Sari direct la conținut

Lumea se schimba : let’s be smart

Contributors.ro
Razvan Eugen Nicolescu, Foto: Arhiva personala
Razvan Eugen Nicolescu, Foto: Arhiva personala

Un post de televiziune mi-a cerut părerea in legătura cu intenția autorităților de a conecta toata populația României la conductele de gaz natural si de a trece toata încălzirea in mediul rural si in micile orașe pe gaz natural.

Mi-am arătat dezamăgirea in legătura cu aceasta intenție larg susținuta in mediul politic si am catalogat-o ca fiind o mare greșeala. Faptul ca astfel de lucruri se întâmpla fără o minima analiza de impact a intrat deja, din păcate, in comportamentul nostru instituțional profund greșit.

In loc sa adreseze problemele reale ale conectărilor la gaz natural, inclusiv perioadele mari de așteptare, autoritățile de reglementare încearcă sa inducă ideea, într-o maniera populista si ipocrita, ca aceste conectări vor fi „gratis”. Costurile cu unele conectări absolut ineficiente economic nu vor fi acoperite nici de stat si nici de agenții economici care nu au cu ce sa le acopere. Este evident ca nu vor fi gratis si ca vor fi suportate de ceilalți consumatori, foarte probabil, prin tarife finale crescute la gaz natural. Aici vorbim de multe miliarde de euro deoarece autoritățile vor sa conecteze toata populația României, adică chiar si locuințe aflate in vârf de munte.

Daca am fi vorbit de un astfel de proiect acum 20-30 ani poate as fi înțeles conectarea întregii populații a României pentru ca perspective sectorului de gaz natural erau altele deși tara noastră nu are un relief si o densitate a populației care sa favorizează acest lucru. Acum însă, in plina lupta împotriva schimbărilor climatice, sa ne conectam toți la un combustibil ce poluează si pe care unele tari au început sa îl interzică este ceva ce nu înțeleg deloc. Este adevărat ca poluează mai puțin decât cărbunele sau petrolul, însă mult mai mult decât energia regenerabila sau cea nucleara. In cazul construirii de racordări si conducte noi, vorbim de investiții strategice pe termen lung. Nu susțin interzicerea utilizării gazului natural pentru ca el este util tranziției energetice, ci doar nevoia de a fi prudenți in extinderea utilizării individuale de către populație, in prezent doar aproximativ 40% din gospodăriile din Romania fiind conectate. Pentru marile centrale de cogenerare, cum sunt cele din București, gazul trebuie sa mai rămână soluția corecta încă mult timp de acum încolo pentru ca nu exista o alternativa cu un randament mai bun deocamdată. Pentru celelalte gospodarii neconectate la gaz natural soluția este trecerea treptata la randamente mai bune, la soluții individuale si la încălzirea pe baza de energie electrica provenita din surse curate.

Agenția Internaționala pentru Energie Regenerabila (IRENA) estimează ca pana in 2050, 60% din sectorul rezidențial se va încălzi pe baza de energie electrica, in mare parte provenind din energia regenerabila. Ce face Romania? In loc sa se pună pe valul internațional si sa capitalizeze cu inteligenta si răbdare de pe urma acestor schimbări, tocmai se pregătește sa risipească niște miliarde de euro într-o direcție opusa celei in care se mișca restul lumii. Chiar si Polonia, o tara ce nu e in prima linie in privința luptei împotriva schimbărilor climatice, își propune ca pana in 2030 sa atingă o ponderea a energiei regenerabile in sectorul de încălzire de minim 20%. Vrem sa facem o tranziție de la paie si coceni in mediu rural la gaz natural si o alta de la gaz natural la electric după? Cine suporta costurile cu doua tranziții? Afirmația mea poate fi combătuta prin faptul ca încălzirea pe gaz natural este mai ieftina in prezent deoarece acest lucru se întâmpla pentru ca avem o piața de energie electrica nereformata, rămasa in urma, o piața care nu generează un tarif corect al energiei pentru perioada de gol (noapte) ce ar trebui sa fie foarte, foarte mic. De exemplu, in luna octombrie 2020, in Bruxelles, preturile furnizate de furnizorul Mega pentru orele de noapte au fost la jumătate in comparație cu preturile altor furnizori pentru perioada de zi, conform energyprice.be

O astfel de decizie de creștere a conectării masive a populației la gaz natural ar avea, poate, sens daca ar fi in Romania o mare producție naționala de gaz natural si preturi extrem de mici. Nu e cazul. Avem o producție anuala in scădere accelerata ce nu acoperă consumul actual. In anul 2019, conform rapoartelor anuale ale Petrom si Romgaz, producția autohtona a scăzut cu aproximativ 5% in comparație cu anul precedent. In ceea ce privește resurse noile resurse din Marea Neagra, ele sunt de nivel mic/mediu si au devenit incerte din cauza faptului ca investițiile sunt blocate, fără vreo certitudine ca vor fi deblocate vreodată. Oricum, daca ele ar fi exploatate cândva nu ar ajunge nici pentru revigorarea sectorului chimic si petrochimic ce produce un mare dezechilibru pe balanța comerciala a tarii, ca sa nu mai zic de marile centrale de cogenerare încă in viată si de cele ce ar putea înlocui cărbunele pe care ne pregătim sa îl închidem rapid, neavând nicio soluție de compatibilizarea a sa cu cerințele de mediu.

Cine ar putea aproviziona acești noi si mulți consumatori casnici de gaz natural in următorii zeci de ani? Exista doar o soluție realista : Gazprom. Romania e pe cale sa își arunce cu voioșie populația tarii la brațele Gazprom care abia așteaptă sa se joace politic cu prețul gazului natural si cu siguranța furnizării.

Suntem pe cale sa facem una dintre cele mai mari greșeli strategice in energie din întreaga noastră istorie, generația vizionara care făcea din Timișoara primul oraș cu iluminat stradal la nivel mondial sau din Ploiești primul oraș din lume cu rafinărie sau generația care construia strategic in tara noastră un ciclu nuclear complet fiind deja de domeniul trecutului ca si gândire strategică.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro