Sari direct la conținut

Primarul Pandele, supărat că nu mai poate duce pelerini la Iași, la Sf. Parascheva: Se poate la păcănele, în schimb cei care vor să meargă să se încarce spiritual nu au acest drept

HotNews.ro
Primarul Pandele, supărat că nu mai poate duce pelerini la Iași, la Sf. Parascheva: Se poate la păcănele, în schimb cei care vor să meargă să se încarce spiritual nu au acest drept

Primarul din Voluntari, Florin Pandele, cunoscut pentru pelerinajele organizate în fiecare an la Iaşi, de hramul Sfintei Parascheva, acuză Guvernul că permite păcănelele și vrea să organizeze alegeri, în timp ce „cei care vor să meargă la Iași să se încarce spiritual nu au acest drept”.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis luni seară că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, motivând că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.

Măsura CNSU are loc în contextul în care reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au decis că pelerinajul de la Iaşi, de Sfânta Parascheva, nu va fi anulat, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, cunoscut pentru pelerinajele organizate în fiecare an la Iaşi, de hramul Sfintei Parascheva, când îi duce pe localnici cu autocarele acolo, a criticat dur acestă decizie, într-o intervenție telefonică avută marți la antena 3.

„Nu mi se pare nici corect și nici loial față de credincioși. Înțelegem că ne găsim în pandemie, nu suntem absurzi, înțelegem că după alegeri au explodat cazurile de coronavirus, înțelegem că pe 6 decembrie vom merge la alegeri. Deci se poate la alegeri, se poate la păcănele, în schimb cei care vor să meargă să se încarce spiritual nu au acest drept”, a susținut Pandele.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro