Skip to content

Noi alerte de vreme severă: caniculă și vijelii. Meteorologii au actualizat prognoza

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Valul de căldură se va intensifica în acest weekend, cu temperaturi maxime ce vor ajunge până la 37 de grade. În același timp, sunt anunțate furtuni puternice în mai multe județe până diseară, anunță meteorologii, care au emis noi alerte cod galben de vreme rea.

Potrivit ANM, până duminică, 19 iulie, la ora 22.00, valul de căldură se va extinde și se va intensifica, iar disconfortul termic va fi accentuat în regiunile vestice, sudice și sud-estice.

Va fi caniculă, vineri (17 iulie) în Crișana, Banat și vestul Olteniei, sâmbătă (18 iulie) și în sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, iar duminică (19 iulie) local în Oltenia și Muntenia, temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade.

În vestul și sudul țării nopțile vor fi tropicale, iar temperaturile minime vor fi de 20…21 de grade.

Alerte cod galben de caniculă și furtuni

În același timp, ANM a emis o alertă cod galben de caniculă pentru intervalul 17 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 10.

Vizate sunt județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor, municipiul București.

Astfel, vineri (17 iulie) și sâmbătă (18 iulie), în Maramureș, nord-vestul Transilvaniei, Crișana, Banat, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei, va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar nopțile vor fi tropicale cu minime în general de 20…22 de grade.

 Alerta cod galben de caniculă valabilă între 17 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 10

De asemenea, astăzi, până la ora 21.00, este cod galben de furtuni în cea mai mare parte a zonei montane, în nordul și estul Olteniei, nordul Munteniei, sud-vestul și estul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm).

În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Alerta cod galben de furtuni este valabilă în 17 iulie, ora 12 – 17 iulie, ora 21