„Un 9 luat la o școală mică dintr-o comună ar trebui, în timp, să reflecte exact aceleași competențe ca un 9 luat la un liceu de top din București”, explică, într-un interviu pentru publicul HotNews, Gabi Bartic, CEO al platformei de evaluare standardizată BRIO și coordonatoarea proiectului de elaborare a standardelor naționale de evaluare.
Ce nu reușesc să măsoare, în prezent, examenele naționale și de ce crede experta că noile standarde de evaluare vor uniformiza acest aspect într-o anumită măsură
Ce schimba noile standarde de evaluare: „Nu sunt o notă nouă și nu sunt un examen nou. Sunt un fel de «riglă» comună pentru ceea ce înseamnă, concret, o notă”.
Modelul altor țări: „Multe sisteme performante distribuie evaluarea pe parcursul mai multor ani și reduc miza unui singur examen final”
Gabi Bartic vorbește despre noile standardele naționale de evaluare, aflate în prezent în consultare publică, despre ce au arătat rezultatele din acest an la Bacalaureat și Evaluarea Națională și cum vor fi viitoarele examene naționale.
Standardele naționale de evaluare urmăresc să stabilească, pentru fiecare disciplină și nivel de performanță, criterii comune după care sunt evaluați elevii.
Bartic spune că acestea ar putea reduce numărul notelor de 9 și 10 acordate „în masă”, însă avertizează că schimbarea trebuie explicată clar părinților și elevilor.
„O notă «mai greu de luat» nu înseamnă un copil mai slab, ci o notă mai onestă. Dacă părinții și elevii nu înțeleg acest lucru, reacția firească va fi neîncrederea sau frustrarea”, spune Gabi Bartic.
„Fără un etalon stabil de la un an la altul, comparăm mere cu pere”
HotNews: Bacalaureatul și Evaluarea Națională au avut rezultate diferite în acest an. Cât ne spun aceste cifre despre competențele elevilor și cât despre felul în care sunt construite examenele naționale? Gabi Bartic: Trebuie nuanțată premisa: la Bacalaureat, da, promovarea a crescut – 76,9% după contestații, cel mai bun rezultat din ultimii 17 ani. Dar la Evaluarea Națională e taman invers. Am avut doar 7 medii de 10 la nivel național, față de 85 anul trecut – cel mai slab an din 2013 încoace. La Matematică, notele de 10 au scăzut de la 919 la 102. Deci „rezultatele mai bune” sunt valabile pentru un examen, nu pentru celălalt.
Ce spune asta despre evaluare, nu despre elevi? Un procent de promovare este, în primul rând, un termometru al dificultății subiectelor din anul respectiv, nu o fotografie stabilă a competențelor unei generații.
Când subiectele de Matematică sunt cele mai grele din ultimii 14 ani, vârful de excelență se comprimă – nu pentru că elevii ar ști brusc mai puțin, ci pentru că bara, limita, a fost pusă altfel. Asta este, de fapt, principala problemă structurală: fără un etalon stabil de la un an la altul, comparăm mere cu pere și numim diferența „progres” sau „regres”, după caz.
Exact aici intervin standardele naționale de evaluare: ele n-ar trebui să schimbe cât de greu este un subiect, ci să facă vizibil, în mod constant, ce anume măsoară o notă, indiferent de an sau de comisie.
Gabi Bartic FOTO Facebook
Diferențele majore dintre urban și rural
– Diferențele dintre mediul urban și cel rural rămân foarte mari. Unde pierde sistemul acești copii și de ce sunt atât de greu de recuperat? – Cifrele sunt greu de îndulcit: la Evaluarea Națională 2026, 88,4% dintre elevii din urban au trecut pragul de medie 5, față de doar 63,6% dintre cei din rural – un decalaj de aproape 25 de puncte procentuale, în creștere față de anul trecut. La Matematică diferența e și mai brutală: 84,5% promovare la oraș, 57,5% la sat.
Sistemul nu pierde acești copii în ziua examenului. Îi pierde cu ani înainte – prin absența cronică a profesorilor calificați în școlile rurale (care, recunoscut chiar de oficiali, sunt mult mai puțin atractive pentru cadrele didactice), prin infrastructură care încă se construiește sau se construiește pentru numere extrem de mici de copii, prin acces mai redus la resurse educaționale suplimentare din afara orelor de clasă, prin interes scăzut în școală inclusiv din partea familiilor care nu mai cred că școala poate fi o trambulină socială pentru copiii lor.
Există și un dezacord public interesant pe cauze: unii oficiali pun accent pe atractivitatea urbanului pentru profesori; cercetători în educație vorbesc despre subfinanțare structurală acumulată de peste un deceniu și jumătate, nu doar despre măsurile recente de austeritate. Probabil ambele explicații sunt parțial adevărate – și tocmai de-asta decalajul e greu de recuperat: nu are o singură cauză, deci nu are nici o singură soluție rapidă.
