La sfârșitul unei alte veri, rămâne o întrebare: De ce în comunism, scăldatul era permis în lacurile din București, dar de peste 20 de ani este interzis?

Dacă în perioada comunistă, scăldatul în lacurile din București devenise o activitate de masă, de mai bine de două decenii scăldatul în București este interzis. În timp ce în Occident, alte orașe au reușit să redeschidă înotul în ape anterior interzise, în capitala României lucrurile nu se vor schimba prea curând, susțin reprezentanții asociațiilor de mediu. Am căutat motivele.

• Acest material a fost realizat în cadrul Infoclima Journalistic Fellowship, un program de formare pentru jurnaliști de investigație specializați în mediu și climă, realizat în parteneriat cu Green Academy.

Marius își amintește cum vara pleca în gașcă și mergea pe Flax. Așa se numea în anii ‘90 o porțiune din Parcul Alexandru Ioan Cuza din București.

„Acolo făcea lumea baie, stătea la plajă”, spune el.

În perioada comunistă, scăldatul devenise o activitate de masă. Puțini erau cei care își permiteau să meargă pe plajele de pe litoral. Așa că lacurile de pe salba râului Colentina, Tei și Floreasca, erau principalele locuri de recreere, relatează site-ulBucurești.ro.

Acum, însă, scăldatul este interzis în toate lacurile din Capitală. Dar oare ar putea ele să devină zone sigure pentru îmbăiere, în care bucureștenii să se răcorească în timpul unei zile caniculare, pe modelul Parisului, pentru a limita impactul valurilor de căldură?  Am încercat să răspundem la această întrebare care pentru moment nu are o rezolvare concretă.

Lacurile din București, folosite drept „canale colectoare”

Autoritățile mențin această interdicție de două decenii din mai multe motive. Unul dintre ele este poluarea.

În lacuri ajung ape uzate menajere, prin deversări ilegale și infiltrații din zonele rezidențiale periferice, lipsite de canalizare, transmite Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, într-un răspuns în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Același lucru îl spune și președintele Asociației Mai Mult Verde, Doru Mitrana. „Mai toate comunele din jurul Bucureștiului au crescut foarte mult în ultimii ani și majoritatea nu au stații de epurare sau alte forme de tratare a apelor uzate. „Majoritatea lacurilor care urmează cursul Dâmboviței și al Colentinei, sunt mai degrabă canale colectoare”, susține Mitrana.

Tocmai din această cauză „o singură baie în aceste lacuri expune la afecțiuni grave”, transmite Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București. Printre ele se numără meningita, conjunctivita, ciuperci ale pielii și boli digestive.

„Dar sursele de poluare sunt și altele”, adaugă Mitrana. „Anumite zone ale acestor lacuri sunt adevărate gropi de gunoi”.

Asta spune și DSPMB în cadrul răspunsului oferit: „lacurile artificiale nu sunt amenajate sau curățate pentru înot”. Găsim aici fiare vechi, resturi de beton din timpul construcțiilor comuniste și straturi groase de mâl. De pildă, golirea Lacului Herăstrău a scos la iveală trotinete, biciclete, scaune și cantități mari de deșeuri.

Managementul apei este fragmentat

Lacurile din Capitală se lovesc și de probleme administrative. „Managementul spațiilor verzi și al celor acvatice este foarte fragmentat”, spune Cristian Iojă, cercetător la Centrul de cercetare a mediului și efectuarea studiilor de impact (CCMESI), în Raportul de Cercetare „Starea Mediului în București” din anul 2025.

Administrația Națională Apele Române se ocupă de patru lacuri de pe râul Colentina. La acestea se adaugă și Lacul Morii, situat pe râul Dâmbovița. În timp ce Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București are în administrare nouă lacuri de pe Colentina și alte șapte din parcurile orașului.

„Din acest motiv, sunt proiecte importante care nu au fost promovate, cum ar fi decolmatarea lacurilor de pe râul Colentina, îmbunătățirea conectivității resurselor de apă și reducerea impactului generat de ploile torențiale”, explică Iojă în raportul de cercetare.

Puține râuri din Europa au o calitate suficient de bună pentru scăldat

Mai bine de 7.400 de zone de îmbăiere amenajate pe râurile și lacurile statelor Uniunii Europene au fost monitorizate anul trecut. Aproape 80% au primit calificativul „excelent” în ceea ce privește calitatea apei. Cele mai multe din aceste zone – aproape 84% se află pe lacuri, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

Calitatea apelor interioare este mai mică decât a celor de coastă. Se întâmplă asta pentru că râurile și lacurile sunt mult mai vulnerabile în fața poluării cauzate de ploile torențiale sau a secetei, mai ales în timpul verii, explică Executivul comunitar.

Cât despre râuri, mai puțin de jumătate au fost clasificate ca excelente. Asta arată cât de greu este să menții o calitate stabilă în apele curgătoare.

Totuși, în ultimii ani, a apărut o mişcare populară în toată Europa care militează pentru renaşterea scăldatului în râuri, în contextul în care verile devin din ce în ce mai fierbinți.

Gestionarea apelor uzate este primul pas

Ca să faci asta, „există trei schimbări esențiale care trebuie să aibă loc. Dacă oricare dintre ele lipsește, procesul pur și simplu nu funcționează”, ne-a explicat co-fondatorul alianței globale Swimmable Cities, Chris Romer-Lee.

