Skip to content

Nicușor Dan îl felicită pe Dacian Cioloş, candidat pentru șefia unei organizații internaționale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fostul premier Dacian Cioloş, susținut de România pentru postul de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a fost felicitat public de președintele Nicușor Dan pentru prezentarea viziunii sale despre o francofonie.

„Îl felicit pe Dacian Cioloş pentru prezentarea viziunii sale despre o francofonie mai eficientă, mai aproape de cetăţeni şi mai concentrată pe rezultate, cu Africa în centrul său şi toate regiunile pe deplin implicate”, a scris sâmbătă Nicușor Dan, pe contul său de X.

„Ambiţia sa: să facă din francofonie un exemplu de multilateralism luminat şi să consolideze rolul acesteia ca spaţiu de cooperare, dialog şi oportunităţi. Manifestul „Rassembler pour construire – Vision Francophonie 2030” a fost transmis tuturor statelor membre”, a scris şeful statului.

Viziunea lui Cioloș pentru Francofonie

Dacian Cioloş, în prezent consilier prezidențial, a prezentat, pe 30 iunie, la Ambasada României de la Paris, manifestul „Reunim pentru a construi – Viziune pentru Francofonia în 2030”, pentru o Francofonie mai modernă, mai utilă şi mai apropiată de cetăţeni, notează Agerpres.

Fostul premier şi fostul comisar european a susţinut că franceza este „o limbă a oportunităţilor” şi a evocat şi propria experienţă, adăugând că viitorul francofoniei depinde de tineri, dacă ei vor sau nu să înveţe franceza.

„Sunt conştient că, venind din Europa de Est, unele state membre, unele venind din zona Africii, îşi pun întrebarea dacă e o alegere bună să existe un secretar general care nu provine din Africa, având în vedere că majoritatea din OIF este din această regiune”, a precizat el.

Printre avantajele alegerii sale a menţionat cooperarea economică, anume conectarea acestui continent cu restul lumii.

„Dacă voi fi ales, îmi doresc să lucrez împreună cu toate țările francofone pentru a transforma spațiul nostru comun într-un veritabil catalizator al oportunităților, inovației și solidarității”, a scris sâmbătă Dacian Cioloș, pe pagina sa de Facebook.

Noul secretar general al OIF va fi desemnat în luna noiembrie, la sommet-ul din Cambodgia, pentru perioada 2027-2030.

Actualul secretar general este Louise Mushikiwabo (fost ministru de externe al Rwandei, 2009-2018), aflată la finele celui de-al doilea mandat de patru ani.