REPORTAJ. Tineri fermieri în România. De la „am învățat să folosesc drujba pe YouTube” la „încercăm să facem un pic altfel agricultura”
Frații Corbu spun despre ei că sunt singurii „țărani” dintr-o familie de contabili și constructori. La 33 de ani, și-au deschis o grădină care are acum peste 800 de specii de legume și ierburi. Sunt furnizori și pentru restaurante din București și vând la magazinul lor online. Tot lângă București, un alt tânăr bucureștean și-a făcut și el o fermă. Pe lângă legume, are și animale – alpaca, rațe, țapi și capre.
- La nivel european, doar 12% dintre fermierii au sub 40 de ani.
- Este o situație pe care Comisia Europeană încearcă să o îmbunătățească cu diferite planuri
- Însă ce spun tinerii aflați deja în agricultură? Poveștile lor – din România sau Bulgaria până în Spania și Italia – au elemente și probleme comune
- Articolul este parte a proiectului transfrontalier PULSE și a fost redactat de Ștefania Gheorghe (HotNews, România), Mike Konstantopoulos (Efsyn, Grecia), Dragomir Nikolov (Mediapool, Bulgaria), Ana Somavilla (El Confidencial, Spania), Silvia Martelli (Il Sole 24 Ore, Italia).
În aproape fiecare dimineață, Gabriel Corbu ia autobuzul din București până la Singureni, o comună din Giurgiu, aflată la aproximativ 30 de kilometri de Capitală.
Aici, în 2019, a deschis alături de fratele său geamăn, Mihai Corbu, o grădină.
Grădina Corbilor. După numele lor de familie.
Concret, asta înseamnă trei sere, un câmp și o livadă. Înseamnă și sute de specii variate de legume și ierburi.
„Întotdeauna mi-au plăcut plantele. Noi am fost crescuți lângă pădure și am avut o atracție pentru plante”, spune Gabriel, în vârstă de 40 de ani.
Născut la Piatra Neamț, el a absolvit Liceul Forestier, iar în 2005 a venit la București să studieze horticultura și să se facă peisagist la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară.
În anul 2008, a plecat cu o bursă în Anglia la studii. Acolo, a descoperit agricultura ecologică și conceptul de „whole food”, adică alimente neprocesate sau cât mai aproape de starea lor naturală. A decis că trebuie să fie reprodus și în România.
„Mi s-a părut un subiect nou, de interes și am început să studiez partea de agricultură ecologică”, spune el. Alături de el a fost fratele său, Mihai, care a studiat și el peisagistică.
„Este o zonă de agricultură regenerativă”
Cei doi ofereau deja consultanță în domeniu privind solarii și ferme, când au ajuns la Singureni. „Am găsit aici un teren ieftin, era și în proximitatea Bucureștiului și l-am achiziționat. Și așa a început Grădina Corbilor”.
Povestește că tot procesul a fost unul natural, deoarece pe măsură ce studiau voiau să pună în practică ceea ce învățau.
„Nimeni nu este agricultor la noi în familie. Provin dintr-o casă de contabili și constructori. Noi suntem singurii doi țărani în familie”, spune Gabriel râzând.
Diversitatea de plante pe care o au astăzi „în grădină” are la bază și teza de doctorat a lui Gabriel: „Asocierea speciilor și utilizarea biopreparatelor”.
„Noi aici, de-aia și avem atât de multe specii. Încercăm să facem un pic altfel agricultura. Este o zonă de agricultură regenerativă, în care lăsăm terenul să se odihnească, lăsăm buruienile să crească, nu sunt dușmanul nostru, încercăm să trăim într-o simbioză cu plantele din jur”, explică el.
Tânărul care a învățat să fie fermier de pe YouTube: „Nu știam să bat un cui”
La mai puțin de o oră distanță de Singureni, în comuna Hotarele, Alex, în vârstă 29 de ani, își bea cafeaua alături de țapul lui, Spumel.
Aici este „Domeniul Anghel”. În curte e greu să intri fără să sară pe tine unul dintre cei cinci câini sau țapul Spumel.
Alex nu știe exact numărul de animale pe care le îngrijește, pentru că „se schimbă de la o săptămână la alta”. Pe unele le adoptă de pe stradă, iar pe altele le primește de la persoane care nu le mai îngrijesc.
În curtea lui se găsesc acum: o alpacă, câini, pisici, găini de diferite rase, rațe de diferite rase, prepelițe, iepuri pitici, capre, țapi și porumbei.
Are și două solarii, unul fiind cel cu care a început activitatea de la fermă. Acum crește zmeură, mure și struguri.
Ca și frații Corbu, Alex a cumpărat singur terenul pe care își crește acum animalele și plantele. Este bucureștean, iar după mai mulți ani de locuit la bloc, în 2018 a venit la Hotarele.