Ce nu reușesc să măsoare azi examenele naționale
– Care credeți că este cea mai mare problemă a examenelor naționale de astăzi? Ce măsoară bine și ce nu reușesc să măsoare? – Măsoară relativ bine performanța punctuală, într-o singură zi, la un set fix de discipline, adică exact ceea ce sunt construite să măsoare. Ce nu măsoară: consistența evaluării.
La Bacalaureat, o lucrare poate trece prin până la 10 evaluatori până la nota finală, tocmai pentru că diferențele de notare între corectori pot fi uriașe: au fost cazuri cu diferențe de peste 3 puncte la aceeași lucrare, între nota inițială și cea de după contestație. Când două persoane, uitându-se la același eseu și având drept reper același barem, pot da note atât de diferite, înseamnă că nu evaluăm neapărat elevul, ci și starea de spirit sau reperele interioare ale corectorului.
Cea mai mare problemă, deci, nu ține de conținutul subiectelor, ci de lipsa unui etalon comun de notare – exact vidul pe care standardele naționale de evaluare încearcă să-l umple. Fără acest etalon, un examen național e, paradoxal, orice altceva decât „național”: rezultatul depinde prea mult de cine ține creionul care notează.
„La noi, un an întreg de liceu sau de gimnaziu se poate concentra, emoțional și practic, într-o singură dimineață de vară”
– Din comparațiile pe care le-ați făcut cu alte țări, care este cea mai mare diferență dintre ceea ce le cerem noi elevilor și ceea ce li se cere în alte sisteme de educație? – Cea mai mare diferență nu e neapărat de conținut, ci de arhitectură a evaluării. Multe sisteme performante distribuie evaluarea pe parcursul mai multor ani – portofolii educaționale, spus prețios (sau istoric educațional la mai multe materii, spus mai simplu), proiecte, evaluări formative și evaluări externe repetate – și reduc miza unui singur examen final.
La noi, un an întreg de liceu sau de gimnaziu se poate concentra, emoțional și practic, într-o singură dimineață de vară (eventual caniculară). În plus, sistemele cu tradiție psihometrică solidă calibrează riguros dificultatea itemilor de la un an la altul, tocmai ca să nu se întâmple ce am descris la întrebarea 1: un subiect brusc mai greu care schimbă radical procentele, fără ca nimic real să se fi schimbat în clase.
„Un 9 luat la o școală mică dintr-o comună ar trebui, în timp, să reflecte exact aceleași competențe ca un 9 luat la un liceu de top din București”
– Standardele naționale de evaluare au fost deja puse în consultare publică. Cum i-ați explica unui părinte ce sunt standardele naționale de evaluare și cum îi vor ajuta concret copilul? – Cel mai simplu: standardele nu sunt o notă nouă și nu sunt un examen nou. Sunt un fel de „riglă” comună pentru ceea ce înseamnă, concret, o notă. Astăzi, un 8 la matematică într-o școală poate să însemne cu totul altceva decât un 8 la matematică în altă școală: depinde de profesor, de exigența lui, de contextul clasei.
Standardele descriu, pentru fiecare disciplină și fiecare clasă, ce trebuie să știe și să poată face un elev ca să merite un anumit nivel de performanță și ce trebuie să facă pentru a trece la nivelul superior.
Practic, pentru un părinte nu se schimbă notele copilului peste noapte, dar se schimbă ce înseamnă acele note. Un 9 luat la o școală mică dintr-o comună ar trebui, în timp, să reflecte exact aceleași competențe ca un 9 luat la un liceu de top din București.
Asta nu elimină incertitudinea din prima zi, dar dă profesorului – și, la nevoie, părintelui care contestă o notă – un reper obiectiv la care să se raporteze, în loc de „așa a apreciat profesorul”.
Cum se vor aplica noile standarde în clasă
– Ne puteți da și un exemplu simplu despre cum va fi evaluat un elev la clasă după introducerea lor? Vor exista și teste sau teze standardizate? – Nu e vorba de un test nou separat. Standardele intră în ceea ce se întâmplă deja la clasă (o lucrare, o teză, un răspuns oral) și doar le informează sau justifică mai bine. Dar profesorul va avea, pentru fiecare competență, o descriere clară a ce înseamnă nivelul de bază, cel consolidat și cel avansat, plus exemple concrete de itemi și de răspunsuri corespunzătoare fiecărui nivel.
De exemplu, la o competență de matematică din clasa a V-a, standardul arată exact ce tip de problemă rezolvată corect (și cum arată o rezolvare parțială, respectiv una completă) corespunde fiecărui nivel de notă.
Deocamdată suntem la etapa de consultare publică, urmată de implementare – profesorii vor fi instruiți, formați și, sperăm, vor da feedback, iar standardele vor fi ajustate pe baza acestei experiențe (chiar dacă le-am pilotat în circa 70 de școli cu circa 700 de profesori, standardele de evaluare sunt în toate teritoriile în care există procese în continuă schimbare). Sistemul de notare de la 1 la 10 rămâne neschimbat – se schimbă doar ce anume justifică fiecare notă.
