Realitatea Plus, amendată de CNA pentru lipsă de imparțialitate și informare incorectă. „Înțelegere Magyar – Bolojan pentru Neptun Deep”, printre titlurile sancționate
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat, miercuri, postul Realitatea Plus cu 15.000 de lei pentru mai multe emisiuni în care, potrivit Consiliului, nu au fost respectate regulile privind informarea corectă, imparțialitatea și prezentarea punctelor de vedere aflate în opoziție.
Cea mai mare amendă, de 10.000 de lei, vizează emisiuni difuzate în perioada 1-27 aprilie, printre care „Culisele statului paralel”, „Breaking News”, „Tunurile pe politicieni”, „Plus Matinal” și „Deschide lumea”, potrivit unui comunicat de presă al CNA, citat de Agerpres.
CNA a constatat că în aceste programe nu s-a ținut cont de prevederile din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora „În programele de știri și dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să asigure imparțialitatea și echilibrul și să favorizeze libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”.
Postul a mai primit o amendă de 5.000 de lei pentru trei emisiuni difuzate pe 17 iunie: „Lupta pentru România”, „Prime Time News” și „Culisele statului paralel”.
CNA a reclamat modul în care au fost prezentate unele informații și titluri de pe ecran, între care „Surse, Acuzații: Înțelegere Magyar – Bolojan pentru Neptun Deep” și „Surse: Bolojan s-a înțeles cu UDMR în schimbul gazelor”.
Potrivit Codul audiovizualului, invocat de Consiliu, „în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință”.
În aceeași ședință, CNA a decis să ceară platformelor TikTok și Facebook să acționeze împotriva unor materiale considerate ilegale, în urma sesizărilor primite.