„Era un teren cu copaci și atât”. A început cu un solar de 40 de metri pătrați, „ca hobby, să învăț, pentru că nu știam să fac nimic”. Ceva vreme a plătit oameni care să îl ajute în gospodărie, apoi a învățat să se descurce singur, din tutoriale de pe internet.

„Nu am știut ce presupune, nu știam să bat un cui, nu știam să fac nimic. Trebuia să plătesc pe cineva pentru orice. Cu timpul am realizat că mâna de lucru este foarte scumpă, nu erau serioși și am învățat forțat. Am învățat să folosesc drujba după ce m-am uitat pe YouTube la tutoriale”, povestește tânărul.
De la kinetoterapie la fermă
Spre deosebire de frații Corbu, Alex nu a studiat niciun domeniu adiacent cu ceea ce face acum.
El s-a specializat în kinetoterapie. A și profesat o scurtă perioadă de timp. Însă nu era pentru el.
„Trebuia să fac ceva să mă mișc. Eu nu pot să lucrez de la birou, că nu am răbdare. Trebuie să mă mișc, să obosesc, să-mi consum energia”, spune el despre reconversia sa profesională.
O perioadă a făcut livrări de legume și ouă în București. Acum pregătește ferma de animale pentru vizite și creează conținut pentru rețelele de socializare. Pe YouTube are aproape 50.000 de urmăritori, iar pe TikTok are 165.000.
Cât de interesantă e agricultura pentru tineri?
Gabriel (40 de ani), Mihai (40 de ani) și Alex (29 de ani) sunt tineri fermieri europeni. Vârsta medie în sectorul agriculturii ajunge la 57 de ani. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, doar 12% dintre fermierii au sub 40 de ani.
Tocmai de aceea, în ultimii ani, Comisia Europeană a pus accent pe schimbul dintre generații, pentru că acesta este „fundamental pentru securitatea alimentară, sustenabilitatea, competitivitatea și vitalitatea zonelor rurale ale Europei”.
Iar pentru tinerii care aleg acest domeniu, agricultura clasică nu este adesea calea urmată. De exemplu, frații Corbu inovează în legumicultură, prin producția bio și prin soiurile speciale pe care le au în solar.
Iar Alex a adăugat și ferma de animale lângă sere, dar și promovarea pe rețelele de socializare.
Românii nu sunt singurii care încercă să iasă din tiparele clasice ale agriculturii.
„De la statutul de muncitori agricoli la cel de antreprenori”
În Italia, mai exact în provincia Arezzo din Toscana, Jacopo Trasolini, în vârstă de 32 de ani, este proprietarul unei agropensiuni – Victor & Rose.
Pe lângă administrarea fermei familiei, el a creat „Wilongevity”, o linie de produse cosmetice antiîmbătrânire realizate din kiwi cultivat local, în propria fermă.
„Într-o zi semeni, a doua zi gestionezi rețelele sociale, iar în ziua următoare primești oaspeții. Nu mai este vorba doar despre agricultură”, explică el pentru publicația italiană Il Sole.
În opinia sa, fermierii și crescătorii de animale din noua generație „au trecut de la statutul de muncitori agricoli la cel de antreprenori”.
Când intervine și tehnologia
În Spania, Gonzolo, în vârstă de 36 de ani, a introdus mai multe tehnologii la ferma de vaci a tatălui, pe care a preluat-o în 2009.
„Îmi amintesc că, la început, mulți colegi mai în vârstă și chiar tatăl meu mă întrebau despre utilajul de muls și dacă era rentabil”, povestește Gonzalo pentru reporterii El Confidencial.
Are și o aplicație pe telefon unde află în timp real ce cantitate de lapte a fost obținută de la fiecare vacă și chiar de la care uger provine. Cu ajutorul unor senzori și al unei platforme de stocare a datelor, poate accesa cu mai multă precizie parametrii solicitați de industria laptelui decât atunci când mulsul se făcea manual.
Gonzalo are și doi roboți de curățenie cu ajutorul cărora menține curate spațiile în care se odihnesc vacile.
„Eu folosesc tehnologiile și dintr-un motiv foarte comun pentru generația noastră: echilibrul dintre viața profesională și cea personală”, mai spune spaniolul Gonzalo.
El susține că un element care îl diferențiază de generațiile anterioare este dorința de a avea timp liber pentru el. În plus, mai spune și că tehnologizarea nu urmărește doar o productivitate mai bună, ci și „o calitate mai bună a vieții pe termen lung pentru cei care lucrează în agricultură”.
Problemele concrete încă fără rezolvare
Dar în timp ce tehnologia poate să ofere ajutor sunt alte probleme care încă nu au soluții.
„Ultimii ani au fost destul de provocatori. În zona de câmpie este aproape imposibil în lunile august și iulie să mai cultivi anumite plante, din cauza temperaturilor foarte ridicate”, spune Gabriel Corbu.

