Când Putin se răzbună pe persoanele LGBTQ pentru eșecurile de pe front – interviu cu Ian Dvorkin, unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai comunității transgender din Rusia
Pe 10 ianuarie, în Rusia a intrat în vigoare decizia Curții Supreme referitoare la interzicerea „mișcării internaționale LGBTQ +”. Cu acest prilej, HotNews.ro a realizat un interviu cu unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai acestei comunități din Rusia, Ian Dvorkin. Bărbatul, un transgender din Moscova, a fugit din țară înainte ca decizia Curții Supreme să fie aplicată.
Curtea Supremă a Rusiei a interzis „mişcarea internaţională” LGBTQ +, precum şi toate „filialele” acesteia din Rusia, pe motiv că ar fi „organizație extremistă”. Decizia a fost luată pe 30 noiembrie 2023, dar a intrat în vigoare pe 10 ianuarie.
Cum nu există nici o entitate cu acest nume, hotărârea se referă practic la orice grup care ar apăra drepturile persoanelor gay. De la decizia Curții Supreme și până pe 10 ianuarie, mai mulți lideri ai comunității au plecat din țară de teamă să nu ajungă după gratii.
Unul dintre aceștia este și Ian Dvorkin (32 ani), un bărbat transgender originar din Moscova, de profesie psiholog, fondatorul organizației „Centru T”, care se ocupă cu asistența persoanelor din comunitatea transgen.
Într-un interviu pentru HotNews.ro, realizat pe Zoom, bărbatul a povestit că politica homofobă promovată de Kremlin are efecte majore asupra felului în care populația Rusiei percepe comunitatea LGBTQ, devenind tot mai agresivă și intolerantă. Ian Dvorkin spune că acest subiect este unul dintre cele cu care Putin încearcă să distragă atenția publicului de la problemele cotidiene cu care se confruntă societatea rusă.
Ați părăsit Rusia imediat după decizia Curții Supreme de la Moscova privind interzicerea „mișcării LGBTQ”. Vă simțiți în pericol sau a fost o măsură preventivă?
Ian Dvorkin: Pentru mine, decizia Curții reprezintă o trecere de la persecutarea administrativă a persoanelor din comunitatea LGBTQ și a organizațiilor acestora la urmărirea penală. Acest aspect începe să devină extrem de periculos.
Dacă aș fi rămas în Rusia, ar fi fost o decizie „sinucigașă”, pentru că sunt o persoană publică și există deja dosare administrative deschise pe numele meu, iar acestea ar putea fi ușor transformate în procese penale.
Mai mult, există amenințări la adresa mea din partea unor grupări radicale care acum simt că au dreptul să recurgă la violență și să amenințe oamenii. Această situație a existat întotdeauna, dar acum, într-adevăr, a devenit mai pronunțată. Vocile lor sunt acum mai auzite.
Nu știm, deocamdată, cum va fi aplicată decizia Curții dar vom afla în lunile următoare.
„În ultimii doi ani, amenințările din partea grupărilor extremiste au devenit mai pronunțate”
Ian Dvorkin în timpul discuției pe Zoom cu jurnalista HotNews.ro
Din câte știți dumneavoastră, câți membri ai comunității LGBTQ, inclusiv dintre cei care au apelat la centrul dumneavoastră, au fost obligați să părăsească Rusia?
Când am plecat, am ajutat aproximativ 20 de persoane să părăsească Rusia, inclusiv membrii echipei noastre, care sunt într-un grup de risc sporit, adică cei care au dat interviuri publice sau au dosare administrative.
Într-o lună, am primit sute de solicitări pentru consultări despre migrație din partea persoanelor LGBTQ care se tem foarte mult și caută soluții pentru a pleca. Încă nu avem datele statistice despre numărul persoanelor care au reușit să plece în această lună. Cert este că subiectul migrației a devenit prioritar în discuții, fiind singura măsură de a fi în siguranță.
Am citit pe pagina dumneavoastră de Facebook despre faptul că ați fost inclus pe așa-numita listă a grupării „Pila” (“Ferăstrău”, din limba rusă – n.r.), care vă amenință cu moarte. Cine sunt acești oameni și când au apărut aceste grupări?
Aceste grupări au existat întotdeauna. Uneori, acestea au fost auzite mai mult, alteori mai puțin. În ultimii doi ani, amenințările din partea lor sunt mai pronunțate.
Am fost atacați cu spray lacrimogen lângă sediul judecătoriei, de exemplu. De fiecare dată, noi am fost cei care au avut de suferit. Niciunul dintre atacatori nu a fost pedepsit, unii au primit o amendă de genul 500 de ruble (5 euro – n.r.).
Când noi am predat poliției persoana care ne-a atacat, niciun dosar penal nu a fost început pe numele lui. Astfel, statul începe să-i apere și nu putem miza pe acest stat.
Însă pentru prima data am nimerit pe o listă a persoanelor care sunt amenințate cu moartea. Sunt sentimente foarte specifice. Simt că nu am niciun loc în care să fiu în siguranță.
Dacă e să vorbim despre centrul pe care l-ați creat, Centrul „T”, de ce credeți că este nevoie de această organizație?
Eu sunt terapeut și psiholog de profesie, având o vastă experiență în lucrul cu persoane transgender. Am observat că există un acces foarte limitat la ajutor medical și că spațiile sigure sunt insuficiente pentru această comunitate.
La un moment dat am simțit că este timpul să fac ceva mai mult pentru a susține acești oameni. În mod treptat, am început să desfășurăm activități în întreaga țară, deoarece problemele întâmpinate sunt similare în toate orașele, iar cu cât ne îndepărtăm mai mult de Moscova și Sankt Petersburg, cu atât acestea devin mai acute.
Chiar și în ceea ce mă privește, până la crearea acestui centru, îmi lipseau spațiile sigure în care să mă simt liber și să pot interacționa simplu cu oamenii.
Experiența mea personală este despre necesitatea de a mă ascunde zeci de ani, să-mi ascund orientarea mea sexuală, identitatea mea. Foarte mulți mă judecau și nu mă înțelegeau. Pentru mine nu a fost deloc sigur să încep să vorbesc despre mine deschis, însă n-am mai putut accepta faptul că trebuie să mă ascund ca și cum am făcut ceva rău. Am decis că mai bine să trăiesc deschis cu toate riscurile asumate.
Când m-am pregătit pentru acest interviu, am examinat inclusiv profilul dumneavoastră pe rețelele sociale și am observat că nu ați șters pozele din perioada vieții dumneavoastră „de înainte”. Prin exemplul dumneavoastră, doresc să înțeleg mai bine ce se întâmplă în familiile și în cercul de prieteni al celor care au ales să treacă prin această transformare.
Nu am reușit să mențin comunicarea cu familia mea. Practic, nu mai vorbesc cu nimeni din rudele mele. Ei nu mă înțeleg și nu mă acceptă. Consideră că mă joc și, cel mai probabil, consideră acest joc este „extrem de captivant pentru mine”. Ei sunt convinși că trebuie să duc o viață obișnuită și să găsesc cumva fericirea.
Cu prietenii a fost mai bine. Cu toate acestea, câțiva oameni au decis să întrerupă comunicarea cu mine după „coming out”, spunând că le este dificil să interacționeze cu mine.
În activitatea mea, întâlnesc foarte des oameni ale căror familii i-au abandonat, i-au alungat de acasă sau i-au supus unui tratament violent. Din păcate, sunt foarte multe astfel de cazuri.
„Președintele vorbește aproape la fiecare apariție publică despre persoanele transgender”
Ian Dvorkin pe vremea când era femeie. FOTO: Arhiva personală
Ați menționat mai devreme că violența împotriva comunității LGBTQ a devenit mai frecventă în ultimii doi ani. Credeți că acest fenomen este legat de schimbările survenite în comunitatea rusă, inclusiv de situația și deciziile politice?
Acest lucru este cu siguranță legat de politica statului, pentru că președintele vorbește aproape la fiecare apariție publică despre persoanele transgender. Și cercul său începe activ să susțină acest subiect și să-l umfle.
Cred că este o parte a construcției unui regim totalitar, când un grup de populație este declarat drept „dușman”. Ei găsesc dușmani în interiorul țării și încep o activitate accelerată privind lichidarea acestora.
Asta pentru că Putin nu poate să nimicească un „dușman extern”, NATO, cum spune acesta, încearcă să distrugă oamenii transgender în interiorul țării cam se încadrează în limitele puterii sale.
Și la asta se adaugă oamenii care sunt frustrați de la tot ce se întâmplă în interiorul țării, cu economia, cu viața lor, cu prețurile. Astfel, ei au unde să direcționeze aceasta răutate: „sunt vinovați reprezentanți ai valorilor occidentali”.
Ce se întâmplă cu mwmbrii comunității LGBTQ din localitățile îndepărtate ale Rusiei? Câți dintre ei își pot trăi viața în liniște, comparativ cu situația din Moscova și Sankt Petersburg?