„În primul rând, este vorba despre apele uzate, iar nivelurile de poluare trebuie să respecte standardele Uniunii Europene”.

Ele presupun ca apa să fie testată timp de trei ani la rând pentru ca autoritățile să vadă dacă este contaminată cu materii fecale. Acesta este principalul risc pentru sănătatea persoanelor care fac baie.

Apoi, dacă apa își menține o calitate bună, autoritățile pot lua probe mai rar, ceea ce diminuează costurile monitorizării, arată Comisia Europeană.

„Ce facem noi este să încurajăm orașele să desfășoare monitorizări extinse ale calității apei pe perioade lungi, pentru a înțelege problema”, mai spune Romer-Lee.

Mitrana crede că la nivelul Capitalei „ar trebui adoptate planuri de conservare din punct de vedere natural a acestor zone și să existe o zonă tampon a acestor lacuri, unde traficul să fie redus”.

„Pe urmă închise toate sursele de poluare, treptat, și din amonte”, afirmă Mitrana.

Asta înseamnă că intervențiile ar trebui să înceapă încă din locul din care izvorăște Râul Colentina, din dealurile Târgoviștei, înainte ca apa să ajungă în București. Râul parcurge un traseu de mai bine de 100 de kilometri până la vărsarea în Dâmbovița, dintre care circa 37 de kilometri străbat Capitala.

Franța a redeschis un canal pentru înot

Franța a redeschis în iunie anul acesta un canal pentru înot după un secol de interdicție. Piscina naturală trebuia să fie deschisă mai târziu, însă a fost devansată din cauza valului de căldură. Mercurul din termometre urma să ajungă la 40°C.

Aceasta este strategia Parisului „de a combate schimbările climatice și de a adapta orașul”, declara primarul arondismentului 10 al capitalei, Alexandra Cordebard.

„Preferăm să facem înotul în canal sigur decât să ne petrecem timpul scoțând oameni din apă”, spunea și viceprimarul Parisului, Emmanuel Grégoire.

Sena a devenit zonă de scăldat după aproape un deceniu

Dar Parisul a început cu mult timp înainte să pregătească apele pentru scăldat. La fel ca în cazul lacului Colentina, Sena a fost, ani la rând, locul unde ajungeau mare parte din apa uzată și deșeurile orașului.

Primele măsuri pentru curățarea râului au fost luate la începutul anilor ’90, după ce Uniunea Europeană a introdus reguli privind epurarea apelor uzate urbane. Mai târziu, în 2015, autoritățile din Paris au lansat oficial planul prin care Sena urma să devină din nou sigură pentru îmbăiere, până la Jocurile Olimpice din 2024.

Au fost făcute campanii prin care zeci de mii de locuințe și ambarcațiuni au fost conectate la sistemul public de canalizare. În paralel, orașul a construit un rezervor subteran uriaș care colectează apa de ploaie. În timpul furtunilor el poate stoca un volum echivalent cu aproximativ 20 de bazine olimpice. Apa este apoi trimisă stațiile de epurare, în loc să fie ajungă în Sena.

Rezultatele au început să se vadă abia în vara anului 2023. Atunci testele arătau că Sena putea fi folosită pentru îmbăiere în aproximativ șapte zile din zece.

Parisul a investit mai bine de un miliard de euro în acest proiect. Iar francezii nu sunt singurii beneficiari. Curățarea apelor a ajutat și la refacerea biodiversității. Numărul speciilor de pești a crescut de la doar trei în anii ’70 la 32 în prezent.

Newyorkezii fac baie în piscinile publice ale orașului

New Yorkul oferă de ani buni o alternativă la scăldatul în lacuri. La început au fost băile publice gratuite, care erau folosite mai mult pentru igienă. Ulterior, au apărut piscinele construite în parcuri și cartiere.

În 1936, au fost deschise 11 piscine olimpice în aer liber. La acea vreme erau considerate unele dintre cele mai moderne din Statele Unite – erau dotate cu sisteme de filtrare și clorinare a apei, încălzire și chiar iluminat subacvatic.

Astăzi, New Yorkul are aproape 40 de piscine publice exterioare. Ele nu sunt văzute doar ca simple zone de îmbăiere, ci ca spații pentru comunitate. Autoritățile organizează cursuri gratuite de înot pentru copii, care ajută ajută familiile să economisească sute de dolari. Iar locuitorii de peste 62 de ani se pot înscrie la cursuri gratuite de gimnastică în apă. În plus, copiii și adolescenții primesc și o masă de prânz gratuită. 

„Răspunsul la întrebarea când ar putea lacurile din București să devină zone oficiale de îmbăiere: mă tem că nu foarte curând”, spune președintele asociației Mai Mult Verde, Doru Mitrana.

Până atunci, Marius va privi de pe mal lacul în care obișnuia odată să se scalde. Se va întoarce apoi acasă, unde aerul condiționat îi este cea mai la îndemână soluție pentru a trece peste încă o vară fierbinte, chiar dacă specialiștii arată că îmbăierea este una dintre cele mai eficiente metode de a face reduce impactul valurilor de căldură asupra corpului..