Sari direct la conținut

„Se spune că este foarte interesant acolo": Vladimir Putin spune că va merge într-un teritoriu revendicat de Japonia

HotNews.ro
Insulele Kurile sunt disputate de Rusia și Japonia de aproape opt decenii, Foto: Peter Hermes Furian / Alamy / Alamy / Profimedia
Insulele Kurile sunt disputate de Rusia și Japonia de aproape opt decenii, Foto: Peter Hermes Furian / Alamy / Alamy / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că va vizita cu siguranță la un moment dat Insulele Kurile de Sud, care se află în centrul unei dispute cu Japonia care durează încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, transmite Reuters.

Trupele sovietice au cucerit cele patru insule din largul insulei japoneze Hokkaido la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și acestea au rămas sub controlul Moscovei, lucru ce a împiedicat cele două țări să semneze un tratat de pace.

Insulele sunt cunoscute de Japonia sub numele de Teritoriile de Nord.

În cadrul unei întâlniri care a avut loc joi în orașul Khabarovsk din Extremul Orient rusesc, Putin a fost întrebat despre insula Kunashir, care este una dintre Kurilele de Sud.

Putin a spus că ar trebui dezvoltat turismul pe insule. „Se spune că este foarte interesant acolo”, a spus președintele rus, potrivit Kremlinului.

„Nu am fost nici măcar o dată acolo, din păcate – voi merge cu siguranță acolo”, a adăugat el.

Situate în nord-vestul Oceanului Pacific, insulele Kurile se întind pe o distanță de 1.250 km, de la extremitatea sudică a peninsulei Kamchatka din Rusia spre sud, până la insula japoneză Hokkaido, formând o delimitare precisă între Marea Okhotsk, la vest, și Oceanul Pacific, la est.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro