Sistem descentralizat înseamnă că profesorii au o autonomie mare în luarea deciziilor pedagogice cu privire la modul în care predau, nu exact asupra a ce predau, ci a cum predau. Autoritățile locale au o autonomie foarte mare pentru a decide ce fel de școli au: școli mici sau școli mari, școli Montessori sau școli Waldorf.
Iar directorii de școli au o autonomie foarte mare pentru a lua decizii cu privire la ce fel de profesori angajează, de câți profesori au nevoie, ce echipă au în școală. Așadar, sistemul autonom, cred, este o parte foarte importantă și puternică a forței sistemului de educație.
„Țintește sus și muncește din greu”
În al treilea rând, cred că avem această mentalitate față de educație în societate: „țintește sus și muncește din greu”. Asta înseamnă că trebuie să ai o programă foarte ambițioasă, iar Estonia are o programă ambițioasă, dar trebuie, de asemenea, să existe acest tip de atitudine în societate, care spune că studiul este, de fapt, muncă grea.
Nu este ceva ce se întâmplă dacă vii, pur și simplu, la școală. Este ceva ce se întâmplă atunci când toată lumea (profesorii, elevii, părinții, directorii) muncește din greu în acest sens. Poate că acesta este un lucru pe care îl avem în comun cu națiunile asiatice care sunt, de asemenea, în top: această mentalitate de a ținti sus și de a munci din greu.
Și apoi cred că tehnologiile digitale au avut o contribuție destul de semnificativă la succesul Estoniei. În prezent, există multe controverse cu privire la tehnologiile digitale în educație, dar noi credem cu tărie că acestea au făcut parte din punctele forte ale sistemului nostru de educație și că am integrat cu grijă tehnologiile digitale în procesele de învățare.
Iar numărul cinci este echitatea. Nu selectăm copiii pentru diferite școli. Toți merg la școlile din apropierea locuinței lor, adică la școlile de care aparțin în funcție de zona în care locuiesc, și nu îi repartizăm de timpuriu pe filiere academice sau non-academice. Până la vârsta de 16 ani, toți urmează același program, în cadrul aceluiași sistem standardizat, iar prima selecție are loc abia după vârsta de 16 ani.
Meditații gratuite în școli
– Sistemul dumneavoastră pornește de la ideea că fiecare copil poate face performanță. Cum sunt sprijiniți elevii care rămân în urmă, fără a-i separa de ceilalți?– Avem un sistem de sprijin destul de cuprinzător. Dacă elevii nu au rezultate foarte bune, fie la matematică, la științe sau la citire, și rămân în urmă, în școli primesc lecții individuale, fie dimineața, fie după-amiaza, și sprijin suplimentar, gratuit, din partea profesorilor.
Se numește sprijin de învățare și este destul de obișnuit. Nu înseamnă neapărat că trebuie să ai note foarte mici. Poate însemna și că întâmpini dificultăți cu anumite elemente ale respectivei competențe. Spre exemplu, fiica mea cea mică este la școala primară și primește sprijin suplimentar la orele de științe. Unii copii au nevoie de mai mult sprijin și primesc sprijin educațional. Nu sunt copii cu nevoi speciale. Pentru aceștia, care beneficiază de un sprijin mult mai consistent, nu școala este cea care decide.
În Estonia, nevoile speciale sunt de obicei stabilite de o comisie de experți din afara școlii. Sunt copii care, în loc să fie într-o clasă cu 24 de elevi, pot învăța într-o clasă cu patru sau șase copii, în grupuri mici de învățare sau chiar de predare individuală și ore unu la unu. Însă, pentru că există și un sistem de examene (la limba estonă, matematică și o materie la alegere, de obicei engleza) la vârsta de 16 ani, când termină ciclul gimnazial, în clasa a IX-a, pe lângă orele suplimentare oferite de școală, părinții tind, de asemenea, să apeleze la sprijin suplimentar pentru copii, pe care îl plătesc, pentru a-i pregăti pentru examene.
Școală cu program complet pentru elevii vulnerabili
– Cum se aplică acest lucru în rândul familiilor defavorizate sau cu venituri mici?
– Problema nu este doar venitul mic, ci statutul socioeconomic. Poate însemna că părinții sunt imigranți și nu înțeleg sistemul de educație estonian, nu vorbesc și nu își pot ajuta copiii cu limba. Sau pot proveni dintr-un grup minoritar, cum ar fi cel rus. Poate fi și cazul unor părinți care au un nivel scăzut de educație, și nu au nici măcar studii secundare superioare. Este vorba despre o combinație a tuturor acestor factori, așa că pentru învățarea limbii estone există sprijin suplimentar în școală, iar copiii care provin din astfel de medii beneficiază, de obicei, de ceea ce numim și „școală cu program complet”.
Ei rămân la școală și după terminarea orelor, împreună cu profesorii, pentru a-și face temele și pentru a rezolva exerciții suplimentare. Însă, pentru că școlile au autonomie mare, nu există un sistem universal, pentru că regiunile sunt diferite. În unele, principala problemă poate fi limba, în altele poate fi că în zona respectivă există locuințele sociale, așa că elevii pot avea nevoie de un alt tip de sprijin, diferit de cel necesar în cazul problemei lingvistice a copiilor imigranți. Situația este foarte diversă. Nu avem un sistem unic, valabil la nivel național, care să se potrivească tuturor.
„Există și stres pozitiv, care apare atunci când trebuie să depui un efort, iar apoi ești recompensat”
– Aveți un sistem bazat pe performanțe ridicate. În urma lui, sunt elevii supuși unei presiuni foarte mari? Cum gestionați stresul în rândul elevilor?
– Da, cred că nivelul de stres în școlile estoniene este mai ridicat decât poate în țările OCDE, din cauza acestei presiuni de a ținti sus și de a munci din greu, precum și din cauza programei. Programa este foarte solicitantă, elevii învață la un nivel de exigență mult mai ridicat, iar apoi susțin testul PISA și, desigur, obțin rezultate foarte bune la PISA. Însă, spre exemplu, la examenul național de matematică nu obțin punctaje la fel de mari, pentru că acesta presupune un nivel de matematică mult mai avansat. Nivelul de stres legat de învățarea matematicii la școală este mult mai ridicat în cazul lor decât poate în alte țări.
– Și legat de asta, credeți că poate exista un sistem de educație performant și fără un nivel ridicat de stres în rândul elevilor?
– Stresul poate fi foarte diferit. Există și stres pozitiv, care apare atunci când trebuie să depui un efort, îți concentrezi energia și muncești, iar apoi ești recompensat pentru acel efort. Acest tip de stres duce, de obicei, la o recompensă, la obținerea unor rezultate. De exemplu, atunci când ești sportiv olimpic, există mult stres pe care îl resimți în timpul antrenamentelor și al pregătirii pentru Jocurile Olimpice.
Însă, după ce câștigi o medalie de aur primești o recompensă pentru stresul și efortul depus. Stresul negativ apare atunci când ești stresat permanent, fără să fii recompensat, iar rezultatele nu sunt în controlul tău. Altcineva controlează rezultatul, în timp ce tu continui să depui efort. Așadar, trebuie să facem această distincție. Cred că, în general, în societate vorbim despre stres ca și cum ar fi ceva negativ în sine și considerăm că până și un efort ușor care generează stres este ceva negativ, dar nu este adevărat. Trebuie să existe stres și presiune în procesul de învățare, dar este foarte important ca acest stres să ducă la un rezultat care poate fi o recompensă pentru copil.
„Venitul pe care îl primesc profesorii este doar una dintre componente care fac un sistem de educație puternic”
– În societăți în care profesorii sunt prost plătiți, iar sistemul de educație are multe probleme, precum România, este posibil să atingi excelența doar prin implicarea individuală a profesorilor? Ce părere aveți?
– Venitul pe care îl primesc profesorii, este doar una dintre cele zece componente care fac un sistem de educație puternic. Știu că, în politica internă, există tendința de a ne concentra doar pe salariile profesorilor, dar acesta nu este indicatorul care îți spune dacă sistemul de educație este puternic sau nu.
Dacă profesorul are autoritate și o autoritate profesională în comunitate, dacă părinții sunt cei care îl respectă și ascultă ce are de spus, dacă au încredere în el în ceea ce privește modul în care predă și abordările pe care le alege, acesta este deja un indicator foarte important pentru un profesor. Dacă nu ești respectat, dacă ești învinovățit pentru tot ceea ce nu funcționează într-o societate, cred că majoritatea tinerilor nu vor alege niciodată această profesie, indiferent cât de mult i-ai plăti.
