Skip to content

Record absolut de candidaţi înscrişi la Universitatea de Medicină din Bucureşti. Unde e cea mai mare concurenţă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti anunţă că înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidaţi înscrişi la concursul de admitere pentru studiile universitare de licenţă.

  • Pentru ocuparea celor 1.947 locuri scoase la concurs în sesiunea iulie 2026, dintre care 1.291 finanţate de la bugetul de stat şi 656 cu taxă, s-au înscris 6.916 candidaţi, cu 3.039 mai mulţi decât în sesiunea din 2025 şi cu 2.712 mai mulţi comparativ cu admiterea din 2024.

Concursul de admitere prin probă scrisă de la UMF „Carol Davila” se va desfăşura duminică, 26 iulie, începând cu ora 09:00, informează News.ro.

„Admiterea din 2026 stabileşte cel mai ridicat număr de candidaţi din istoria recentă a UMF „Carol Davila”, confirmând interesul în creştere pentru programele sale de studii şi consolidând poziţia universităţii ca lider al învăţământului medical superior din România”, anunţă instituţia de învăţământ

Universitatea scoate la concurs următoarele specializări:

  • 985 de locuri la programul de studii Medicină (725 finanţate de la buget şi 260 cu taxă),
  • 274 de locuri la Medicină dentară (190 la buget şi 84 cu taxă),
  • 114 locuri la Farmacie (94 la buget şi 20 cu taxă),
  • 574 de locuri (314 la buget şi 260 cu taxă) în cadrul Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală”.

Oferta educaţională a Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală include programele:

  • Asistenţă medicală generală – 172 de locuri (96 buget şi 76 cu taxă),
  • Moaşe – 29 de locuri (12 buget şi 17 cu taxă),
  • Balneofiziokinetoterapie şi recuperare – 98 de locuri (33 buget şi 65 cu taxă),
  • Tehnică dentară – 98 de locuri (33 buget şi 65 cu taxă) şi Radiologie şi imagistică – 79 de locuri (42 buget şi 37 cu taxă).

Pentru extensia Ploieşti sunt disponibile 49 de locuri (33 la buget şi 16 cu taxă) pentru programul Asistenţă medicală generală şi 49 de locuri (33 la buget şi 16 cu taxă) pentru Balneofiziokinetoterapie şi recuperare.

Admiterea la programul Nutriţie şi dietetică, Facultatea de Farmacie, va avea loc în sesiunea septembrie, când vor fi scoase la concurs 49 de locuri, 31 cu finanţare de la bugetul de stat şi 18 locuri cu taxă.

În premieră, pentru accederea la toate programele de studiu de licenţă ale Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală admiterea se va face pe bază de dosare.

Facultățile cu concurenţă mare

Repartizarea candidaţilor pe facultăţi este următoarea:

  • Facultatea de Medicină – 2727 candidaţi;
  • Facultatea de Stomatologie – 800 candidaţi;
  • Facultatea de Farmacie – 107 candidaţi;
  • Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală – 3282 candidaţi.

În cazul programelor de studii la care selecţia candidaţilor se face pe bază de probă scrisă, cea mai ridicată concurenţă se înregistrează la Facultatea de Medicină Dentară, unde 800 de candidaţi concurează pentru 190 de locuri finanţate de la bugetul de stat, şi la Facultatea de Medicină, unde 2.727 de candidaţi aspiră la unul dintre cele 725 de locuri bugetate, dintre care 20 au fost deja ocupate de olimpicii naţionali şi internaţionali admişi fără concurs. La Facultatea de Farmacie, pentru ocuparea celor 94 de locuri finanţate de la buget s-au înscris 107 de candidaţi.

De asemenea, există un interes foarte ridicat şi pentru programele de studii din cadrul Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală, unde s-au înscris 3.282 de candidaţi: Asistenţă Medicală Generală (4 ani de studiu) – 909 candidaţi: Moaşe (4 ani de studiu) – 88 candidaţi: Balneofiziokinetoterapie şi recuperare (3 ani de studiu) – 680 candidaţi: Tehnică dentară (3 ani de studiu) – 790 candidaţi: Radiologie şi imagistică (3 ani de studiu) – 542 candidaţi

Pentru extensia Ploieşti a Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală s-au înscris 195 de candidaţi la programul Asistenţă Medicală Generală (3 ani de studiu) şi 78 de candidaţi la Balneofiziokinetoterapie şi recuperare (3 ani de studiu).

Evoluţia numărului de candidaţi confirmă tendinţa ascendentă din ultimii ani:

  • 2025: 3.877 candidaţi;
  • 2024: 4.204 candidaţi;
  • 2023: 3.844 candidaţi;
  • 2022: 3.497 candidaţi;
  • 2021: 3.427 candidaţi.

Pentru candidaţii ale căror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, în sesiunea iulie sunt puse la dispoziţie 656 de locuri cu taxă.

18 olimpici admiși

„Anul acesta, 18 premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la disciplinele biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, admiterea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără susţinerea concursului de admitere”, anunţă instituţia de învăţământ superior.

Taxele de studii

Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF „Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2026–2027 sunt următoarele : 19.000 lei/an de studiu pentru Facultăţile de Medicină şi Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Facultatea de Farmacie şi de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa anuală de studiu va fi plătită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală). În ceea ce priveşte taxa de înscriere la examenul de admitere la studiile de licenţă în UMFCD, aceasta a fost de 500 de lei.