Skip to content

Un bărbat a circulat cu tricicleta pe contrasens, pe autostrada A1. Șoferii au sunat la 112

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un bărbat care a încercat să ajungă acasă, la Gurasada, judeţul Hunedoara, a urcat cu tricicleta pe autostrada A1 şi a circulat pe contrasens, pe banda a doua. Potrivit Poliției, 19 apeluri au fost primite de la șoferi la numărul de urgenţă 112, în 40 de minute. 

Poliția Județeană Hunedoara spune că incidentul s-a produs vineri, iar bărbatul a ajuns inclusiv pe banda destinată traficului cu viteză mai mare.

„O situaţie extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localităţii Ilia. Un bărbat de 62 de ani încerca să ajungă acasă, la Gurasada, pe… tricicletă. Şi nu pe un drum secundar, ci pe autostradă, pe banda a doua, în sens opus direcţiei normale de deplasare”, spune Poliția Hunedoara într-un comunicat de sâmbătă, conform News.ro.

 După ce au fost primite 19 apeluri la 112, două echipaje de Poliție, aflate la zeci de kilometri distanţă, au intervenit coordonat: unul a redus controlat viteza traficului care se apropia de zona respectivă, iar celălalt a plecat pentru interceptarea triciclistului.

Bărbatul a fost oprit şi scos în afara șoselei, intervenţia încheindu-se fără incidente, mai spune Poliția.

Pentru circulaţia cu tricicleta pe autostradă, bărbatul a fost amendat cu 1.946 de lei.