„Spune-mi ce să fac și fac” NU înseamnă împărțirea responsabilităților. Ce este încărcătura mentală și cum ajunge să le epuizeze pe mame

Copilul are nevoie de o programare la medic, de trusă geometrică nouă și de materiale pentru un proiect la școală. Frigiderul e aproape gol, aspiratorul s-a stricat, se apropie vacanța de toamnă și familia nu are încă o soluție pentru ca cel mic să nu stea singur acasă cât părinții sunt la muncă. Poate că tatăl va merge la cumpărături, va cumpăra trusa geometrică și va vorbi cu bunica să stea cu copilul în vacanță.

Numai că, înainte ca toate acestea să se întâmple, cineva trebuie să observe nevoia, să facă programarea, să știe ce trebuie cumpărat, să citească mesajul privind proiectul de la școală și să reorganizeze programul familiei. În multe familii, acest „cineva” este mama. Chiar și atunci când ambii parteneri lucrează și treburile casei par, la prima vedere, împărțite echitabil.

Această parte aproape nevăzută a vieții de familie poartă numele de încărcătură mentală („mental load”) și nu se referă la câte vase speli sau de câte ori duci copilul la școală, ci la responsabilitatea de a ține permanent în minte ce trebuie făcut, când și de către cine. Psihoterapeuta Mălina Murarașu, fondatoarea Fabricii de Emoții, explică de ce această povară ajunge atât de des la femei și, mai ales, ce poate face un cuplu pentru a o împărți cu adevărat.

De ce ajunge mama să fie persoana care „știe tot”?

Încărcătura mentală este greu de observat tocmai pentru că mare parte din ea nu lasă urme vizibile. O tură de rufe spălate poate fi bifată. O cină poate fi pusă pe masă, dar faptul că cineva și-a amintit că pantalonii copilului au rămas mici, că vaccinul trebuie programat luna viitoare sau că trebuie găsită o soluție pentru ziua în care bunica nu poate veni nu apare nicăieri pe lista treburilor făcute.

Cercetătoarea Allison Daminger a descris patru componente ale acestei munci cognitive domestice: anticiparea nevoilor, identificarea opțiunilor, luarea deciziilor și urmărirea rezultatului. În studiul său, realizat prin interviuri cu 35 de cupluri, femeile preluau o parte mai mare din această muncă, mai ales etapele de anticipare și monitorizare.

„Distribuția se construiește adesea treptat, din așteptări sociale, condiții de muncă și obiceiuri care nu sunt discutate. Femeilor li se transmite frecvent că o mamă bună trebuie să știe în orice moment ce îi trebuie copilului și să prevină dificultățile înainte să apară. Un tată implicat poate primi apreciere pentru ceea ce, în cazul mamei, este considerat pur și simplu obligatoriu”, explică Mălina Murarașu.

Citește continuarea articolului AICI.