Skip to content
Aglomerație pe autostrada Soarelui, Foto: Catarii | Dreamstime.com

Carambol pe Autostrada Soarelui: Coadă de 7 kilometri spre mare după un accident în lanț

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Trei autoturisme în care se aflau nouă persoane s-au ciocnit sâmbătă, pe sensul către litoral. Doi minori au fost răniți, potrivit ISU Constanța.

Accidentul rutier a avut loc pe Autostrada A2, la kilometrul 160, în dreptul localității Cernavodă. În urma impactului, o fată de 5 ani şi un băiat de 16 au fost răniți.

Cei doi minori au fost transportați la spitalul din Cernavodă.

Pe durata intervenţiei traficul a fost oprit. Centrul Infotrafic anunţă că în zonă s-a format coloană de autovehicule în direcţia către Constanţa de aproximativ 7 kilometri.

Weekendurile de vară aduc în mod obișnuit valori ridicate de trafic pe A2, sensul către Constanța. Polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto care se deplasează pe autostradă să manifeste maximă prudență la volan, să crească distanța de siguranță între autovehicule și să evite utilizarea benzii de urgență, care trebuie să rămână liberă exclusiv pentru mașinile de intervenție