Un cuplu de turiști a fost găsit în stare de semiconștiență în regiunea Almeria a Spaniei
Un cuplu de turiști britanici a fost găsit cu arsuri grave și în stare de semiconștiență într-o râpă din Spania, în timpul incendiilor de vegetație devastatoare care au măturat provincia Almería, potrivit relatărilor din presa locală, preluată de The Guardian.
Cei doi se aflau în concediu în regiune și se crede că ieșiseră într-o drumeție când au fost surprinși de incendiul de vegetație, care până acum a provocat moartea a 13 persoane și a mistuit peste 6.000 de hectare. Cel puțin 23 de persoane sunt date dispărute.
Cei doi turiști britanici au fost găsiți de agenți ai Gărzii Civile spaniole care cercetau peisajul carbonizat din apropierea localității Bédar, cea mai grav afectată de incendiu, în căutarea supraviețuitorilor.
Polițiștii au descoperit cuplul în stare critică, semiconștient și cu arsuri severe pe aproximativ 40% din suprafața corpului, după care cei doi au fost transportați cu elicopterul la spital, în cadrul unei operațiuni de salvare care a durat două ore.
Ei rămân internați la terapie intensivă. „Faptul că au reușit să strige după ajutor în starea în care se aflau a fost un efort titanic”, a declarat unul dintre salvatori.
Turiștii au fost surprinși de unul dintre cele mai mortale incendii de vegetație din istoria Spaniei
Juan Manuel Moreno Bonilla, președintele guvernului regional al Andaluziei, a anunțat cu o zi în urmă că perimetrul incendiului a fost securizat.
Cel puțin 1.400 de persoane au fost evacuate din locuințele lor din cauza incendiului, la intervenție participând peste 500 de pompieri și membri ai serviciilor de urgență.
Se crede că majoritatea victimelor sunt cetățeni britanici și belgieni, alături de un cetățean spaniol. Specialiștii în medicină legală din Madrid folosesc probe prelevate de la corpurile victimelor și mostre ADN furnizate de familiile persoanelor date dispărute pentru a încerca să identifice persoanele decedate.
Acesta este unul dintre cele mai mortale incendii de vegetație din istoria Spaniei, oficialii afirmând că amploarea distrugerilor a făcut ca peisajul să arate „ca și cum ar fi explodat o bombă”.
Un expert a declarat că vremea extrem de uscată, provocată de vânturile puternice și de mai multe valuri de căldură alimentate de criza climatică, a transformat zona într-o „bombă cu ceas” din punctul de vedere al riscului izbucnirii unui incendiu de vegetație.