Modificări importante care vizează hotelurile și pensiunile. Care sunt noile criterii de clasificare introduse de autorități
Pensiunile nou-înființate care doresc să fie încadrate la categoria 4 sau 5 margarete sunt obligate să fie dotate cu aer condiționat indiferent de zona în care se află, potrivit noilor norme de clasificare a structurilor turistice adoptate de Ministerul Economiei.
Acest crititeriu era aplicat până acum doar pentru pensiunile de pe litoral și din Delta Dunării.
De asemenea, categoria va fi acordată și în funcție de îndeplinirea unor criterii care urmăresc valorificarea specificului local. Aici, ministerul menționează existența unui punct gastronomic local, organizarea de ateliere meșteșugărești sau desfășurarea unor activități dedicate promovării tradițiilor și obiceiurilor locale.
Modificări pentru hoteluri
Hotelurile vor fi clasificate pe bază de stele și în funcție de existanța unor facilități precum: locuri de parcare pentru autocare, stații de încărcare pentru autovehicule electrice, accesul la o plajă certificată Blue Flag (standarde stricte de calitate a apei, a siguranței etc) sau existența unei baze de tratament.
De asemenea, hotelurile și motelurile noi, supuse procedurii de avizare a documentațiilor tehnice, vor avea obligația de a amenaja camere adaptate persoanelor cu dizabilități, iar unitățile de alimentație publică noi vor trebui, de asemenea, să asigure accesibilizarea spațiilor.
Definiția resortului turistic
Ministerul Economiei introduce prin actul normativ pentru prima dată criteriile și documentația necesară pentru obținerea clasificării de resort turistic. Un resort turistic este definit ca „un ansamblu administrat unitar de structuri de cazare, alimentație publică și agrement, amplasat pe o suprafață minimă de 10.000 mp”.
De asemenea, apare categoria de 4 stele pentru bungalow-uri și se stabilesc reguli de încadrare pentru forme de cazare atipice, precum casele tradiționale, căsuțele pe roți sau butoaiele, precizează Ministerul Economiei.
Revizuire a termenilor pentru depunerea documentelor
Termenul în care solicitanții pot completa documentația depusă pentru clasificare se reduce de la 6 la 3 luni, pentru accelerarea soluționării cererilor. Totodată, operatorii vor avea la dispoziție 15 zile lucrătoare, în loc de 7, pentru remedierea unor deficiențe minore identificate în timpul verificărilor la fața locului, efectuate în cadrul procedurii de clasificare.
Operatorii economici nu vor mai avea obligația de a depune certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), informațiile privind activitățile autorizate și codurile CAEN urmând să fie verificate direct de personalul MEDAT prin intermediul platformei ONRC. Operatorii vor avea în continuare obligația de a declara punctul de lucru și codul CAEN aferent activității pentru care solicită clasificarea.
În cazul radierii certificatului de clasificare, operatorii vor depune o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu există rezervări achitate pentru servicii turistice neprestate sau, după caz, că acestea au fost preluate de un alt operator economic, cu acordul turistului și cu menținerea condițiilor contractuale și a unui nivel similar al serviciilor oferite.
În cazul radierii licenței unei agenții de turism, operatorul economic va declara pe propria răspundere că nu are în derulare pachete de servicii de călătorie.
Brevetele pentru funcțiile de director de agenție de turism, director de hotel și director de restaurant vor putea fi obținute și de absolvenții unei instituții de învățământ superior acreditate, cu diplomă de licență, care au minimum 5 ani de experiență într-o funcție de conducere în cadrul unei agenții de turism licențiate, al unei structuri de primire turistice clasificate sau al unei structuri de alimentație publică clasificate și îndeplinesc celelalte condiții prevăzute de lege, inclusiv deținerea unui atestat de cunoaștere a unei limbi străine de circulație internațională.
Ordinul cu noile modificări adoptate de Ministerul Economiei a fost publicat în Monitorul Oficial în 8 iulie.