Tendința de a da vina pe profesor pentru orice
Problema este că avem această tendință, pe care o văd, din păcate, și în Estonia, și în multe alte țări, de a da vina pe școală și pe profesor pentru orice lucru care nu merge bine în societate. Fie că este vorba despre obezitate sau obezitatea infantilă, despre lipsa somnului și utilizarea excesivă a rețelelor sociale, despre prea mult timp petrecut jucându-se, despre fumat sau, nu știu, orice altceva, dai vina pe școală și pe profesor.
Eu cred că trebuie să facem ceva în privința societății în general și a părinților. Astea sunt lucrurile pe care le vedem la școală, dar ele sunt cel mai ușor de observat în școală. Asta nu înseamnă însă că școala creează aceste probleme și că trebuie să punem responsabilitatea rezolvării lor pe umerii școlii. În zilele noastre, profesorii trebuie să fie experți în competențe digitale, în gestionarea finanțelor. Trebuie să-i învețe pe copii cum să-și gestioneze banii și cum să investească. Știți, pe vremea mea, era responsabilitatea părinților să mă învețe să mă descurc cu banii și cum să-i gestionez. Nu era responsabilitatea școlii. Acum este.
De ce nu mai vor tinerii să fie profesori
De asemenea, profesorii trebuie să aibă grijă de programul de somn al copiilor, astfel încât aceștia să nu fie prea obosiți când vin dimineața la școală. Să aibă grijă de alimentație și de o dietă sănătoasă, de comunicare, de dezvoltarea abilităților socio-emoționale, de dependența de rețelele sociale. Profesorii trebuie să fie cei care fac și educație parentală, și predau matematica, și fac de toate.
Și de aceea tinerii se gândesc: „Nu, mulțumesc, nu voi accepta această slujbă”, pentru că sunt prea multe responsabilități și prea multe așteptări, care depășesc cu mult capacitatea oricărui om de a le face față, iar salariul și condițiile de muncă sunt groaznice. Dacă ne concentrăm doar pe salariile profesorilor, vom pierde din vedere imaginea de ansamblu a ceea ce se întâmplă, de fapt, în societate. Eu revin mereu la ideea de echilibru. Sigur, eu am mers la școală în perioada sovietică, în perioada comunistă, dar, chiar și atunci, dacă mă purtam urât la școală, dacă nu ascultam, dacă nu învățam sau poate nu dormeam noaptea și adormeam la ore, părinții mei erau chemați la școală să explice de ce nu își fac rolul de părinți, nu? De ce mă port urât? De ce nu dorm suficient? De ce nu am manualele cu mine? Unde sunt? Acum lucrurile stau exact invers. Acum părinții merg la școală și îi cer profesorului să rezolve toate aceste lucruri. Cred că am pierdut complet echilibrul.
Cine e responsabil pentru dependența copiilor de tehnologie
– Și ce credeți că ar trebui să facă o societate pentru ca părinții să înțeleagă cât de important este acest lucru?
– Să nu facem școala responsabilă pentru tot. Și asta este ceea ce văd, de exemplu, în cazul rețelelor sociale și al telefoanelor mobile. Avem o problemă. Avem o problemă cu dependența de jocuri video, cu dependența de derularea continuă a conținutului pe rețelele sociale, care duce la lipsa somnului în rândul copiilor, privarea de somn și probleme de sănătate mintală. Și ce face societatea? Începem să le spunem profesorilor că ar trebui să interzică aceste lucruri, să le reglementeze, să le controleze. Din nou, ne uităm la școală și considerăm că școala trebuie să fie responsabilă pentru asta.
Eu nu cred că școala trebuie să fie responsabilă. Copilul petrece cinci ore la școală, din 24 de ore. Iar acum, prin interzicerea telefoanelor mobile și a rețelelor sociale, în special prin interzicerea telefoanelor, îi transformăm pe profesori în polițiști care stau în clasă și controlează și supraveghează folosirea telefonului mobil. Nu pentru asta sunt profesorii acolo. Profesorii sunt acolo ca să predea matematica, să-i facă pe copii interesați de matematică, să le trezească curiozitatea și să creeze un mediu propice învățării logicii matematice, nu să fie polițiști care controlează folosirea telefoanelor mobile în școală. În Estonia, noi nu reglementăm telefoanele mobile. Lăsăm la latitudinea profesorului să decidă cum și când reglementează utilizarea lor în clasă.
