Skip to content

Accident grav între un microbuz și o mașină, în județul Constanța. 9 victime, trafic blocat pe DN 22

 Un microbuz și o mașină s-au ciocnit luni dimineață la ieșirea din localitatea constănţeană Lumina spre Tulcea. Nouă persoane au fost rănite și transportate la spital, iar traficul rutier este restricționat în zona accidentului, anunță ISU Constanța, citat de Ziua Constanța.

Accidentul a avut loc în jurul orei 7.00, pe DN 22, între localitățile Năvodari și Lumina.

„Din primele informații, se pare că impactul s-ar fi produs între un microbuz și un autoturism”, a anunțat IPJ Constanța.

Conform ISU Dobrogea, 10 persoane au fost implicate. Opt oameni care se aflau în microbuz au fost duși la spital, iar una dintre victime este în stare gravă, intubată.

Din autoturism, a fost dusă la spital o femeie, șoferița mașinii, „cu traumatism ușor la membrul inferior stâng”, potrivit ISU Constanța.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o maşină de stingere şi două vehicule SMURD, precum şi trei autovehicule ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.