Când vom vedea primele schimbări
– Cum se va face această formare/instruire a profesorilor și în cât timp credeți că vor începe să se vadă schimbările în școli? – Formarea a început deja prin etapa de pilotare: un grup de profesori a folosit standardele la clasă, a primit sprijin și instruire pe parcurs, și a dat feedback pentru calibrarea documentelor înainte de generalizare. E o abordare corectă – nu impui un instrument nou peste 200.000 de profesori dintr-o dată, îl testezi mai întâi acolo unde poate fi corectat din mers.
Cât despre orizontul de timp – aici trebuie multă onestitate față de părinți, dar și față de sistem: primele schimbări vizibile la nivel de clasă (profesori care se raportează activ la descriptorii de performanță) pot apărea în 1-2 ani, odată cu formarea și generalizarea utilizării.
Dar ca notele să devină cu adevărat comparabile la nivel național – ca un 8 din Vaslui să însemne garantat același lucru ca un 8 din Cluj – e nevoie de utilizare consecventă pe parcursul unui ciclu școlar întreg, adică mai degrabă o generație decât un an școlar. Nu e o schimbare de decor, e o schimbare de cultură a evaluării, iar acelea nu se instalează peste noapte.
„E un proces de câțiva ani”
– Cum vor influența standardele viitoarele examene naționale? Se vor schimba și subiectele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat? – Standardele sunt gândite explicit ca fundament pentru viitoarele bănci de itemi și pentru viitoarele evaluări naționale – deci da, pe termen mediu, subiectele de la Evaluarea Națională și BAC vor fi construite pornind de la aceste descrieri clare ale performanței, nu doar din experiența și intuiția fiecărei comisii. Programa școlară – ce se predă – nu se schimbă.
Ce se schimbă este modul în care se construiește un subiect care să reflecte, în mod repetabil, același nivel de dificultate de la un an la altul – exact ce ne lipsește acum, când un an de Matematică poate produce 919 note de 10, iar anul următor doar 102.
Nu există însă, până acum, o dată anunțată la care examenele naționale vor arăta efectiv altfel. E un proces de câțiva ani, nu o schimbare pentru sesiunea următoare.
„Sistemul a găsit mecanisme să umfle mediile elevilor, și astfel ajunsesem în situații greu de explicat, cu 85% dintre mediile de gimnaziu peste 8,50”
– Secretarul de stat Sorin Ion a spus recent că, în viitor, examenele naționale ar putea fi înlocuite cu notele din timpul anilor de școală. Cum priviți această idee? Credeți că sistemul românesc este pregătit pentru o astfel de schimbare și în ce condiții ar putea funcționa? – Logic, ideea are sens condiționat: dacă mediile de la clasă devin cu adevărat comparabile între școli, ele sunt un indicator mai bogat decât un singur examen dintr-o singură zi – reflectă parcursul unui elev pe mai mulți ani, nu doar performanța sub presiune într-o dimineață de iulie.
Dar România a mai trecut prin exact acest experiment și a renunțat la el. Admiterea la liceu lua în calcul, în trecut, și media claselor V-VIII, iar practica a fost abandonată pentru că nota nu însemna același lucru de la o școală la alta – de-aici clișeul „nota 10 din București nu e ca nota 10 din satul meu”.
În plus, sistemul a găsit mecanisme să umfle mediile elevilor, și astfel ajunsesem în situații greu de explicat, cu 85% dintre mediile de gimnaziu peste 8,50. Ca ideea (excelentă, altfel) să funcționeze de data asta, condiția e una singură, dar grea: standardele naționale de evaluare trebuie să fie folosite consecvent, ani la rând, verificate prin inspecție școlară și prin evaluare externă, până când o notă chiar înseamnă același nivel de competență oriunde în țară.
Fără asta, revenirea la admitere bazată (exclusiv sau parțial) pe mediile de la clasă ar readuce exact problema pe care am încercat s-o rezolvăm acum câțiva ani. Cu alte cuvinte: ideea e sănătoasă, dar condiționată de o reformă care abia începe, nu de una încheiată.
„Note mai greu de luat”
– Ministrul Educației spune că, odată cu introducerea standardelor naționale de evaluare, vom vedea mai puține note de 9 și 10 acordate „în masă”. Este un efect firesc? – Da, și e important ca acest lucru să fie spus clar, nu ca o amenințare, ci ca o consecință aritmetică. Dacă până acum notele mari s-au acordat, în anumite locuri și mai ales la anumite materii, mai degrabă generos decât riguros – fără un criteriu explicit care să le justifice – atunci introducerea unui criteriu clar pentru ce înseamnă „9” sau „10” va reduce automat numărul notelor mari acordate fără acoperire reală.
Nu e o pedeapsă aplicată copiilor, e o corecție aplicată modului în care evaluăm.
Riscul real nu e efectul în sine, ci comunicarea lui. Dacă părinții și elevii nu înțeleg că o notă „mai greu de luat” nu înseamnă un copil mai slab, ci o notă mai onestă, reacția firească va fi neîncrederea sau frustrarea – exact confuzia pe care o vedem deja în jurul standardelor.
Aici e nevoie de multă transparență din partea autorităților: să se explice, cu exemple concrete, ce anume merită un 9 acum și de ce, până acum, prea multe note de 9 nu însemnau, de fapt, același lucru.
