Cum se simte Papa Leon după operația de cancer pulmonar. Primele imagini publicate de Vatican
Starea de sănătate a Papei Leon se ameliorează treptat după operația pentru cancer pulmonar suferită în această săptămână, a anunțat vineri Vaticanul. Suveranul Pontif își poate desfășura acum activitățile zilnice obișnuite fără ajutorul altor persoane, transmite Reuters.
Papa va avea duminică prima apariție publică de la internare, când va rosti tradiționala rugăciune Angelus. Între timp, continuă pregătirile pentru vizita sa în America de Sud, programată pentru luna noiembrie, a precizat Vaticanul.
Papa Leon a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, cea mai frecventă formă de cancer pulmonar. În urma unei intervenții chirurgicale efectuate marți, medicii i-au îndepărtat lobul inferior al plămânului drept.
Vaticanul a publicat vineri primele imagini cu Suveranul Pontif după operație. În fotografii, acesta apare în timp ce oficiază o slujbă religioasă și stă în picioare fără ajutor.
„Deocamdată, nu am primit nicio informație din partea medicilor cu privire la externarea sa, în afară de estimarea comunicată de la început, potrivit căreia spitalizarea ar urma să dureze o săptămână”, a declarat un purtător de cuvânt al Vaticanului.
Papa Leon, în vârstă de 71 de ani, urmează să viziteze Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie. Președinta Perului, Keiko Fujimori, a sugerat că vizita ar putea fi amânată. Un semn că pregătirile continuă însă conform planului este faptul că Vaticanul a publicat lista jurnaliștilor acreditați pentru a relata vizita.