Skip to content

World Cup 2026: În această seară marea semifinală Anglia – Argentina. Suma uriașă pe care o ia o echipă dacă trece în finală

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După calificarea Spaniei, miercuri, la ora 22:00 se decide și cea de a doua finalistă, dintre Anglia și Argentina.  

Cine învinge azi în meciul Anglia – Argentina primește în plus 5,26 milioane de euro din partea FIFA. Cât de mare e suma? La nivelul FRF, acesta este bugetul aproape pe două luni de activitate.

Campiona mondială primește aproape 44 de milioane de euro

Lionel Messi. FOTO: Marc Aspland for The Times & Sunday Times / News Licensing / Profimedia

Primele de la World Cup 2026 sunt extrem de generoase, chiar și pentru lumea fotbalului internațional, o industrie renumită pentru prosperitatea sa. Ele sunt repartizate astfel:

  • Campioana mondială: 43,75 milioane euro
  • Finalistă: 28,88 milioane
  • Locul 3: 25,38 milioane 
  • Locul 4: 23,62 milioane
  • Sferturi de finală (locurile 5-8): 16,62 milioane 
  • Optimi de finală (locurile 9-16): 13,12 milioane
  • Șaisprezecimi de finală (locurile 17-32): 9,62 milioane
  • Eliminare în faza grupelor (locurile 33-48): 7,88 milioane

Despre semifinala Anglia – Argentina

Harry Kane. FOTO: Latin Sport Images / imago sportfotodienst / Profimedia

„Iubirea și ura se ciocnesc: meciul Anglia – Argentina nu este doar o confruntare plină de ranchiună”, a caracterizat The Guardian meciul. Este, într-adevăr, una dintre rivalitățile majore ale fotbalului mondial. La suspans contribuie și faptul că cele două naționale nu s-au mai înfruntat internațional din 2002. 

Semifinala se joacă pe Atlanta Stadium, unde sunt 29 de grade Celsius și o umiditate mare. Aerul este irespirabil, transmite presa internațională. Sunt prognozate furtuni la ora meciului. 

În România, partida va fi transmisă live de Antena 1. Anglia – Argentina este turnirul a trei dintre cele mai importante vedete ale momentului. În topul golgheterilor, Lionel Messi conduce la World Cup cu 8 goluri. Englezii Jude Bellingham și Harry Kane, au fiecare câte 6 goluri.