După 35 de ani de prezență în Grecia, magazinele Praktiker sunt redenumite Dedeman
Procesul de rebranduire vine după ce frații Pavăl (Dedeman) au preluat rețeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia în vara anului 2025.
După 35 de ani de prezență în Grecia, Praktiker se alătură unei lungi liste de mărci și denumiri care nu vor mai fi utilizate, întrucât la magazinele lanțului de bricolaj a început procesul de redenumire în Dedeman, relatează Ekathimerini.
Schimbarea numelui, însoțită de o renovare amplă, începe cu magazinul-fanion al companiei, situat în Tavros, la marginea Atenei. Procesul de redenumire și renovare va continua în celelalte 16 magazine ale rețelei, desfășurându-se gradual pentru a asigura o tranziție fluidă către noul model.
În vara anului 2025, Praktiker Hellas a intrat sub controlul Paval Holding, grupul de investiții românesc care deține rețeaua de magazine de bricolaj Dedeman – un lider pe piața de profil din România și una dintre cele mai mari companii din Europa de Sud-Est, notează sursa citată.
Procesul de redenumire a Praktiker Hellas în Dedeman Hellas începuse deja din luna februarie, planul inițial prevăzând ca schimbarea inscripțiilor din magazine să aibă loc ulterior, începând cu anul 2027.
Sunt aduse mărfuri fabricate în România
Brandul Praktiker a apărut în Grecia în noiembrie 1991, odată cu deschiderea, în Elliniko, a primului magazin Praktiker Hellas – pe atunci o filială a grupului german Praktiker AG. După falimentul companiei-mamă germane, în 2013, filiala din Grecia a fost achiziționată de grupul Fairfax, deținut de Prem Watsa, fără a i se schimba însă numele.
Potrivit Ekathimerini, în ultimele luni, Dedeman Hellas a întreprins o serie de măsuri, într-un efort de a consolida baza de capital a companiei, precum și de a-i reorganiza activitatea și structura. De asemenea, sunt în curs de desfășurare modificări ale sistemului de aprovizionare și de gestionare a rețelei, cu scopul de a spori performanța companiei și de a reduce costurile operaționale.
Practicile aplicate de Paval Holdings în cadrul Dedeman în România sunt transferate în Grecia, iar planul include, de asemenea, introducerea unor produse sub marcă proprie în magazinele din Grecia.