Cine poate reconstrui Ucraina? Viața tinerilor ucraineni, între visul european și drumul spre casă

În spatele fiecărei discuții despre reconstrucția Ucrainei se află o întrebare mai directă: cine o va face? Aproximativ 1,7 milioane de tineri au plecat din țară din 2022, când a început războiul de scară largă, sute de mii o apără pe linia frontului, iar aproximativ două milioane sunt NEET, nu sunt incluși în educație, ocuparea forței de muncă sau formare profesională, după cum arată datele UNICEF și ale Ministerului Tineretului din Ucraina. 

Guvernul de la Kiev încearcă acum să obțină sprijinul partenerilor săi internaționali, în primul rând al UE, pentru a oferi acestei generații o bază reală pentru un viitor pașnic, odată ce războiul, indiferent când și cum se va încheia, va lua sfârșit: educație de calitate și locuri de muncă decente, într-o piață a muncii care s-a dovedit remarcabil de dinamică în pofida invaziei.

Aceste întrebări au fost în centrul discuțiilor de la Conferința pentru Reconstrucția Ucrainei din acest an, desfășurată la în vară Gdańsk, unde un panel moderat de Andreas Schleicher de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), alături de Pilvi Torsti de la Fundația Europeană de Formare Profesională (ETF) și diplomați din Polonia, Ucraina și Japonia, a reafirmat locul educației în centrul procesului de reconstrucție. 

Două perspective

Argumentul a fost exprimat cel mai puternic de doi tineri ucraineni ale căror povești surprind alegerile cu care se confruntă o întreagă generație, în cadrul unui atelier separat la care a participat Torsti la Gdańsk. Cei doi au ilustrat două perspective interconectate tinerilor: cei aflați în afara Ucrainei, precum Anastasiia, în vârstă de 17 ani, care a fondat la Cracovia un ONG pentru a sprijini tinerii ucraineni atât în țară, cât și în exil; și cei care nu au plecat niciodată, precum Ruslan, în vârstă de 22 de ani, veteran de război, a cărui relatare despre revenirea la viața civilă a adăugat o dimensiune profund umană termenului oarecum uzat de „reziliență”.

De ce fel de forță de muncă are nevoie Ucraina?

Reziliența, însă, nu este doar o calitate personală: pentru Ucraina, ea este o necesitate economică și ridică o întrebare practică. De ce fel de forță de muncă va avea nevoie, de fapt, țara? Contururile viitoarei piețe a muncii din Ucraina sunt deja vizibile. Jumătate dintre companiile ucrainene spun că deficitul de forță de muncă le blochează dezvoltarea, potrivit sondajului trimestrial al întreprinderilor realizat de Banca Națională a Ucrainei, iar prima prognoză pe termen lung a guvernului privind piața muncii, publicată în acest an, estimează că economia va avea nevoie de aproximativ 2,6 milioane de noi lucrători până în 2036.

Reconstrucția se află în centrul acestui proces: cererea de lucrători în construcții ar putea crește de peste două ori, de la aproximativ 520.000 în 2025 la peste 1,2 milioane, alături de ingineri, arhitecți, medici, specialiști în reabilitare și psihologi, ultimele două categorii amintind că reconstruirea unei țări înseamnă și reconstruirea oamenilor săi.

Ce înseamnă Garanția pentru Tineret a UE

Reconstrucția reprezintă un punct evident de presiune. Agenția Internațională pentru Energie (AIE) notează că peste un sfert din forța de muncă a Ucrainei a fost pierdută din cauza serviciului militar sau a strămutării, iar deficitul de personal în unele companii de construcții ajunge la 40%. Agenția estimează un deficit de peste 500.000 de lucrători calificați în timp ce țara își repară rețeaua energetică și își modernizează fondul construit pentru a-l aduce la standardele UE. Apoi vin profesorii, specialiștii în domeniul digital, juriștii și funcționarii care vor trebui să stăpânească normele UE pe măsură ce avansează procesul de aderare. Locurile de muncă vor exista. Rămâne însă de văzut dacă vor exista și tineri care să le ocupe și dacă aceștia vor avea pregătirea necesară.

Acoperirea acestui deficit este exact motivul pentru care a fost creată Garanția pentru Tineret a UE: statele membre se angajează să ofere fiecărui tânăr un loc de muncă de bună calitate, continuarea educației, un stagiu de ucenicie sau un stagiu de practică în termen de patru luni de la terminarea școlii sau de la intrarea în șomaj.

„Pentru mine, Garanția pentru Tineret nu înseamnă doar locuri de muncă și stagii de ucenicie pentru tineri. Este vorba despre integrarea în UE: este șansa noastră de a demonstra că suntem capabili să urmăm acest drum. Vor exista provocări, poate și eșecuri, dar acesta este viitorul nostru”, a declarat Daria Andriunina, directoarea Departamentului pentru Cooperare Internațională din cadrul Serviciului de Stat pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Tinerii nu sunt viitorul, ci prezentul

Directoarea ETF, Pilvi Torsti, s-a numărat printre arhitecții lansării acestei inițiative în Finlanda, în 2013, înainte ca aceasta să se transforme într-o politică la nivelul întregii Uniuni și, mai recent, într-o condiție prealabilă pentru țările candidate la aderare precum Ucraina, Moldova și statele din Balcanii de Vest.

În încheierea intervenției sale din cadrul panelului, Torsti, care a fost secretar de stat în trei ministere finlandeze diferite între 2013 și 2023, a formulat lucrurile foarte clar: „De fiecare dată când cineva le spune tinerilor că ei sunt viitorul, aceștia ar trebui să răspundă: „De fapt, noi suntem prezentul. Acțiunea începe acum””. Anastasiia și Ruslan ar fi de acord, la fel ca Yulian Kritsak și Olena Podobied-Frankivska, două dintre principalele figuri ale tineretului din societatea civilă ucraineană.

Kritsak este cofondator al ONG-ului 3.5%, cu sediul în Transcarpatia multiculturală și denumit după teoria potrivit căreia o minoritate activă de această dimensiune poate produce schimbări în societate prin propriile acțiuni.

„Relicve ale unei lumi care nu mai există”

Podobied-Frankivska este directoarea executivă a Asociației Naționale Ucrainene a Tineretului (NUMO), organizația-umbrelă a asociațiilor de tineret din țară. Cei care urmăresc îndeaproape evoluțiile din Ucraina s-ar putea să o recunoască din celebrul documentar al lui Evgeny Afineevsky, „Winter on Fire”, care a documentat protestele Euromaidanului, cunoscute în Ucraina drept „Revoluția Demnității”. Olena s-a numărat printre sutele de mii de tineri ucraineni care se aflau deja în piață în 2013 și ne amintește că, înainte de acel moment, „nu exista absolut niciun cadru pentru politica de tineret în Ucraina, dincolo de vechile dogme sovietice, precum Pionierii sau Komsomolul, relicve ale unei lumi care nu mai există”.

În ultimul deceniu au existat îmbunătățiri, dar, după cum își amintește Olena, „la atelierele internaționale constat adesea că colegii europeni presupun că Ucraina are aproape un secol de experiență în politica de tineret, așa cum au mai multe state europene, când, de fapt, vorbim despre abia zece ani, iar principala noastră nevoie este să extindem infrastructura pentru tineret, astfel încât aceste politici să poată funcționa”.

Ruptura dintre cei care au plecat și cei care au rămas

Peste toate acestea se suprapune efectul mai direct al războiului. Potrivit unui studiu realizat de British Council în noiembrie 2024, tinerii ucraineni tind să evite cu totul planificarea pe termen lung, privind rareori dincolo de luna următoare, iar speranțele lor pentru viitor rămân ostatice rezultatului războiului aflat în desfășurare.

În paralel, s-a deschis o ruptură tot mai mare, atât fizică, cât și psihologică, alimentată în mare parte de rețelele sociale, între tinerii care au ales să rămână și cei care au ales să plece din țară. „Înțeleg frustrarea unora față de cei care au decis să plece”, explică Yulian, care, la 28 de ani, nu s-a gândit niciodată să părăsească Transcarpatia. „Uneori este chiar un mecanism inconștient de a-ți consolida propria hotărâre de a rămâne. Dar nu văd ostilitate deschisă și nu cred că această ruptură va izbucni după război, decât dacă o forță politică va încerca să exploateze artificial această divizare în propriul beneficiu.”

Milioane de ucraineni, inclusiv o parte semnificativă a tinerilor, trăiesc acum în străinătate ca urmare a războiului. „Mulți dintre noi așteptăm ca acești ucraineni să se întoarcă”, spune Olena, „dar nu cred că majoritatea o vor face, indiferent de speranțele societății și ale guvernului ucrainean. Ucrainenii se adaptează foarte ușor în străinătate și au devenit o resursă valoroasă pentru țările care îi găzduiesc. Din păcate, nu văd încă un efort structural în ceea ce privește diaspora ucraineană (ea însăși divizată – n.r.), deși acest lucru ar trebui să devină din ce în ce mai mult o prioritate.” 

Relaxare a restricțiilor de ieșire din țară pentru bărbații între 18 și 22 de ani

Una dintre principalele provocări ale Ucrainei, încă din 2014, dar cu atât mai mult după invazia pe scară largă a Rusiei și deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE, este de a face reformele tangibile pentru o populație epuizată de ani de rezistență. „Integrarea europeană devine semnificativă nu atunci când este adoptată legislația, ci atunci când tinerii pot vedea noi oportunități în propriile lor vieți. Sarcina noastră nu este să-i convingem pe tinerii ucraineni să rămână sau să se întoarcă, ci să creăm condițiile în care ei aleg să facă acest lucru. Investind în educație, competențe și locuri de muncă de calitate, investim într-o generație care va conduce reconstrucția Ucrainei și îi va consolida locul în UE”, spune Andriunina.

După cum se știe, în 2022 guvernul ucrainean a fost nevoit să interzică bărbaților cu vârste între 18 și 60 de ani să părăsească țara. Când a relaxat regulile pentru cei cu vârste între 18 și 22 de ani, în august 2025, datele privind trecerile frontierei au înregistrat aproximativ 96.000 de ieșiri în decurs de trei luni – aproximativ unul din șapte bărbați din această categorie de vârstă, potrivit Centrului pentru Strategii Economice din Ucraina, deși aceste cifre contabilizează trecerile frontierei, nu plecările definitive: ele nu arată câți s-au întors ulterior sau câte dintre treceri au fost efectuate de aceeași persoană.

O analiză a Kyiv Independent, intitulată sugestiv „Exodul tinerilor”, s-a bazat pe un sondaj realizat de platforma de recrutare Robota.ua: 71% dintre companiile ucrainene au raportat o creștere a demisiilor în rândul angajaților mai tineri după decizia guvernului, iar 38% au calificat plecările drept semnificative. Vânzările și serviciile pentru clienți au fost cele mai afectate, însă chiar și sectorul IT, cu salariile sale ridicate și locurile de muncă pentru personal calificat, se numără printre cele mai afectate.

Refugiații ucraineni au generat în Polonia 2,7% din PIB

Toate acestea adâncesc un deficit care exista și înainte de modificarea regulilor și care se resimte cel mai puternic în industriile dominate de bărbați, precum metalurgia, unde companiile au început să recalifice femei pentru locuri de muncă ocupate în mod tradițional de bărbați. Acest lucru a redus deficitul fără să îl elimine, iar peste jumătate dintre companiile chestionate spun că recrutarea tinerilor a devenit mult mai dificilă.

În același timp, cercetările UNHCR arată că refugiații ucraineni, tineri și vârstnici deopotrivă, sunt departe de a reprezenta o povară pentru țările-gazdă. În Polonia, de exemplu, se estimează că aceștia au generat 2,7% din PIB-ul țării în 2024. Aici intră în joc interesele concurente, între un guvern ucrainean dornic să-i convingă pe unii dintre tinerii pe care i-a ajutat să-i educe să se întoarcă și (unele) state membre ale UE, care au toate motivele să păstreze o forță de muncă calificată și deja integrată social.

O generație „semi-pierdută”

Prinsă între aceste două poziții se află Fundația Europeană de Formare Profesională, care, pe lângă diversele forme de sprijin pe care le oferă guvernului ucrainean (de la colectarea de date și măsuri de asistență pentru ucrainenii care sosesc în UE până la consiliere în materie de politici privind educația și reformele pieței muncii, inclusiv Garanția pentru Tineret menționată mai sus), lucrează și alături de statele membre ale UE prin inițiative comune precum Team Europe.

După cum explică Torsti, directoarea ETF, „rolul nostru este să fim parteneri pe termen lung, să oferim dovezi și un spațiu pentru dialog, conectând diferiți actori, Garanția pentru Tineret fiind un bun exemplu în acest sens. Aceasta a fost implementată în statele membre ale UE, oferind experiențe diferite și forme diferite de valoare adăugată în fiecare dintre ele.” Ucraina, la rândul său, dorește să ridice limita de vârstă a schemei de la 30 la 35 de ani, sub supravegherea Ministerului Tineretului și Sportului. Acest lucru indică necesitatea de a limita daunele asupra a ceea ce ar putea fi numită o „generație semi-pierdută”. Podobied-Frankivska subliniază că „în timp ce în alte țări copiii și adolescenții au studiat de la distanță doar doi ani în timpul pandemiei, în Ucraina am trecut deja prin șase – o generație cu totul diferită, chiar și în ceea ce privește modul în care socializează, comparativ cu generația anterioară”.