„Dacă interzici inteligența artificială în procesul de învățare, elevii o vor folosi oricum”
– Ați ales să introduceți inteligența artificială în școli, într-un moment în care mulți consideră acest lucru problematic. De ce ați considerat necesară această decizie?
– Pentru că, dacă nu facem nimic și doar reglementăm ce se poate și ce nu se poate face cu inteligența artificială în clasă, atât de către profesori, cât și de către elevi, ne asumăm un risc foarte mare de scădere a rezultatelor școlare, deoarece elevii se vor baza excesiv, dar pe ascuns, pe inteligența artificială. Dacă interzici inteligența artificială în procesul de învățare, elevii o vor folosi oricum. O vor folosi acasă. O vor folosi pe ascuns pentru temele de la clasă, pe undeva pe coridor. Rezultatul va fi o scădere a nivelului de învățare, pentru că elevii îi vor cere inteligenței artificiale să rezolve toate temele și toate exercițiile. Noi nu vrem să ne asumăm acest risc. Așa că am înțeles că tehnologia a venit ca să rămână. De fapt, nu doar că va rămâne. Va avea un impact enorm asupra modului în care oamenii învață și, într-un fel, asupra modului în care funcționează oamenii. Ceea ce am vrut să facem a fost să înțelegem cum trebuie să schimbăm modul în care predăm, ținând cont de faptul că elevii folosesc inteligența artificială.
Ce fel de teme și exerciții ar trebui să le dăm elevilor astfel încât, știind că vor folosi inteligența artificială, ei să fie în continuare capabili să-și dezvolte propria gândire și propriile capacități cognitive?
Nu mai putem preda în același mod în care predam acum cinci ani. Nu putem face asta, pentru că inteligența artificială există. Nu mai putem preda în același mod nici la universitate, nici la liceu. Trebuie să predăm diferit. Marea întrebare este: cât de diferit? Ce înseamnă asta pentru profesori?
Cursuri de inteligență artificială pentru profesori
– Și ce înseamnă asta pentru profesori, cum învață să folosească constructiv inteligența artificială?
– Am introdus cursuri de formare pentru profesori și, de șase luni, avem și continuăm să avem programe intensive de învățare pentru profesori, cu scopul de a schimba modul în care predau din cauza inteligenței artificiale. La început, au fost instruiți cu privire la impactul pe care îl are IA-ul asupra învățării. De exemplu, care este impactul negativ pe care îl poate avea asupra capacităților cognitive, cum poate fi evitat și cum ar trebui să arate procesul de învățare atunci când folosești inteligența artificială. Aceasta a fost o formare generală, iar acum profesorii lucrează în școlile lor în ceea ce numim cercuri de învățare, grupuri de învățare, în care învață unii de la alții cum au integrat inteligența artificială în lecțiile de la materiile pe care le predau, ce fac concret. De obicei, se întâlnesc o dată la două săptămâni. Este vorba despre învățare de la egal la egal, de la profesor la profesor, pentru că nu există experți în lume care să știe exact cum ar trebui integrată inteligența artificială în fiecare disciplină. Este un sistem bazat în mare măsură pe învățarea reciprocă între profesori.
„Profesorul trebuie să regândească întregul mod în care predă”
– Însă puteți să-mi dați un exemplu despre modul în care se va schimba această metodă de predare? Ați stabilit anumite limite sau reguli pentru copiii care folosesc inteligența artificială?
– Nu am stabilit nici reguli, nici limite. Eu nu sunt profesor, așa că nu vă pot da un exemplu concret, dar îmi pot imagina cum trebuie să se schimbe modul de predare.
Să zicem că predai literatura și până acum obișnuiai să le dai elevilor o carte pe care să o citească, iar apoi, ca să-i verifici că au citit-o, fie le dădeai un test despre personaje și acțiunea cărții, fie le cereai să scrie un eseu, nu? Acum, nu mai are sens să faci lucrurile în acest fel, pentru că elevii se pot pregăti foarte repede pentru test cu ajutorul inteligenței artificiale, fără să fie nevoie să citească vreodată textul. În al doilea rând, pot scrie un eseu cu ajutorul inteligenței artificiale și se pot pregăti pentru el.
Chiar dacă eseul este scris în clasă, se pot pregăti pentru el acasă cu ajutorul inteligenței artificiale, pot memora textul și pot veni a doua zi la școală și pur și simplu să-l reproducă. Atât. Nu înseamnă că au citit cu adevărat cartea sau că au înțeles ceva.
