Skip to content
Ministrul italian al Apărării Guido Crosetto, Foto: Mauro Scrobogna/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia

Italia transmite un mesaj dur, după arestarea a două persoane acuzate că spionau pentru Rusia. „Vârful unui aisberg gigantic”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Autoritățile italiene au arestat două persoane, printre care un fost membru al serviciilor sale secrete, sub acuzația că i-au transmis informații clasificate unui agent rus, conform anunțului făcut marți de parchetul din Roma, citat de Reuters.

Procurorii au spus că principalul inculpat din dosar, al cărui nume nu l-au dezvăluit public, este un fost ofițer al poliției militare italiene Arma dei Carabinieri, în vârstă de 59 de ani, care a activat în comunitatea italiană de intelligence. Acuzațiile se referă la transferuri de informații protejate, precum și la un acces neautorizat la servicii de telecomunicații și IT.

Dosarul a fost deschis în mai 2025, iar în acesta sunt vizate alte cinci persoane.

Principalul inculpat este acuzat că a primit bani pentru a-i transmite unui agent rus informații obținute de la sursele sale, printre care patru militari activi din armata italiană.

Agentul rus în cauză este protejat de imunitatea diplomatică în Italia. Ambasada Rusiei la Roma nu a comentat pe moment subiectul.

„Vârful unui aisberg gigantic, format din inamici externi și trădători interni”

Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat că ancheta a ajutat la a devoala adevărata atitudine a Rusiei față de Italia, al cărui guvern a sprijinit Ucraina cu ajutoare militare și civile în contextul invaziei lansate de Moscova în februarie 2022.

„Acest război hibrid este vârful unui aisberg gigantic, format din inamici externi și trădători interni care sunt pregătiți să-și vândă națiunea pentru bani, putere sau câștig personal”, a scris Crosetto pe X.

În 2021, căpitanul italian de marină Walter Biot a fost arestat, după ce a fost prins în flagrant în timp ce îi înmâna documente unui angajat al ambasadei ruse într-o parcare din Roma. În cele din urmă a fost condamnat la aproape 30 de ani de închisoare.