Skip to content

„Dacă nu ne trezim acum”. Tactica lui Netanyahu, după fenomenul remarcat la urne. Replică din tabăra arabă: „De ce le este frică?”

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și partenerii săi din coaliția de extremă-dreapta aflată la putere au făcut marți un ultim efort pentru a-și mobiliza susținătorii să vină la urne, avertizând asupra creșterii participării la vot a alegătorilor arabi, o tactică pe care politicienii arabi au denunțat-o ca fiind rasistă și instigatoare, informează Reuters.

Mașini cu steaguri ale partidului Likud al lui Netanyahu au străbătut Ierusalimul difuzând, la maxim, chemarea islamică la rugăciune și îndemnând susținătorii să-și exprime votul deoarece „arabii votează”, au declarat martori de la fața locului.

Într-o serie de postări, Netanyahu a pus accentul pe cozile lungi de la secțiile de votare din comunitățile arabe și a publicat o imagine despre care a afirmat că îi arată pe arabi, inclusiv femei musulmane, purtând niqab-uri (voalurile care le acoperă fața în întregime), așteptând să voteze.

„Dacă nu ne trezim acum, ne vom trezi cu un guvern condus de Mansour Abbas și Ahmed Tibi”, a afirmat premierul israelian într-o postare, referindu-se la doi politicieni arabi palestinieni de frunte din Israel.

Rata de participare a ajuns la 55,7% în primele nouă ore de votare, a anunțat comisia electorală, acesta fiind cel mai rapid ritm înregistrat vreodată.

Arabii, în majoritate de origine palestiniană, reprezintă aproximativ 21% din populația de 10 milioane de locuitori a Israelului și au votat, în mod tradițional, într-un procent mai mic decât israelienii evrei.

Tibi, un candidat al unui partid arab, a afirmat că o prezență puternică la vot în rândul minorității arabe din Israel ar „pregăti terenul pentru un guvern alternativ și ar schimba realitatea gravă”.

Sami Abu Shehadeh, liderul partidului arab Balad, a scris pe X că cozile lungi de la secțiile de vot ar trebui să inspire „mândrie și bucurie oricui a crezut în democrație”.

„Primim toate aceste mesaje instigatoare din partea unor rasiști meschini, precum Ben-Gvir, Netanyahu și partenerii lor. De ce le este frică? De fapt, este o priveliște excelentă, este un lucru bun pentru democrație”, a adăugat Abu Shehadeh.

Netanyahu i-a descris în repetate rânduri pe votanții arabi drept o amenințare

Avertismentele lui Netanyahu amintesc de campaniile electorale anterioare, în cadrul cărora a încercat să-și mobilizeze susținătorii de dreapta prezentând participarea puternică a arabilor ca pe o amenințare, ceea ce a atras acuzații de rasism din partea oponenților.

Alegerile de marți sunt primele de la asaltul condus de Hamas, pe 7 octombrie 2023, și de la declanșarea războaielor ulterioare din Fâșia Gaza, Liban și Iran. Cei patru ani de guvernare ai coaliției naționaliste, cu accente religioase, conduse de Netanyahu au coincis cu o creștere a numărului de infracțiuni violente în comunitățile arabe din Israel, inclusiv numeroase crime legate de crima organizată.

Sondajele sugerează că coaliția lui Netanyahu este pe cale să-și piardă majoritatea parlamentară, deși și partidele de opoziție ar putea avea dificultăți în a obține cele 61 de locuri necesare, din parlamentul unicameral al Israelului, pentru formarea unui guvern majoritar.

Ministrul Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, a coordonat o politică de demolare a locuințelor arabe construite ilegal, în timp ce ministrul Finanțelor, Bezalel Smotrich, a promovat „iudaizarea” unor zone din nordul și sudul Israelului, unde locuiesc mulți arabi.

Ambii miniștri au fost plasați de către țările occidentale pe lista sancțiunilor, pe fondul acuzațiilor că au incitat la violență împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată.

Într-un comunicat, Ben-Gvir a descris nivelul de participare la vot al alegătorilor arabi drept „nebunesc”, îndemnându-și susținătorii să voteze pentru partidul său, „Puterea Evreiască”, dacă doresc ca țara să rămână evreiască și sionistă.

Partidul „Sionismul Religios” al lui Smotrich a anunțat că ministrul finanțelor și-a suspendat campania electorală din ziua alegerilor pentru a convoca o ședință de urgență în care să se discute despre prezență la vot „neobișnuit de ridicată” în rândul alegătorilor arabi.