Catherine Webb – absolventă de Arte la Yale University, artist in residence la București
Artista americană Catherine Webb, absolventă a Universității Yale cu specializări în Pictură și Justiție ecologică, a petrecut o lună în România, într-o rezidență la București, dar vizitând și Suceava, Iași și Cluj-Napoca, cunoscând oameni și văzând locuri care au inspirat-o și care au fost transpuse în mai multe lucrări.
Webb – cu origini scoțiene și Cherokee – explorează teme legate de natură, intimitate și de condiția umană și rezidența artistică de la Fundația pentru Artă, Natură și Societate din București a fost pentru ea o experiență „incredibilă”, după cum mărturisește într-un interviu pentru Curatorial.
Aici, a locuit și a lucrat într-o galerie însoțită de lucrările unei expoziții – s-a exprimat artistic înconjurată de pânze ale lui Constantin Piliuță, artist pe care îl admiră pentru „subiectele expresive”. Tinerii creatori pe care i-a întâlnit au impresionat-o de asemenea, mai ales prin pasiunea pe care o arată.
La rândul ei, pasiunea pentru artă a crescut de la desen, pe care l-a descoperit în copilărie, ajungând să fie un stil de viață. A studiat în State, dar și în străinătate, inclusiv un an la Florența, iar primii profesori au fost cei care și-au pus amprenta pe modul ei de lucru. Dacă pictura este mediul în care evadează, justiția ecologică este cea care aduce echilibrul cu realitatea înconjurătoare, spune artista.
Citiți mai mult pe Curatorial.ro.