Consultările de la Cotroceni s-au încheiat. De ce respinge președintele variantele Grindeanu și Mureșan / Condițiile PSD
Președintele Nicușor Dan i-a pus din nou față în față pe liderii fostei coaliții la masa negocierilor pentru o nouă discuție despre formarea noului Guvern. Discuția a avut loc în contextul în care președintele a primit două variante de premier dinspre partide – Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan – însă a declarat că nu îl va nominaliza pe niciunul, pe motiv că nu au asigurată majoritatea necesară de voturi.
Sorin Grindeanu a declarat, după întâlnirea de la Cotroceni, că PSD e în acest moment în opozitie, iar dacă Ilie Bolojan ar vrea să deblocheze situația ar trebui să facă un gest să le arate românilor că nu se ține de scaun și să îsi dea demisia.
În întâlnirea de la Cotroceni s-a discutat și despre PNRR, fără a se conveni asupra momentului convocării unei sesiuni extraordinare a parlamentului în care să se aprobe actele normative asumate prin acest program. Surse participante la discuții susțin însă că PSD ar condiționa votul pentru legile PNRR de demisia lui Ilie Bolojan.
Șansele pentru învestirea unui nou guvern până la finalul lui iulie sunt aproape excluse, au declarat pentru HotNews surse participante la discuții.
Întâlnirea s-a încheiat fără a se contura o soluție pentru un nou guvern, potrivit surselor HotNews din partide.
Întâlnirea s-a încheiat
Discuția de la Cotroceni a ajuns la final după aproximativ două ore. Liderii partidelor nu vor face declarații de presă.
Discuția dintre președinte și Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Dominic Fritz și Varujan Pambuccian a început.
Mesajul liderului USR înainte de consultări
„Avem nevoie de un guvern curajos care livrează pentru români, nu unul care îi protejează pe privilegiați sub umbrela stabilității”, a scris Dominic Fritz, într-un mesaj pe Facebook, publicat cu o oră înainte de startul consultărilor de la Cotroceni.
***
Liderii fostei Coaliții se întâlnesc luni, de la ora 09.00, la Cotroceni, pentru o nouă rundă de discuții cu președintele Nicușor Dan pentru formarea unui guvern.
Șeful statului insistă ca desemnarea unui premier să fie făcută în momentul în care există și o majoritate parlamentară pentru învestire. Până acum nici PSD, nici PNL, USR și UDMR nu o au.
Variantele luate în calcul de Nicușor Dan
Ultima discuție între președinte și cele cinci partide s-a soldat cu „blocaj total”. La două săptămâni distanță, pe masa lui Nicușor Dan se află, oficial, aceleași două propuneri de premieri: Siegfried Mureșan, din partea PNL-USR-UDMR și Sorin Grindeanu, susținut de PSD.
Însă, calculele Cotroceniului nu se limitează la aceste propuneri. Surse HotNews din administrația Prezidențială vorbesc despre două variante de lucru. Prima, desemnarea unui premier agreat de toți cei de la masa discuțiilor, cu un guvern format din toate partidele fostei Coaliții. Un al doilea scenariu este cel al unui guvern minoritar, caz în care să fie semnat un acord care să cuprindă o listă de priorități cu termene clare de îndeplinire.
În PNL o soluție luată în discuție este susținerea, pe o perioadă limitată, a unui „guvern de armistițiu”: un premier independent, în fruntea unei echipe de miniștri politici, cu rotativă: în prima jumătate de mandat, cabinetul să fie dat de PNL-USR-UDMR, iar în a doua, de PSD.
PSD nu-l respinge pe „tehnocratul” Nazare
Scenariul nu este văzut ca viabil de PSD care însă nu exclude varianta unui guvern cu premier tehnocrat, dar cu miniștri politici. Un nume vehiculat în acest sens este cel al ministrului de finanțe, Alexandru Nazare.
„Domnul Nazare nu este respins nici de PSD și nici de alte partide, pentru că are o calitate: este un foarte bun specialist în finanțe”, a declarat duminică europarlamentarul PSD Vasile Dâncu, la Digi 24.
Cât privește rotativa, social-democrații ar fi de acord doar dacă PSD ar guverna în prima parte a mandatului.