Atac sângeros al Rusiei asupra unui parc plin de copii în Ucraina
Un atac rusesc cu dronă a ucis luni şase persoane, între care trei copii, într-un parc din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a informat guvernatorul regional Oleh Siniehubov, transmite Reuters.
Într-un mesaj postat pe Telegram, guvernatorul anunţase anterior că 15 persoane au fost rănite în atacul produs în satul Nova Vodolaha, situat la sud-vest de oraşul Harkov.
Drona a lovit un parc în care se jucau copii însoţiţi de părinţi, a declarat ministrul de interne Ivan Vihivski.
Vihivski a distribuit o fotografie blurată în care se poate vedea trupul unui copil într-un cărucior.
Alte imagini publicate online surprind echipele de intervenţie acţionând în jurul unei clădiri avariate.