Trump, dar gazda sa vedetă Jake Tapper l-a criticat dur pe șeful statului.

„Ce noapte tristă pentru Statele Unite ale Americii să-și vadă președintele (…) acuzând în mod fals oamenii că au încercat să fure alegerile”, a spus el, denunțând un „țesut de minciuni”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro