Skip to content
Ploaie torențială în București. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alerte de ploi torențiale în 17 județe și București. Ce spun meteorologii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În 15 județe și în București va fi valabil joi un cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, iar în Dâmbovița și Prahova va fi în vigoare un cod portocaliu de ploi torențiale, a anunțat ANM.

Codul galben intră în vigoare la ora 12:00 și se va încheia la ora 02:00 noaptea.

În Muntenia, Dobrogea, vestul și sudul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50-70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni (1-3 cm).

În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi izolat și în restul teritoriului, precizează Administrația Națională de Meteorologie.

Codul portocaliu va fi valabil între orele 12:00 și 17:00 în două județe.

În județele Dâmbovița și Prahova vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă acumulate în timp scurt vor fi de 30-40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50-60 l/mp, îndeosebi în zonele deluroase și montane.

Prognoza pentru București

În capitală, temperaturile vor scădea față de ziua de miercuri și vor fi sub cele obișnuite în București la această dată.

Cerul va avea înnorări, mai accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse (5-10 l/mp și izolat peste 15 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (viteze în general de 40-60 km/h).

Temperatura maximă va fi în București de 26-28 de grade.