Un magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, soțul unei deputate PSD, este favorit pentru a fi șeful Secretariatului General al Guvernului (SGG).
- SGG este o instituție în subordinea prim-ministrului, care asigură derularea operațiunilor aferente actelor de guvernare, de la acte normative și ordinea de zi a ședințelor de guvern, la gestionarea unor instituții cheie ale statului.
- Dacă alegeți să deveniți membru al HotNews Premium, veți sprijini jurnalismul independent.
- Nu «cumpărați» o lună sau un an de abonament, ci contribuiți la un serviciu de vigilență publică de care beneficiem împreună, în comunitățile noastre.
Potrivit unor surse social-democrate, este vorba de Gabriel Ciprian Ene, care este magistrat asistent șef al secției de contencios administrativ și fiscal al ICCJ.
El este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă, precum și al Facultății de Drept a Universității Titu Maiorescu din București, unde a urmat și cursurile de master, potrivit CV-ului publicat.
Gabriel Ciprian Ene vine din Buzău unde a fost avocat la începutul carierei. De asemenea, între 2012 și 2013 a fost președinte al organizației municipale PDL Buzău. Un an mai târziu, după fuziunea cu liberalii, Ene a fost prim-vicepreședinte al organizației municipale a PNL.
Gabriel Ciprian Ene este căsătorit cu deputata PSD Corina Gabriela Ene.
Secretarul general al Guvernului are rang de ministru și numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-ministrului. În activitatea sa, secretarul general al Guvernului este ajutat de secretari generali adjuncți, cu rang de secretar de stat, precum și de secretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.
Instituții cheie, în mâna SGG
În subordinea SGG se află instituții importante. Comisia Națională de Strategie și Prognoză, care face prognozele pe care se fundamentează bugetele și proiectiile financiare, se subordonează Secretariatului General al Guvernului.
De asemenea, Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale sunt în subordinnea SGG.
Totodată, două companii strategice din energie funcționează sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului. Este vorba de Transelectrica și Tranzgaz.
Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ (RAAPPS) este, de asemenea, gestionată de SGG.