Sari direct la conținut

HARTĂ INTERACTIVĂ Rata de incidență a infecțiilor COVID-19 la mia de locuitori în fiecare localitate din țară / După ce scenarii va începe școala

HotNews.ro
Rata de incidenta COVID-19 in localitatile din Romania, Foto: geo-spatial.org
Rata de incidenta COVID-19 in localitatile din Romania, Foto: geo-spatial.org

În zeci de comune și orașe din țară școala va începe conform scenariului hibrid, asta pentru că rata de incidență a infecțiilor cu coronavirus la mia de locuitori este între 1 și 3, în timp ce în circa 40 de comune și orașe din țară scenariul va fi unul roșu, cu o rata de incidență COVID-19 de peste 3 la mia de locuitori. Vezi în articol un instrument interactiv în care utilizatorii pot afla direct de pe hartă rata de incidentă și scenariul aplicabil pentru deschiderea școlii în orice comună sau oraș din țară.

Ministerul Sănătății a publicat, luni, analiza epidemiologică pe județe și localități care arată rata de incidență a infecțiilor cu coronavirus la mia de locuitori, date esențiale pentru începerea noului an școlar.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori:

Scenariul 1verde – școala începe cu prezența fizică a tuturoro elevilor – Rata incindenței mai mică de 1 la mia de locuitori.

Scenariul 2 – galben – scenariu hibrid – Doar elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor participa fizic zilnic la ore, în timp ce restul elevilor vor reveni parțial (prin rotație la 1-2 săpt.). Rata incidenței între 1 până la 3 la mia de locuitori.

Scenariul 3 – roșu – Doar școală online – Rata incidenței mai mare de 3 la mia de locuitori.

Citește și:

Comunitatea geo-spatial.org a prleucrat datele puse la dispoziție de către Ministerul Sănătății și au realizat o hartă interactivă cu rata de incidență în fiecare UAT (unitate Administrativ Teritorială) din țară.

  • >> Scroll în jos: Mai jos aplicația dezvoltată conține lista județelor după numărul de cazuri și, mai jos (cu scroll), harta cu toate UAT-urile și rata de incidență COVID-19 la mia de locuitori pentru fiecare.
  • >> Plasați mouse-ul peste un UAT pentru detalii / Click pe mobile pe un UAT pentru detalii.

Mai multe informații statistice și hărți pe https://covid19.geo-spatial.org/

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro