Skip to content

Calendar Bacalaureat 2027. Când au loc probele orale și examenele scrise. Reguli noi pentru corectarea lucrărilor la BAC 2027

Calendarul Bacalaureatului 2027 a fost publicat în Monitorul Oficial. BAC 2027 începe în aprilie, cu probele de competențe, iar examenele scrise sunt programate între 14 și 18 iunie. Primele rezultate vor fi afișate pe 23 iunie, iar rezultatele finale, după contestații, pe 1 iulie.

  • Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni. Abonamentele dascălilor sunt distribuite printr-o organizație de educație care investește în profesori.

Potrivit calendarului oficial, elevii se înscriu pentru probele de competențe în perioada 5-9 aprilie 2027, iar prima probă începe pe 12 aprilie. Competențele se desfășoară până pe 23 aprilie.

Înscrierea pentru probele scrise are loc între 31 mai și 4 iunie, iar cursurile pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a se încheie pe 4 iunie.

Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului național de Bacalaureat 2027 introduce și reguli noi pentru situațiile în care cei doi profesori care corectează o lucrare acordă note cu o diferență mai mare de un punct.

Calendar Bacalaureat 2027 – probele de competențe:

  • 5-9 aprilie 2027 – înscrierea pentru probele A, B, C și D;
  • 12-14 aprilie – evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română – proba A;
  • 14-16 aprilie – evaluarea competențelor de comunicare orală în limba maternă – proba B;
  • 19-21 aprilie – evaluarea competențelor într-o limbă străină – proba C;
  • 21-23 aprilie – evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 31 mai-4 iunie – probele de competențe pentru elevii care beneficiază de burse de studiu în străinătate și nu pot participa în perioada stabilită pentru ceilalți candidați.

Ordinul prevede că fiecare probă de competențe poate fi organizată într-un interval de cel mult trei zile lucrătoare.

Calendar Bacalaureat 2027 – probele scrise

Probele scrise încep pe 14 iunie, cu Limba și literatura română:

  • 14 iunie 2027 – Limba și literatura română – proba E.a);
  • 15 iunie 2027 – proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie;
  • 17 iunie 2027 – proba la alegere a profilului și specializării;
  • 18 iunie 2027 – Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate pe 23 iunie, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, candidații își pot vizualiza lucrările și pot depune contestații.

Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor de către candidații la BAC 2027 continuă pe 24 și 25 iunie. Contestațiile vor fi soluționate între 28 și 30 iunie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 1 iulie 2027.

Reguli noi pentru corectarea lucrărilor la Bacalaureat 2027

Ordinul stabilește o procedură pentru cazurile în care cei doi profesori care evaluează aceeași lucrare acordă note diferite.

Dacă diferența dintre cele două note este de cel mult un punct, nota finală este media aritmetică a celor două note, calculată cu două zecimale, fără rotunjire.

Dacă diferența este mai mare de un punct, platforma de evaluare digitalizată îi notifică automat pe cei doi profesori, care trebuie să reanalizeze punctajele acordate.

Dacă diferența mai mare de un punct rămâne și după această verificare, lucrarea este evaluată de alți doi profesori. Vor exista astfel patru note. Cea mai mare și cea mai mică dintre ele sunt eliminate, iar nota finală este media celor două note rămase, calculată cu două zecimale, fără rotunjire.

O regulă asemănătoare se aplică și la contestații. Dacă între nota inițială și cea rezultată în urma contestației apare o diferență mai mare de un punct, în plus sau în minus, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori.

Corectarea lucrărilor la Bacalaureat 2027 se va face prin platforma de evaluare digitalizată.

Calendar sesiunea de toamnă BAC 2027

Înscrierile pentru a doua sesiune au loc între 12 și 19 iulie 2027, inclusiv pentru candidații care au promovat examenele de corigență.

Probele de competențe sunt programate în perioada 2-6 august, iar examenele scrise au loc astfel:

  • 9 august – Limba și literatura română;
  • 10 august – proba obligatorie a profilului;
  • 11 august – proba la alegere a profilului și specializării;
  • 12 august – Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi publicate pe 17 august, până la ora 12:00. Candidații își pot vedea lucrările și pot depune contestații în perioada 17-19 august, iar rezultatele finale sunt programate pentru 23 august 2027.

Când are loc simularea Bacalaureatului 2027

Simularea probelor scrise este programată în luna martie:

  • 22 martie – Limba și literatura română;
  • 23 martie – proba obligatorie a profilului;
  • 24 martie – proba la alegere a profilului și specializării;
  • 25 martie – Limba și literatura maternă.

Rezultatele simulării vor fi comunicate pe 9 aprilie 2027.