Skip to content

[P] Toți studenții Universității Româno-Americane vor dobândi competențe de inteligență artificială, indiferent de specializarea aleasă

Smile Media
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Universitatea integrează competențe de AI, gândire critică și utilizarea responsabilă a tehnologiilor emergente în toate programele de studii, pregătind absolvenții pentru economia digitală și profesiile viitorului.

Inteligența artificială transformă deja modul în care învățăm, lucrăm și luăm decizii. De la economie și business la drept, marketing, sport sau comunicare, aproape toate domeniile sunt influențate de noile tehnologii, iar competențele cerute pe piața muncii evoluează într-un ritm fără precedent.

În acest context, universitățile au responsabilitatea de a pregăti absolvenți care nu doar înțeleg tehnologia, ci știu să o utilizeze responsabil, critic și eficient.

Pornind de la această realitate, Universitatea Româno-Americană anunță integrarea inteligenței artificiale în traseele educaționale ale studenților tuturor specializărilor universitare și dezvoltarea unui model academic care urmărește formarea competențelor necesare economiei digitale, organizațiilor și societății, în acord cu evoluția pieței muncii și a profesiilor viitorului.

Începând cu 2021 și consolidând această direcție prin noile dezvoltări curriculare, Universitatea Româno-Americană construiește un parcurs educațional prin care studenții dobândesc competențe în utilizarea responsabilă și aplicată a inteligenței artificiale, indiferent de specializarea aleasă.

De la gândire critică la competențe de inteligență artificială

Modelul academic dezvoltat de Universitatea Româno-Americană pornește de la o premisă esențială: utilizarea responsabilă și eficientă a tehnologiei trebuie să se bazeze pe gândire critică, competențe digitale solide și capacitatea de a lua decizii informate, etice și fundamentate pe dovezi.

Astfel, indiferent de domeniul de studiu, studenții au acces la un parcurs educațional care dezvoltă competențe relevante pentru economia digitală și profesiile viitorului.

Parcursul educațional include:

  • disciplina Critical Thinking, dedicată dezvoltării gândirii analitice și deciziei bazate pe argumente;
  • competențe digitale dezvoltate prin curriculum și certificări relevante, precum ICDL;
  • utilizarea instrumentelor AI și competențe de Prompt Engineering;
  • disciplina Process Optimization & Automatization with AI, orientată spre aplicarea practică a tehnologiilor pentru optimizarea proceselor.

În funcție de domeniul de studiu, traseul este completat prin discipline aplicate precum AI in Business & Industry, AI in Sport and Kinesiotherapy și Cybercrime Law, care răspund provocărilor specifice fiecărei profesii.

„Credem că rolul unei universități este de a forma oameni capabili să se adapteze cu ușurință și să performeze în domeniile lor de activitate. De aceea, pregătim studenții nu doar pentru profesiile de astăzi, ci și pentru cele care se redefinesc sau iau naștere sub impactul noilor tehnologii. Integrarea transversală a inteligenței artificiale în toate specializările universității noastre ne va ajuta să completăm, în mod relevant, experiența educațională a fiecărui student. Ne propunem să formăm absolvenți care înțeleg tehnologia, gândesc critic, iau decizii bine fundamentate și utilizează inteligența artificială în mod responsabil pentru a inova, a genera valoare și a contribui la dezvoltarea unei societăți digitale centrate pe om.”, susține Prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane.

Cercetare aplicată și infrastructură pentru tehnologiile viitorului

Integrarea inteligenței artificiale în procesul educațional este susținută de activitatea de cercetare și de infrastructura tehnologică dezvoltate de Universitatea Româno-Americană prin centre dedicate inovării și tehnologiilor emergente.

Printre acestea se numără CRAI – Center for Research in AI, CSMI – Computational Science & Machine Intelligence, iRIOT – Center for Robotics, IoT & Applied Informatics și IntelBDA – Economic Intelligence, Blockchain & Data Analysis, care reunesc proiecte și inițiative dedicate inteligenței artificiale, științei datelor, roboticii și transformării digitale.

În cadrul acestor centre sunt dezvoltate proiecte de cercetare privind utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, automatizarea proceselor, neuroștiințele computaționale și sistemele de interacțiune om–mașină, inclusiv cercetări în domeniul Brain Computer Interfaces (BCI).

Studenții și cercetătorii beneficiază de acces la infrastructură dedicată dezvoltării și testării tehnologiilor avansate, incluzând echipamente EEG pentru activități educaționale și de cercetare, sisteme de realitate virtuală, tehnologii de eye-tracking, imprimare 3D, robotică și automatizare, precum și resurse extinse de calcul pentru dezvoltarea algoritmilor de inteligență artificială.

Parteneriate care conectează educația cu economia digitală

Pregătirea studenților pentru profesiile viitorului este susținută și prin colaborări cu organizații și companii din domeniul tehnologiei și al transformării digitale.

Universitatea Româno-Americană dezvoltă proiecte în sectoare precum fintech, robotică, smart manufacturing și Internet of Things (IoT), oferind studenților oportunitatea de a înțelege modul în care tehnologiile emergente sunt integrate în mediul economic și organizațional.

Dimensiunea internațională a acestor inițiative este consolidată prin colaborări academice de cercetare, inclusiv împreună cu Universitatea din Florența (UniFi), în proiectele europene READy și EMILE, dedicate utilizării responsabile a inteligenței artificiale în educație și dezvoltării unor instrumente inovatoare pentru cadrele didactice din învățământul primar.

Prin aceste proiecte, Universitatea Româno-Americană contribuie la explorarea modului în care tehnologiile emergente pot sprijini procesele de predare și învățare într-un mod sigur, relevant și centrat pe utilizator.

În paralel, Universitatea Româno-Americană dezvoltă inițiative educaționale și proiecte împreună cu organizații și companii din domeniul tehnologiei, inclusiv prin colaborări cu Google, Microsoft și ICDL pentru consolidarea competențelor digitale și utilizarea tehnologiilor emergente.

”Ne propunem să dezvoltăm competențe care îi vor ajuta pe studenții noștri să se adapteze continuu, să colaboreze interdisciplinar și să răspundă cu agilitate cerințelor pieței muncii. De aceea, investim constant în pregătirea cadrelor didactice și personalului administrativ, în curriculum, cercetare, infrastructură și parteneriate, pentru ca educația să rămână relevantă și conectată la ceea ce urmează.”, declară Prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane.

O investiție în competențele viitorului

Transformarea digitală schimbă rapid modul în care oamenii învață, lucrează și colaborează. În acest context, universitățile au misiunea de a pregăti absolvenți capabili să înțeleagă tehnologia, să gândească critic și să se adapteze continuu la schimbările din piața muncii.

Prin integrarea competențelor de inteligență artificială în toate programele de studii, dezvoltarea cercetării aplicate, investițiile în infrastructură și extinderea parteneriatelor cu mediul economic și academic, Universitatea Româno-Americană construiește un model educațional conectat la cerințele economiei digitale și ale profesiilor viitorului.

La Universitatea Româno-Americană, inteligența artificială nu este doar un subiect despre viitor – este deja parte din modul în care se învață, se cercetează și se construiesc competențele profesionale ale noii generații.

Universitatea pregătește extinderea ofertei educaționale prin noi programe și inițiative dedicate studenților, profesorilor, absolvenților și mediului de business, cu accent pe utilizarea responsabilă și aplicată a inteligenței artificiale.

Informații suplimentare despre proiectele internaționale menționate în articol:

***

Despre Universitatea Româno-Americană

Universitatea Româno-Americană este o instituție de învățământ superior de drept privat și interes public, non-profit, recunoscută pentru excelența academică și pentru sprijinul constant oferit studenților săi în dezvoltarea lor profesională și personală. Universitatea Româno-Americană este una dintre cele mai performante instituții de învățământ superior privat din țara noastră, având peste 50.000 de absolvenți în cei 35 de ani de activitate. Universitatea a fost înființată în anul 1991, cu scopul de a promova valorile educaționale ale învățământului superior american, pe fondul bogatelor tradiții ale învățământului românesc.

Informațiile despre oferta educațională, beneficiile oferite și calendarul de admitere sunt disponibile pe www.rau.ro.