Sari direct la conținut

E rândul dumneavoastră, domnule președinte!

Contributors.ro
Mihai Maci, Foto: Arhiva personala
Mihai Maci, Foto: Arhiva personala

Cu ani în urmă, doamna Emilia Șercan a început – aproape de una singură (dar au mai fost și Melania Cincea, și Sidonia Bogdan) – să facă lumină în întunericul Școlilor Doctorale de la ”Academiile” de Poliție și Informații. Au urmat ani de șicane, de amenințări și de procese; cu o tenacitate remarcabilă (demnă de cea a altor doamne ale lumii noastre: Laura Codruța Kövesi și Camelia Bogdan, căci nu doar Belarusul își are doamnele sale), dânsa nu doar a câștigat în justiție procesele în care a fost târâtă, ci a restaurat demnitatea tuturor oamenilor cinstiți pe care o mulțime de mai-mari ai ”instituțiilor militarizate” au batjocorit-o cu cinism. În urma scandalului public generat de dezvăluirea ”acestor prea triste și urâte fapte”, cu câteva zile în urmă, doamna Ministru Monica Anisie a semnat ordinul de retragere a acreditării școlilor doctorale de la ”Academia” de Poliție (cea cu nu-știu-câți ”rectori” plagiatori). Cealaltă – de Informații – e pusă sub o tutelă, opacă precum tăcerea ce s-a așternut peste ea. Ambele acțiuni – retragerea acreditării și misiunea de reorganizare – sunt o recunoaștere explicită a oficialităților statului român că în cele două instituții (a Poliției și respectiv a Serviciilor de Informații) s-au comis fapte de fraudă la scară mare, că tinerii aspiranți la o carieră în ordinea publică și intelligence au fost ”educați” de o cabală de impostori și, implicit, că prin toate acestea au fost periclitate siguranța și ordinea națională.

Domnule Președinte, cei care au dus țara într-o asemenea situație, care și-au batjocorit uniformele și jurământul și care au mințit în față generații de tineri bine intenționați trebuie să răspundă! Altminteri, în România uniforma și gradul vor fi asimilate pe veci ticăloșiei, furtului și influențelor oculte. Sunteți Președintele României, sunteți comadantul forțelor armate, conduceți Consiliul Suprem de Apărare a Țării și numiți prin decret gradele superioare ale structurilor militarizate. Tot așa cum îi numiți pe cei care merită, îi puteți degrada pe cei nevrednici. Degradați-i la rangul de simpli soldați în arma de care aparțin pe toți ofițerii superiori care au comis fraude dovedite în cariera lor! Ar fi gestul prin care ați reda onoarea unor instituții esențiale bunei funcționări a țării pe care oameni fără scrupule le-au aruncat în mizerie și în scandaluri. Și ați da un avertisment – purtând girul celei mai înalte autorități a statului – tuturor celor care ar putea fi ispitiți de asemenea ”onoruri”.

Mulți dintre acești impostori își râd în barbă de victoria doamnei Șercan; după ce va trece valul (al câtelea?) vor râmâne cu gradele obținute tocmai pe baza plagiatului; alții vor trece ”în rezervă” și vor reveni – sub altă guvernare – să cumuleze ”pensia specială” cu cine-știe-ce funcție. Retragerea titlului de doctor nu e pentru ei o pedeapsă, ci cel mult un motiv de enervare.

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro