Cu peste 90% din buletinele de vot procesate luni dimineață, blocul de stânga era în avantaj cu aproximativ 20.000 de voturi.
- Înainte de alegeri, guvernul de dreapta a redus impozitele pe combustibil și TVA-ul pe produse alimentare și a majorat creditele fiscale pentru persoanele angajate, promițând și alte măsuri pentru stimularea puterii de cumpărare a gospodăriilor.
- De asemenea, guvernul a redus și prețurile pe transportul public, în unele zone. Paradoxal, prezența acestor măsuri înainte de alegeri e posibil să fi iritat publicul din această țară scandinavă cu un puternică tradiție democratică, în care votanții nu vor ca opțiunea lor să fie „cumpărată”.
- Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni.
- Abonamentele dascălilor sunt distribuite printr-o organizație de educație care investește în profesori.
Proiecțiile publicate de autoritatea electorală suedeză au arătat că Magdalena Andersson, din partea social-democraților, va termina probabil cu o majoritate de trei locuri în fața coaliției rivale formate din patru partide, condusă de actualul prim-ministru conservator Ulf Kristersson, conform BBC.
Kristersson a fost susținut la guvernare de partidul de extremă dreapta Democrații Suedezi (SD), care au rădăcini neonaziste. El a promis posturi în cabinet pentru SD dacă rămâne la conducere.
Luni dimineață la primele ore, Kristersson a declarat că deocamdată este neclar cine va forma următorul guvern.
„Alegătorii și-au spus cuvântul, dar încă nu avem un rezultat final. Care guvern va conduce Suedia în următorii ani este încă o întrebare deschisă”, le-a spus el susținătorilor.
Nicio instituție media importantă nu a anunțat încă un câștigător.
Suedia folosește un sistem de vot prin distribuție a mandatelor, o metodă de reprezentare proporțională pentru a alege „mandatele” sau „locurile” în Riksdag – parlamentul suedez. Un partid are nevoie de cel puțin 4% din voturi pentru a intra în parlament.
Suedia are două blocuri politice majore, formate din patru partide de dreapta și patru de stânga – ceea ce înseamnă că guvernele de coaliție și cele minoritare sunt relativ comune.
Duminică seară, Andersson – liderul principalului partid de opoziție din țară – a îndemnat susținătorii să aștepte rezultatul final, dar a adăugat că, dacă rezultatele actuale se mențin, „Suedia va avea un nou guvern”.
Securitatea națională, criminalitatea bandelor și cheltuielile cu asistența socială au dominat campania electorală.