Reportaj. Cum se desfășoară pelerinajul la Sfânta Parascheva: multe reguli, tristețe și racla sărutată de credincioși, deși e interzis

Anul acesta, pe străzile mici care se scurg dinspre Catedrala Mitropolitană spre râul Bahlui au mai rămas doar stâlpii numerotați de Jandarmerie ca amintire a pelerinajelor din alți ani. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când găsești doar riverani urcând de la stâlpii 58 – 60, unde coada trebuia să aibă deja trei kilometri, spre catedrală, pe lângă 20.000 – 25.000 credincioși care stăteau îngrămădiți între gardul de metal și gardurile caselor.

De zece ani merg, ca jurnalist, la pelerinajul Sfintei Parascheva, unde am întâlnit, în zecile de mii de pelerini înșiruiți pe străzile din spatele catedralei, oameni cât să umple o carte. Oameni simpli, care după ce stăteau mai bine de 15 ore la rând, să se închine, mergeau la cele cinci-șase butoaie mari cu peste 1.000 de litri de agheasmă, umpleau o sticlă de doi litri, beau jumătate și cu cealaltă se spălau pe cap și pe gât.

Am vorbit într-un an cu doi profesori universitari, matematicieni, aproape de pensie, veniți din București pentru al patrulea an la rând, de data aceasta și cu familia fetei lor (soacra, soțul și cele două fete). În urmă cu cinci ani, i-am întâlnit pe soții Carataș, stabiliți în SUA din 1991, veniți tocmai din Los Angeles ca să participe la pelerinaj.

An de an, zeci de mii de români din toate colțurile țării și-au purtat necazurile, poveștile și bucuriile la Iași. Anul acesta, pe străzile mici care se scurg dinspre Catedrala Mitropolitană spre râul Bahlui au mai rămas doar stâlpii numerotați de Jandarmerie ca amintire a pelerinajelor din alți ani.

Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când găsești doar riverani urcând de la stâlpii 58 – 60, unde coada trebuia să aibă deja trei kilometri, spre catedrală, pe lângă 20.000 – 25.000 credincioși care stăteau îngrămădiți între gardul de metal și gardurile caselor. Astăzi, pe 10 octombrie, erau deja mii de oameni veniți să se închine și cele 110 autocare de la Voluntari blocaseră deja Iașul și erau plecate înapoi.

Anul acesta toată lumea poartă măști, degetele care țineau lumânările sunt învelite de multe ori cu mănuși și mirosul de tămâie e înlocuit de cel de dezinfectant.

„Nu vrei să-i duci florile astea Sfintei?”

Pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iași, o bătrână de peste 70 de ani își trage apăsat un batic multicolor până deasupra ochilor. Cuplat cu masca chirurgicală, cu pliuri albastre, din toată fața i se mai văd doar ochii verzi, ca printr-un vizor, cu care scanează zona de intrare în curtea Catedralei Mitropolitane.

De departe a venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, dar de aici, de pe bulevard, la 50 de metri de baldachinul de metal care stă gol, pare și mai departe. Îmi spune că vine de la Tecuci, dă din mână a lehamite, se mai uită la cordonul de jandarmi de la intrare, destul cât să înțeleagă că oamenii care intră arată un act, un buletin, o legitimație – ceva ce ea sigur nu are.

Nu vrea să vorbească cu mine, se apropie de gard și face un semn cu mâna unui tânăr voluntar, îmbrăcat cu o geacă mare, roșie, cum poartă paramedicii. „Nu vrei să duci, te rog, florile astea Sfintei și să lași și acatistul ăsta?” A rămas cu o bancnota de 10 lei boțită în mână, în timp ce voluntarul i-a dat și o sticlă mică de agheasmă.

Aceeași scenă s-a tot repetat de joi, 8 octombrie, în Iași – a doua zi a pelerinajului programat inițial de Mitropolia Moldovei și Bucovinei la moaștele Sfintei Parascheva, al cărei hram se celebrează pe 14 octombrie. Miercuri noaptea, la 00.00, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău s-a poziționat la intrarea în curtea Ansamblului Mitropolitan, unde se află catedrala cu racla ce conține moaștele Sfintei Parascheva.

Accesul se face, de atunci, doar pe bază de buletin, fiindcă doar credincioșii cu domiciliul sau reședința în Iași aveau dreptul să participe la pelerinaj.

„Bine că la intrarea în Rai nu ne verifică nimeni în buletin!”

Decizia Consiliului Național pentru Situații de Urgență a luat pe nepregătite Mitropolia Moldovei și Bucovinei, care lucrase de două săptămâni cu autoritățile locale să gândească amplasarea culoarelor unice de acces și implementarea măsurilor de protecție sanitară. De aceea, le-a luat o zi până să reacționeze; de la mesajele de acceptare resemnată din prima zi, 7 octombrie, până de la declarațiile acide și acute din zilele care au urmat.

„Bine că măcar la intrarea în Rai nu ne va verifica nimeni în buletin să vadă din ce localitate venim!”, a scris pe Facebook, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Constantin Sturzu. Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a mers mai departe și a decretat interdicția ca o acțiune concertată împotriva creștinilor din România.

„Moldova trăiește în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. Este efectul unei măsuri discriminatorii. Este o situație foarte greu de înțeles și de acceptat. Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă așa ceva. Credincioșii au suportat restricții severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni.”

„Parcă suntem la război”

Două bătrâne ies la braț din Catedrală, mărunte pe fundalul porților mari și înalte – ca-n imaginile cu casele arăbești ale căror intrări erau până la bolta mare a acoperișului, să poată pătrunde direct elefantul în curte. Locuiesc ambele în Iași, sunt vecine de scară, la un bloc destul de aproape de centru încât au venit pe jos să se închine.

„Au venit mereu oameni din Ardeal, fiindcă am văzut, în fiecare an, că Ardealul vine mereu. Acum nu au fost deloc, că nu se poate. Dar vremuri din astea nu am mai trăit, parcă suntem la război, e ca la război, cum altfel să fie? Tatăl meu a fost preot și au fost vremuri când nu puteam intra în biserică; e ca atunci, dacă nu chiar mai rău!”

Femeia vorbește blând, dar decis, în timp ce-și pune acatistul primit și sticla de agheasmă în poșetă. La vecina ei acasă, care o prinde din urmă după ce a fost să aprindă niște lumânări, sunt rudele din Roman care vin în fiecare an de hramul Paraschevei și alături de care se așază la rând împreună și stau 10, 15, chiar și 22 de ore, cel mai mult, acum șase-șapte ani. Anul acesta oamenii au venit oricum, că drumul spre Iași le-a intrat într-un obicei de care, la vârsta lor, nu vor să mai scape.

„Știau că nu pot să se închine, stau acasă și mă așteaptă să mâncăm împreună. Astea sunt vremurile, ce să facem, dar n-am crezut că am să văd ziua în care oamenii o să fie opriți să intre în biserică.” „De ce nu ne dă voie? Oare nu avem putere?”

Coridoarele împrejmuite de garduri din curtea Mitropoliei sunt goale, cu vreo 10 voluntari așteptând cu măști în mână să-i strige cineva, și un dispozitiv de jandarmi care acaparase toată curtea interioară în prima seară, pregătiți pentru pelerinajele de-altădată. Singurătatea e palpabilă, spălată și de o ploaie atât de violentă încât au răbufnit și canalele, umplând străzile de apă neagră, învolburată.

La prânz s-a limpezit vreme de două ore, cu un soare aprig, care te sufoca. Din catedrală a ieșit o bătrână îmbrăcat în negru, purtându-și doliul și tânguiala din voce și în straie. „Boala e boala, dă-o-ncolo de boală, dar dacă noi ne rugăm, Sfânta ne ajută și scăpăm de boală. Eu cred că e doar o scuză aceasta, lumea străină, săraca, vine din țară, dar nu poate să se închine la Sf. Parascheva, care așa de mult, mult m-a ajutat.”

Femeia lungește cuvintele și se tânguie, cu ochii plini de lacrimi adevărate și cuprinsă de o neînțelegere care se vede că e sinceră. Nu e nimic disimulat în plânsul ei, care nu aude niciun argument în timp ce se-ntreabă, șoptito-plâns, legănându-se ușor:

„De ce? De ce? De ce?”. „De ce oare? Ne rugăm la Dumnezeu să avem răbdare, că altă soluție nu este. Sunt oameni care nu pot intra și plâng, dar când am văzut mitropolia goală, când acum era lumea de pe lume și se ruga, iar rugăciunea asta a oamenilor contează foarte mult. De ce oare nu ne dă voie? De ce? Nu avem putere? Nu m-am gândit la așa ceva, cred că e mai bine la spital. Eu așa ceva nu am pomenit”, spune femeia, îi binecuvântează pe cei din jur și pleacă ușor, legănându-se, pe treptele din spatele catedralei.

Mitropolia nu e chiar goală cum crede ea. Fluxul nu mai e de 200-300 de credincioși pe minut, ci poate 300 într-o jumătate de zi. Dar și așa, deși afară poartă măști care le acoperă nasul și gura, se dezinfectează pe mâini și păstrează 1,5 metri între ei, înăuntrul lăcașului de cult, pleacă urechea de la sfaturile de protecție.

În rândul spre racla Sfintei, pelerinii se strecoară pe sub benzile reflectorizante care formează traseul cu sens unic, ating icoanele, le dezmiardă și la urmă își pleacă fruntea pe ele și le sărută. În fața raclei pe care Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decretat că niciun pelerin nu trebuie să o atingă, sub ochii preoților, își scot din bagaje batiste, baticuri, boccele, le ating de plexiglasul care acoperă moaștele, își pleacă privirea deasupra, apoi fruntea și la urmă sărută racla în trei locuri. Imediat lângă un preot cu mănuși medicinale, mască chirurgicală le face semnul crucii cu un mir, cu același mir, la toți.

Între timp, vineri, în ultima zi pentru care există cifre actualizate de Direcția de Sănătate Publică Iași, în județ erau în total 6296 de cazuri de COVID-19, Iașul e constant pe locul al II-lea la nivel național după numărul de îmbolnăviri zilnice, iar 172 de persoane au murit.