Sari direct la conținut

Fermierii au trimis Guvernului o listă de revendicări / „Soluţii de creditare, să nu mai fie controlaţi drastic de APIA, să nu mai intre cereale din Ucraina”. Ce le-a răspuns ministrul Agriculturii

HotNews.ro
Protest fermieri, Foto: AGERPRES
Protest fermieri, Foto: AGERPRES

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români a înaintat o listă de revendicări Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernului României pentru rezolvarea crizei financiare a fermierilor şi redobândirea competitivităţii fermelor româneşti. Potrivit acestora, fermierii români au nevoie de „un plan de salvare şi stabilitate financiară, în parteneriat cu Executivul”. Ei reafirmă importanţa consolidării comunicării şi cooperării Guvernului şi MADR cu parteneri sociali, reprezentanţi ai intereselor fermierilor, în scopul identificării acţiunilor şi resurselor aferente gestionării eficiente a crizelor multiple, externe sectorului agroalimentar, cu care se confruntă agricultura românească.

Noi negocieri. Ce au cerut fermierii, ce le-a răspuns ministrul Agriculturii

În cadrul negocierilor purtate sâmbătă după-amiază la Ministerul Agriculturii, fermierii au cerut, să nu mai intre în ţară cereale din Ucraina, iar controalele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) să nu mai fie drastice, au informat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

În legătură cu soluţii de creditare, ministrul agriculturii, Florin Barbu, le-a explicat că există în vigoare programul de 5 ori subvenția prin care pot lua credite avantajoase de la CEC cu o simplă adeverință eliberată de APIA. „De asemenea, ministrul le-a transmis că există deja în transparență decizională un act normativ care le suspendă obligațiile de plată dacă au dificultăți”, au precizat sursele citate.

Fermierii au cerut de asemenea „să nu mai fie controalele APIA atât de drastice”. Ministrul le-a explicat că acele controale sunt „absolut obligatorii, pentru a ne asigura că banii europeni și cei de la buget sunt cheltuiți corect”, au relatat sursele.

Fermierii au mai cerut să nu mai intre în țară grâu din Ucraina, în condițiile în care de când a fost instituită măsură licențierii la import nicio firmă din România nu a cerut licențiere pentru a importa cereale din Ucraina.

Ministrul Agriculturii i-a asigurat că „toate programele de sprijin vor continua” și că vor fi „lansate și altele noi, bugetul Agriculturii fiind mai mare decât cel de anul trecut”.

Fermierii au trimis Guvernului o listă de revendicări. Care sunt acestea

„Parteneriatul Guvern – Sector Privat – Mediu Asociativ este dator să stabilească acum, de comun acord, un plan de acţiune pentru rezolvarea dificultăţilor economico-financiare actuale grave şi urgente ale fermierilor, să fundamenteze şi să operaţionalizeze programe sistemice, care să urmărească interesele şi priorităţile României în dezvoltarea agriculturii pe termen lung: gestiunea impactului schimbărilor climatice prin modernizarea şi extinderea infrastructurii de irigaţii şi desecare-drenaj; extinderea Agriculturii 4.0; diversificarea şi creşterea valorii adăugate; susţinerea agriculturii sustenabile; sprijinirea tinerilor şi a inovaţiei; stimularea investiţiilor pentru a reduce importurile şi a creşte exporturile cu valoare adăugată ridicată”, precizează comunicatul de presă al Clubului Fermierilor Români, citat de News.ro.

Propunerile sintetizate de revendicări solicitate de către Clubul Fermierilor Români reprezintă o parte a unui Plan de acţiune integrat de gestiune a crizei economico-financiare cu care se confruntă fermierii români, prin impactul cumulat al efectelor războiului din Ucraina, secetei din ultimii ani, volatilităţii preţurilor la inputuri şi diminuării ofertei comerciale aferente cerealelor şi oleaginoaselor autohtone:

„1. Acordarea subvenţiilor APIA aferente anului 2023 până la finalul lunii februarie 2024, inclusiv pentru fermierii aflaţi în eşantionul de control clasic şi prin teledetecţie, precum şi accelerarea proceselor pentru compensările financiare asociate celorlalte scheme de plată directă (eco-scheme, măsuri de agro-mediu etc.).

2. Compensarea pierderilor fermierilor afectaţi de perturbarea majoră a pieţei cerealelor, cauzată de importul cerealelor ieftine din Ucraina, care nu respectă standardele UE şi pot pune în pericol siguranţa alimentară, dar şi de tranzitul cerealelor şi oleaginoaselor ucrainene: minim 60 euro/tonă comercializată, prin acordarea unui ajutor de stat, conform cadrului de ajutor de stat adoptat de Comisia Europeană care permite ca statele membre să acorde până la 280.000 Euro/fermă şi până la 2,5 milioane EURO/IMM din industria agroalimentară. Evidenţiem diferenţa între preţurile bursiere şi cele oferite fermierilor români de traderi în Portul Constanţa.

3. Oferirea unor subvenţii aferente pierderilor cauzate de volatilitatea preţurilor de comercializare a cerealelor şi oleaginoaselor în anul agricol 2023 – 3 euro/tonă depozitată/lună, pentru perioada septembrie 2023-februarie 2024.

4. Oferirea unor linii de creditare avantajoase antreprenorilor din agricultură cu garanţii guvernamentale, până cel târziu la finalul lunii ianuarie, care să permită fermierilor continuarea activităţii în anul curent – lansarea operaţională a Creditului Agricol şi Creditul Fermierului.

