Coșul minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de patru persoane (doi adulți, doi copii) a ajuns la 11.668 lei în septembrie, cu 298 de lei mai mult decât în aceeași lună, anul trecut.
Doar pentru alimente, valoarea coșului e 2.429 lei pe lună, o creștere cu 38 de lei față de anul trecut. Altfel spus, numai mâncarea costă aproape cât salariul minim pe economie (2.699 de lei) pentru unul dintre părinți.
Și 1.7 milioane de români trăiau din salariul minim pe economie la 1 iulie 2026, conform Ministerului Muncii. Adică spre 30% dintre angajații activi. Dar nici măcar cei cu salariu mediu net – 5.450 – nu pot acoperi aceste costuri.
Cum a apărut coșul minim de consum. Prilej de dezbatere publică
Conceptul coșului minim de consum pentru un trai decent în România e creat, documentat și actualizat anual de sociologii de la Fundația Friedrich Ebert.
Experții în politici publice de la această organizație folosesc aceste informații pentru a cere un salariu minim pe economie corelat cu aceste cheltuieli reale, nu cu productivitatea economiei.
Ei spun că doar un salariu minim de 5.542 lei net (9.473 lei brut) ar fi unul potrivit pentru 2026 și ar respecta „prevederile fundamentale ale Directivei Europene privind salariile minime adecvate”: să asigure un trai decent și să fie bazat prioritar pe un coș de consum real.
Indiferent dacă aderi la aceste valori sau nu, instrumentul este valid. Au creat coșul în urma a sute de interviuri cu familii din România, reflectând mediana obiceiurilor lor de consum, l-au îmbunătățit folosind recomandările Organizației Mondiale a Sănătății pentru România, apoi l-au validat cu medici nutriționiști.
Ce conține coșul
Coșul reflectă un consum caloric de 8050 de calorii/zi pentru o familie de 4 persoane și o proporție de macronutrienți recomandată de medici și OMS pentru o dietă sănătoasă: 17,5% proteine, 19% lipide, 63,5% glucide.
Proteine înseamnă: carne, pește, lactate, ouă, dar și anumite legume, precum linte, năut, fasole.
Lipide înseamnă: atât carne, pește și lactate, cât și ulei, unt, nuci.
Glucide (care includ fibrele) înseamnă: pâine, paste, cereale, dulciuri, dar și toate fructele, legumele, cartofii. Alcoolul e tot în această categorie, dar nu e inclus în coș.
Aproape toate alimentele sunt un mix din cei trei macronutrienți.
Concret, pe listă sunt 67 de tipuri de produse, de la lapte și ouă la carne de mai multe feluri, legume și fructe, produse pe bază de cereale, mezeluri și brânzeturi, miere, conserve, murături, dulciuri, pâine și apă.
Toate la prețul mediu de retail, nu specialități artizanale, dar nici cele mai ieftine, pentru că în urma interviurilor au remarcat că părinții nu cumpără carne de calitate slabă pentru copii, printre altele.
Bugetul nu include mesele în oraș și comenzile acasă, doar consumul ocazional de patiserie (covrigi). Datele sunt furnizate de Institutul Național de Statistică.
Ce costă cel mai mult și ce se întâmplă când nu ți le permiți?
Dacă banii pentru alimente din coșul de consum pentru un trai decent reprezintă doar 20,8% din bugetul total al familiei, ce se întâmplă când veniturile nu fac poate nici jumătate din acest buget ideal?
Din două salarii minime pe economie și două alocații, abia ajungi la 5.958 lei din care trebuie să acoperi costurile cu locuința, transportul, utilitățile, sănătatea, hainele, rechizitele, taxele locale. Nici nu mai includem cheltuielile pentru timp liber, economii sau evenimente neprevăzute.
Renunți la lucrurile pe care știi că nu ți le permiți.
Când oamenii îmi spun că nu știm să mâncăm sănătos
Lactatele, carnea, peștele și ouăle fac împreună cam 45% din bugetul coșului. Adică proteinele animale costă cel mai mult. Există oameni care trăiesc fără aceste alimente, veganii, dar în cazul lor este o alegere. Problema apare când ești omnivor și nu îți permiți toate grupele alimentare esențiale.
Carnea ajunge să fie numai de pui, că e cea mai accesibilă. Sau nici măcar. Doar mezeluri.
Crește ponderea pâinii, a cartofilor, a felurilor îndestulătoare caloric, dar insuficiente nutrițional.
Scade cea a fructelor și a legumelor, care oricum nu sunt preferatele copiilor. Proporția aceea ideală de proteine-lipide-glucide nu mai are nicio legătură cu ce e pe masa oamenilor.
Nu mori de foame – și acesta este un paradox al abundenței de produse în care trăim – că există suficiente produse ieftine pe piață, dar calitatea nutrițională a meselor scade.
O mantră a producătorilor artizanali pe care i-am intervievat în ultimii ani e că e nevoie de mai multă educație nutrițională, că oamenii nu știu să mănânce sănătos.
Uitându-ne la aceste date, nu putem să nu ne întrebăm: și dacă ar ști, la ce le-ar folosi? Oricum mulți nu își permit.
O distragere de la problemă: statisticile despre obezitate la copii
Conform celei mai recente runde a studiului OMS COSI (2022–2024), la copiii de 7–9 ani, 33% dintre copiii din România sunt supraponderali. Media europeană e 25% și România e în prima treime a topului.
Statul se plânge de aceste statistici, care sunt un indicator pentru starea de sănătate viitoare a copilului, și fizică, și mintală. Dar arată cu degetul către părinți, că nu îi hrănesc corect, și le recomandă să facă sport. În condițiile în care atât de mulți oameni nu își permit masa ideală și accesul la sport e condiționat de abonamente prohibitive, mă întreb cât de vinovați sunt de fapt părinții blamați.
Statisticile de genul acesta sunt problematice pentru că nu se uită decât la un aspect al realității și ignoră și cum s-a ajuns aici, și ce s-ar putea face. Singurul lor scop e să simplifice o problematică extrem de complexă pentru a putea da vina pe cineva.
Și de ce nu există totuși soluții imediate?
Antropologii folosesc un concept care explică starea asta de fapt: “mitul glonțului de argint” (silver bullet myth). Ideea falsă că la probleme complexe există soluții simple. Că ar fi suficient să schimbăm un singur lucru și de acolo se vor rezolva toate problemele. “Dacă facem educație despre nutriție, toată lumea va mânca sănătos.”
Sigur, unii oameni nu sunt interesați de macronutrienți și procentele lor, dar cei mai mulți știu ce ar fi bine să mănânce și să le dea copiilor.
Doar că realitatea coșului din supermarket e influențată de un milion de factori care nu țin de cunoaștere, ci de buget, de preferințe personale, de boli (inclusiv cele mintale, precum tulburările de alimentație sau depresia), de neurodivergențe, de acces, de oferte, de cât poți căra, de vreme, de câte și mai câte.
Nu strică educația nutrițională, dar cel mai mult ajută ca statul să se uite realist la cauzele acestor probleme și să încerce să le rezolve integrat.
Până nici măcar nu încearcă, să se străduiască măcar să nu mai dea vina pe cei care deja duc tot greul: cei mai mulți părinți din România.
