Profesor, despre admiterea la liceu și presiunea meditațiilor: „Educația s-a transformat în produs de lux. Măsurile nu se iau doar pentru elevii din Pipera sau Dorobanți”
„Educația s-a transformat într-un produs de lux, la care au acces din ce în ce mai puțini copii. Examenul de admitere la liceu va adânci inegalitățile din școlile românești și îi va favoriza doar pe cei care își vor permite să se pregătească în particular”, consideră Marcel Bartic, profesor de istorie și director al școlii private Evrika din Capitală.
Opinia lui vine în contextul în care în aceste zile a fost pusă în dezbatere publică noua metodă de admitere la liceu care, începând de anul viitor, dă dreptul școlilor să organizeze examen pentru maximum jumătate dintre locuri. Astăzi, doi deputați și un senator au depus câte un proiect legislativ prin care cer amânarea intrării în vigoare a concursului de admitere sau eliminarea totală a acestuia.
Reacțiile apărute în spațiul public legate de această schimbare au fost vehemente și, în cele mai multe cazuri, au condamnat introducerea examenului de admitere. Părinții se tem că vor fi nevoiți să dea bani în plus pe meditații, profesorii spun că un examen nou le va aglomera și mai mult programul din vară, iar experții în educație atrag atenția că o astfel de inițiativă dezavantajează familiile care nu au bani de meditații și, implicit, pe copii. În plus, stresul Evaluării Naționale va fi dublat de cel al admiterii.
„Cei care susțin această măsură se înșală amarnic crezând că formează elite și, în acest fel, demonstrează ce performanță fac ei în școală. Nu e nicio performanță să obții rezultate cu elevi dopați cu meditații, dincolo chiar de cât ar duce psihicul unui adolescent de 14 ani. Ai o bază de selecție extrem de restrânsă, condiționată de statutul social. Atât”, a scris profesorul Marcel Bartic într-o postare pe Facebook.
El spune că ideea conform căreia „cine vrea învață oricum” nu e altceva decât „o bazaconie ridicolă”, vehiculată de persoane care nu cunosc felul în care trăiesc copiii defavorizați.