5. Continuarea programelor AGRO IMM INVEST şi RURAL INVEST prin creşterea plafoanelor de garantare şi a plafonului de ajutor de stat anual aferent fiecărui agent economic din sectorul agricol, în cadrul creditării cu garanţie FGCR, precum şi extinderea bazei de creditare a fermierilor cu risc bancar B şi C, demers realizat în colaborare cu BNR şi instituţiile bancare.

6. Plata cheltuielilor privind compensarea parţială a costurilor energiei utilizate pentru irigarea suprafeţelor agricole în baza contractelor multianuale/sezoniere pentru întreg anul 2023. Bugetarea integrală a plăţilor parţiale pentru anul 2024 privind asigurarea consumului de energie electrică necesar irigării terenurilor agricole (în prezent: alocări realizate de ANIF în limita fondurilor disponibile).

7. Echivalarea categoriei B cu TR şi a categoriei B1 cu TR1, indiferent de masa maximă autorizată a utilajului agricol.

8. Adoptarea unor decizii, la nivel naţional (caz de forţă majoră) şi european privind derogarea de la aplicarea Gaec 7 şi 8 pentru anul curent, şi oferirea unui răspuns cert fermierilor români până la finalul lunii ianuarie – doar astfel aceştia îşi mai pot realiza o prognoză în privinţa gestionării eficiente a culturilor agricole pentru anul 2024.

9. Sprijinirea fermierilor afectaţi de secetă pentru pierderile suferite aferente producţiei şi valorificării cerealelor şi oleaginoaselor pentru culturile de toamnă 2022, prin acordarea unui ajutor de stat, având la bază cadrul temporar Ucraina în valoare de 100 EURO/ hectar.

10. Asigurarea unei competiţii corecte pe piaţa comună europeană (inclusiv statele aflate într-un proces de aderare la UE) în ceea ce priveşte importul produselor agroalimentare care prezintă standarde neconforme regulamentelor europene privind agricultura, mediul şi sănătatea consumatorilor europeni.

11. Stabilirea unei scheme de microcreditare care să permită accesul facil şi rapid a fermierilor români la surse financiare atât de necesare afacerilor agricole de dimensiuni mici şi medii, în vederea evitării renunţării la activitatea desfăşurată.

12. Protejarea pieţei interne prin efectuarea de controale sistematice pentru verificarea regimului vamal şi respectarea cerinţelor UE. Multe produse ucrainene îşi schimbă originea în Rep. Moldova şi Bulgaria, iar apoi sunt comercializate pe teritoriul României.

13. Revizuirea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte taxarea companiilor cu cifra de afaceri de peste 50 mil. euro, precum şi a instituţiilor bancare. Solicităm identificarea unei soluţii optime prin care sectorul agroalimentar să fie exceptat, deoarece în mod firesc cei 1% deduşi din cifra de afaceri a firmelor mari şi cei 2% din cifra de afaceri a instituţiilor bancare, se extrag din preţul mărfurilor. Ulterior, în etapa procesării materiei prime şi a comercializării produselor finite în zona de retail, aceşti 3% se regăsesc în preţul de raft, pe care consumatorul îl plăteşte. Practic, fermierul va plăti cei 3%, iar consumatorul final aceeaşi pondere, tot 3%.

14. Asumarea de către Guvernul României a proiectului strategic privind extinderea capacităţii şi adaptarea proceselor logistice aferente Portului Constanţa pentru asigurarea accesului cu prioritate a mărfurilor din România la export”, mai indică sursa citată.

Sursa citată mai spune că susţine negocierea şi adoptarea de către Guvern a unui Plan de măsuri ca răspuns la criza financiară cu care se confruntă fermierii români. Anii de secetă, criza economică, efectele complexe ale războiului din Ucraina, perturbarea pieţei comune europene prin derogările acordate mărfurilor agricole ucrainene au adus fermierii români într-un punct critic, de la care mulţi vor dispărea dacă acest sector strategic nu este tratat strategic de către Guvernul României.

Acest plan trebuie să fie rezultatul unor negocieri care să consemneze angajamentele Guvernului pe termen scurt şi mediu, pentru ca această criză cu care se confruntă fermierii s-a acumulat în timp şi poate fi rezolvată doar cu un plan asumat politic, diplomatic, financiar si economic. Fermierii români au nevoie acum de un Plan de salvare şi stabilitate financiară, cu intervenţia Guvernului”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Clubul Fermierilor Români mai consideră implementarea măsurilor de sprijin enunţate anterior imperios necesare pentru redresarea sectorului agricol românesc, astăzi, într-un moment în care politicile publice încă mai pot menţine prin acţiunile întreprinse securitatea şi siguranţa alimentară a ţării.

____

Transportatorii şi fermierii se pregătesc să continue protestele spontane declanşate săptămâna aceasta, sâmbătă fiind a patra zi consecutiv în care îşi manifestă nemulţumirile.

În apropiere de Bucureşti, coloane de autovehicule de mare tonaj sunt în zona localităţii Afumaţi. În judeţul Teleorman, şoferii au pornit spre Capitală cu TIR-uri, tractoare dar şi cu autovehicule. În Suceava sunt anunţate proteste pentru după amiaza zilei, iar Jandarmeria a instituit baraje pe drumuri pentru a nu permite intrarea în oraş a utilajelor agricole. Şi pe centura Timişoarei se desfăşoară un protest.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro