Coronavirus în România: A fost depășit pragul de 5.000 de noi îmbolnăviri / Bilanțul a trecut de 200.000 / Alte 82 de decese în ultimele 24 de ore, un nou record la ATI – 782 de pacienți
Alte 5.028 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, fiind pentru prima dată când este depășit pragul de 5.000 de îmbolnăviri noi, după șase zile în care au fost înregistrate zilnic peste 4.000 de cazuri. Bilanțul COVID-19 a ajuns la 201.032, fiind depășit astfel și pragul de 200.000, potrivit datelor publicate vineri de Grupul de Comunicare Strategică. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat alte 82 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 782 de pacienți – cel mai mare număr de la debutul pandemiei.
- Peste 300 de noi cazuri de COVID-19 în Timiș. În Brașov, Cluj și Iași, peste 200 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore / Situația în București și în județe
- Incidența cazurilor de COVID-19 în țară: 3 județe au peste 3 la mie, Harghita e la pragul de 3, iar Sălajul și Timiș se apropie de acest prag
Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 876 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, au decedat 6.245 de persoane diagnosticate cu COVID-19.
În intervalul 22.10.2020 (10:00) – 23.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani. 81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427. Dintre acestea, 782 sunt internate la ATI, fiind atins un nou record.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.002.800 de teste. Dintre acestea, 35.351 au fost făcute în ultimele 24 de ore, 22.018 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.333 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 5.887 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 octombrie.
Pe teritoriul României, 24.199 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.725 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.
De la debutul pandemiei, 144.429 de pacienți au fost declarați vindecați.