Cu siguranță, întâmpină probleme atât aici, cât și acolo. Însă la Moscova, există o diversitate mai mare de oameni, mai multe cercuri sociale diferite, și posibilitatea de a găsi un loc de muncă unde să beneficieze de o atitudine mai toleranta și înțelegătoare.
Prin contrast, atunci când locuiești într-un sat sau într-un oraș mic, unde toți se cunosc între ei, schimbarea documentelor și tranziția de gen nu pot fi ascunse. Mulți dintre acești oameni aleg să plece. Încearcă să se mute oriunde, fie la Moscova, fie în alt oraș, unde nimeni nu le cunoaște istoria personală.
Sigur, avem și cazuri în care am ajutat oameni care au fost victime ale violenței în orașele în care au locuit. Aceasta este o realitate constantă, mai ales în regiuni precum Caucazul sau alte zone unde nivelul transfobiei și al prejudecăților este mai ridicat.
„Persoanele transgender care încearcă să ajungă în Georgia nu sunt lăsate să intre în țară”
Se spune ca mai multe persoane publice din Rusia, artiști, chiar și unii politicieni, sunt reprezentanți ai comunității LGBTQ, însă ascund acest lucru față de publicul larg, chiar dacă locuiesc, de exemplu, la Moscova. Ce cunoașteți despre acest subiect, ce riscă aceste persoane dacă vor confirma public ceea ce sunt?
Nu știu mai multe, doar anumite zvonuri. Dar de ce nu pot să vorbească public despre asta? Pentru că politica publică a statului este homofobă și transfobă.
Nu este posibil să facă anumite excepții publice pentru unii oameni. Iar acum aceste represiuni iau amploare și pot afecta pe oricine.
Despre cazurile de sinucidere printre aceste persoane – cât de frecvente sunt?
În general, în țările unde nivelurile homofobiei și transfobiei sunt foarte înalte, există un risc crescut de sinucideri printre persoanele LGBTQ. Există mai multe studii care susțin acest lucru.
Unul dintre acestea arată că aproape 40% dintre persoanele transgender au încercat să se sinucidă din cauza transfobiei. În cazul altor persoane, acest procent este de 5% (încercări de sinucideri printre persoanele cisgen – n.r.).
Deși nu dispunem încă de studii noi, din observațiile mele, acest procent crește deoarece oamenii nu își văd un viitor. Dacă nu au opțiuni pentru a pleca din țară, atunci este dificil să-și construiască o viață în continuare. Avem în practică astfel de persoane care, din păcate, nu au reușit să facă față presiunilor.
În opinia dumneavoastră, alte țări din CSI, din spațiul post-sovietic, sunt mai sigure pentru persoanele LGBTQ decât Rusia?
Kazakhstan, Uzbekistan și Kârgâzstan extrădează foarte des oamenii, la solicitarea Rusiei. Georgia, pur și simplu, are o practică de a nu admite pe teritoriul său oamenii care, în opinia lor, ar putea avea anumite probleme. Astfel, persoanele transgender care încearcă să ajungă în Georgia nu sunt lăsate să intre în țară.
Armenia se consideră o țară cât de cât sigură, însă are loc un proces în cazul unui gay care a plecat din Rusia și Rusia a solicitat extrădarea acestuia.
În percepția mea, nu pot să mă simt în siguranță dacă nu mă aflu pe teritoriul Uniunii Europene, care ferm apără drepturile persoanelor gay și persoanelor transgender. Poate există și alte țări, dar nu am suficiente cunoștințe juridice despre asta.
Aveți speranța să vă întoarceți vreodată în Rusia?
Da, sigur, eu îmi doresc foarte mult să mă întorc în Rusia. O să fac acest lucru când o să am prima oportunitate pentru asta. Eu niciodată nu am vrut să plec, este o decizie absolut silită. Eu am acolo pisicile mele, o casă. Eu iubesc foarte mult Moscova, orașul meu. Pentru mine întotdeauna era important să muncesc, aflându-mă anume în interiorul țării și să ajut din punct de vedere umanist.
Dacă nu va fi urmărirea penală în privința mea, dacă nu vor exista represiuni mari în privința activiștilor LGBTQ, cel mai probabil, voi aștepta câteva luni și mă voi întoarce.
Adică sperați la faptul că decizia Curții Supreme a fost luată doar pentru a transmite un anumit semnal politic?
Pur și simplu eu sper ca acest regim să cadă la un moment dat. Acest gând mă ajută să trăiesc și cumva să fac față la tot ce se întâmplă.
INTERVIURILE HotNews.ro