Tinerii „norocoși”

Pentru tinerii ucraineni „mai norocoși”, cei care au studiat sau au lucrat în Europa, s-au deschis și alte drumuri, și anume alegerea între a rămâne și a pleca. „Exodul creierelor este o problemă foarte complexă, multidimensională; unele țări se confruntă, de asemenea, cu un câștig de creiere”, explică Torsti și continuă. „Gândiți-vă doar la transferul de cunoștințe. Nu este un proces într-un singur sens și vorbim nu doar despre societăți, ci și despre indivizi, motiv pentru care o abordare moralizatoare a acestei chestiuni nu este utilă. În calitate de agenție a UE care lucrează în conformitate cu prioritățile Comisiei Europene, dar și pentru prosperitatea vecinătății UE, obiectivul nostru este să alimentăm acest beneficiu reciproc prin date și consiliere în materie de politici.”

Torsti își amintește de mitul „instalatorului polonez”, invocat de mass-media înaintea extinderii UE din 2004, când zece țări din fostul bloc al Cortinei de Fier, plus Malta și Cipru, au aderat la UE; un mit care ulterior s-a dovedit complet nefondat.

„Nu aș vrea ca Ucraina să adere la UE ca o țară de rang inferior”

Yulian Kritsak susține că este foarte mulțumit de recenta decizie de a deschide Fondul Social European Plus (FSE+) pentru Ucraina. „Parteneriatele cu principalele instituții și părți interesate din UE, în special prin proiecte transnaționale, ne ajută să dobândim expertiză și experiență europeană în drumul nostru către integrarea în UE. Fără Garanția pentru Tineret, de exemplu, nu am fi avut un cadru asupra căruia să ne concentrăm în cazul tinerilor NEET, motiv pentru care aceste parteneriate sunt esențiale pentru identificarea și sprijinirea noii generații de tineri din Ucraina.”

Kritsak susține că sprijinul european este esențial nu doar pentru banii implicați, ci mai ales pentru expertiză. „Organizații precum ETF”, a spus Kritsak, „ne ajută cel mai mult în acest sens, oferindu-ne acces la cunoștințele de care avem nevoie pentru reformele Ucrainei, nu doar prin expertiză individuală, ci și ca o poartă către un întreg set de cadre și recomandări care vor fi esențiale atunci când vom obține în sfârșit aderarea la UE.”

Dar când vor ucrainenii înșiși să adere? Răspunsul lui Kritsak împarte întrebarea în două. „Ca ucrainean, mi-aș dori să se întâmple cât mai curând posibil; mâine, dacă aș putea”, a declarat el. „Ca economist, răspunsul meu este: atunci când vom fi cu adevărat pregătiți. Nu aș vrea ca Ucraina să adere ca o țară de rang inferior față de celelalte, pentru că acesta ar fi rezultatul greșit pentru toți cei implicați.” Acest lucru face referire și la un plan lansat de cancelarul german Friedrich Merz la începutul acestui an, care ar fi acordat Ucrainei acces anticipat la instituțiile UE, dar fără drept de vot și fără un comisar care să dețină un portofoliu. O ofertă goală, cel puțin potrivit Kievului, și una pe care președintele Zelenski a respins-o categoric.

Pilvi Torsti, la rândul său, subliniază că misiunea încredințată organismelor UE precum ETF este de a contribui la consolidarea stabilității pe termen lung în interiorul UE și în vecinătatea acesteia. Această vecinătate a fost, desigur, modelată în mod vizibil de recentele schimbări geopolitice, care depășesc cu mult expansionismul Moscovei. Este un moment dificil pentru cooperarea internațională, însă aceasta rămâne singura cale disponibilă către un viitor comun, pașnic și, mai presus de toate, prosper pentru tinerii și nu numai tinerii din Ucraina, precum și pentru celelalte țări care încă așteaptă la ușa Bruxelles-ului.

Directoarea ETF a trecut printr-o situație comparabilă în activitatea sa din Bosnia și Herțegovina, în perioada imediat următoare conflictului iugoslav, ale cărui cicatrici sunt încă vizibile astăzi, deși sunt într-o oarecare măsură atenuate de hotărârea comună a regiunii de a adera la familia europeană.

Poate că Olena Podobied-Frankivska, care luptă pentru această cauză europeană încă din primele sale zile, pe străzile Kievului, în toamna lui 2013, surprinde cel mai bine această idee: „Vrem să trecem de la modul de supraviețuire la modul de dezvoltare”.

Dacă această schimbare va reuși nu va fi decis doar la Kiev. Tinerii ucraineni care studiază la Cracovia, lucrează la Berlin sau așteaptă să se întoarcă acasă fac deja parte din povestea Europei, iar ceea ce UE investește astăzi în ei va regăsi mâine în noul său stat membru. Acum pare un moment la fel de bun ca oricare altul pentru a începe acest drum.

Acest articol a fost realizat în cadrul unei colaborări jurnalistice europene transfrontaliere, desfășurate în cadrul programului EUNEIGHBOURS EAST.