Profesorul trebuie să regândească întregul mod în care predă. De exemplu, le-ar putea spune elevilor: „Tema voastră pentru acasă este să discutați cu inteligența artificială despre personajul principal al cărții.” Apoi le poate spune: „Iată câteva întrebări pe care le puteți introduce în inteligența artificială”, pentru a vedea ce fel de discuție obțineți și în ce direcție vă conduce aceasta. A doua zi vii la clasă și ai o dezbatere, iar în felul acesta elevii își analizează propriul proces de învățare.
„Scopul utilizării IA-ului este să-ți dezvolți propria gândire”
Nu știu dacă profesorii ar fi de acord cu această abordare, dar încerc doar să vă explic cum trebuie profesorii să învețe să integreze inteligența artificială în procesul de învățare, pentru că elevii o vor folosi oricum.
Scopul utilizării IA-ului este să-ți dezvolți propria gândire: „De ce am vrut să știu lucrul acesta? Care a fost scopul meu atunci când am învățat despre acest personaj?” „A, scopul meu a fost să înțeleg de ce s-a comportat în felul acesta în acel context.” „Inteligența artificială mi-a spus că s-a comportat astfel din cauza acestui lucru. A, în regulă. Și care este consecința etică a comportamentului său?”
Cred că așa va arăta educația viitorului: va exista muncă individuală, personalizată, cu inteligența artificială, acasă, cu un asistent IA personalizat. Când vin la școală, nu va mai fi vorba despre memorare, stat în bancă, repetare și învățare mecanică.
În clasă vor exista mai multe dezbateri, analize, discuții și argumentări bazate pe ceea ce ai pregătit acasă împreună cu asistentul IA. Aici îți vei dezvolta ceea ce numim competențe cognitive de nivel superior: capacitatea de analiză, de sistematizare, de argumentare, de creație și de dezbatere critică. Asta vei face la școală, și nu abia la 18 ani sau la universitate.
Trebuie să începi să faci aceste lucruri încă de la 12 ani, de la 10 ani, la școală. Asta înseamnă și că, în viitor, clasele vor fi mult mai mici, pentru că nu poți purta o dezbatere cu 36 de elevi sau chiar cu 24 de elevi într-o clasă. Ai nevoie de clase mult mai mici. Asta am spus mereu atunci când am fost întrebată despre inteligența artificială. Datorită ei, vom avea nevoie de mai mulți profesori în școli.
„Trecem de la economia cunoașterii la economia analitică”
– Doamnă Kallas, ce credeți că ar trebui să înțeleagă o societate precum România, despre importanța educației, astfel încât să pună mai mult accent pe ea?
– De aproximativ trei-patru decenii trăim în ceea ce numim economia cunoașterii. Asta înseamnă că societățile care au investit mult în cunoaștere au avut foarte mult succes în domeniul științei și în creșterea nivelului de cunoștințe al populației.
Aceste țări au devenit mai prospere, pentru că, atunci când ai cunoștințe, ai și premisele pentru a avea mai mult succes din punct de vedere economic. Dar acum, cred eu, trecem de la economia cunoașterii la economia analitică.
Este o economie în care competențele analitice, capacitatea de a analiza, de a înțelege imaginea de ansamblu, de a sistematiza, de exemplu, cantități mari de date, sunt cele care contează. Acestea sunt abilitățile care creează economii puternice și companii de succes.
Fără companii de succes, statul nu are venituri, iar fără veniturile statului nu poți, de exemplu, să plătești pensii sau ajutoare sociale, ori să investești în educația generală.
Un mesaj pentru România
Cred că, pentru România sau pentru oricine altcineva, nu este vorba doar despre câți bani investești în educație, ci despre care este valoarea educației într-o societate, câtă valoare acordă societatea educației. În Estonia, educația a fost un domeniu foarte apreciat din punct de vedere social. Părinții investesc mult efort în educația copiilor lor.
Desigur, în comparație cu România, noi nu avem provocări socio-economice la fel de mari, în ceea ce privește inegalitățile din rândul populației. Cunosc puțin România, așa că știu că există un decalaj socio-economic semnificativ între diferite categorii ale populației, care trebuie abordat.
Educația este un domeniu foarte bun prin care poți contribui la reducerea acestora. Educația nu le poate elimina, dar poate reduce impactul lor. Acest lucru este întotdeauna foarte benefic pentru societate, în ansamblu. Așadar, mult noroc, România!