Problemele cu schimbările climatice, temperaturile tot mai ridicate duc uneori la pierderea unor recolte întregi. Gabriel dă și un exemplu cocret: peste 5.000 de răsaduri de salată stricate după ce temperaturile din solar au devenit brusc prea ridicate.
Culturi de kaki și passiflora
Așa că acum, la Singureni, se cultivă și kaki (un fruct de origine din Asia de Est), și passiflora (n.r. floarea pasiunii). Majoritatea speciilor din genul passiflora provin din America de Sud sau America Centrală și au nevoie de multă căldură pentru a se dezvolta. Acum și România este un mediu propice pentru ele.
Agricultorii, spune Gabriel, „vor trebui să muleze culturile în funcție de condițiile climatice. Și tocmai de asta, au început încet-încet în România să apară și specii exotice. Este al doilea an în care noi obținem fructe de passiflora, în Giurgiu”.

Dar schimbările climatice nu au un efect doar asupra plantelor: „Stresul provocat de căldură asupra vacilor mele influențează, de asemenea, producția”, explică spaniolul Gonzalo.
Cu toate acestea, în calitate de producători, fermierii din toată Europa, trebuie să continue să lucreze indiferent de vreme și de profitabilitate, spune și vicepreședintele Asociației Agricole din Thiva, Grecia, Kostas Kafes.
Pentru greci, agricultura presupune o investiție continuă care, în multe situații, nu se traduce prin „acoperirea cheltuielilor, ci mai degrabă prin pierderi”.
„Îți muncește prima zi și următoarea zi nu-ți mai răspunde”
Pe lângă provocările legate de vreme, fermierii mai au o problemă: lipsa forței de muncă.
Gabriel spune că la Grădina Corbilor sunt trei oameni: el, fratele lui și o femeie din sat care vine zi de zi la muncă. Am găsit-o acolo la 8:30 dimineața, dădea cu sapa și curăța solarul pentru viitoarele răsaduri.
Fermierul spune că a fost greu să găsească oameni care să lucreze în solarii. Unii veneau câteva zile, apoi nu mai răspundeau, alții nu mai ajungeau deloc la prima zi de lucru.
„Problema este că noi ne aflăm în proximitatea Bucureștiului. Mulți oameni se feresc de agricultură, pentru că este o muncă mai grea, iar oamenii care muncesc sunt luați de companiile mai mari din București cu microbuze”, spune el.
Și Alex, fermierul din Hotarele, confirmă problema sectorului primar și spune că „cel mai bun exemplu este în satul ăsta: tinerii pleacă la București”. Iar cei care rămân sunt în vârstă sau nu pot ori nu vor să lucreze.
„Am mai încercat cu oameni din sat, dar aici nu prea se muncește. Am avut dăți când am fost nevoit să plec. Când am fost nevoit urgent să plec, am chemat de la București pe cineva și am plătit”, spune el.
Adaugă, însă, că dispariția forței de muncă e problema zonei rurale: „Eu am încercat, am adus oameni aici, îți muncește prima zi, trebuie să îl plătești la sfârșitul zilei, și următoarea zi nu-ți mai răspunde, că e pe alt server”.
Aceeași problemă și peste Dunăre
Iar problema este împărtășită și cu vecinii bulgari. La 160 de kilometri și două ore și jumătate distanță de Giurgiu, în Sabotkovtsi, Bulgaria, Petar Petrov are aceeași problemă.
Petrov este proprietarul unui complex rural de agroturism care include o fermă de vaci de lapte, oi pentru carne, cai și o fabrică de produse lactate. El este și președintele Asociației Tinerilor Fermieri din Bulgaria.
„Lipsa oamenilor care vor să se dedice acestei activități, dificultatea accesului la terenuri și condițiile de creditare sunt principalele bariere și în Bulgaria”, rezumă Petar Petrov pentru Mediapool.
Zilele următoare veți putea citi în HotNews mai multe detalii despre viața de tânăr fermier. Ce ajutoare pot primi și care sunt dificultățile, precum și câștigurile financiare.
Proiectul PULSE este o inițiativă europeană de promovare a parteneriatelor jurnalistice transfrontaliere, co-finanțată de Comisia Europeană (DG CONNECT) în cadrul Acțiunilor Multimedia prin acordul de grant LC-02772862. HotNews.ro colaborează în cadrul proiectului cu alte publicații prestigioase din Europa: Delfi (Lituania), Deník Referendum (Cehia), cel mai mare ziar austriac Der Standard (Austria), unele dintre cele mai mari publicații din Grecia – EFSYN, El Confidencial – Spania, cel mai mare ziar polonez Gazeta Wyborcza, cel mai vechi site analitic și informațional bulgar Mediapool, una dintre cele mai mari publicații independente maghiare HVG și ziar italian cu profil economic Il Sole 24 Ore, una dintre cele mai vechi și puternice publicații din Peninsulă.
Trei organizații media transnaționale de renume – OBCT (Italia), N-ost (Germania) și Voxeurop (Franța) vor coordona activitățile proiectului.