Senatorul care a lăsat PSD fără majoritate în conducerea Senatului a fost exclus din partid
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, joi, excluderea parlamentarului Ion Ganea. Decizia conducerii PSD are loc în contextul în care acesta a lipsit de la şedința Biroului Permanent al Senatului care trebuia să introducă în dezbatere proiectul de lege care poate amâna data alegerilor parlamentare.
Surse din interiorul PSD au declarat pentru HotNews.ro că Ion Ganea a fost exclus din partid în ședința Consiliului Politic Național. Ganea va fi înlocuit și din funcţia de secretar al Biroului permanent al Senatului într-o şedinţă de plen.
Liderul de grup al PSD, Radu Oprea, a declarat că Ion Ganea „a fost cumpărat de PNL” pentru a lipsi de la şedinţele Biroului permanent al Senatului, în acest fel nerealizându-se cvorumul pentru ca proiectul de lege prin care poate fi amânată data alegerilor parlamentare să fie introdus pe ordinea de zi.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat înaintea ședinței CPN că proiectul de lege care prevede că Parlamentul stabileşte data alegerilor va fi trecut săptămâna viitoare prin forul Legislativ şi va fi trimis la promulgare până în data de 6 noiembrie, când trebuie să înceapă campania electorală.
Președintele Klaus Iohannis a trimis săptămâna trecută la reexaminare în Parlament legea care prevedea că Legislativul este cel care stabilește data alegerilor. Demersul președintelui împiedică aplicarea legii și o duce spre o dată în care aceasta nu își mai poate atinge scopul de a amâna scrutinul din 6 decembrie.