Viața la 5,5 lei sau 6 lei pentru un euro. Cât m-ar costa aceleași rate și facturi
Economiștii vorbesc despre un curs euro de 5,4 lei sau chiar 5,5 lei. Dacă BNR ar lăsa cursul liber, echilibrul cursului euro ar fi la 5,9 lei (spune HSBC) sau chiar 6 lei. Un salt în câteva săptămâni, provocat de o retrogradare a ratingului sau de o criză politică, ar spune o cu totul altă poveste a banilor noștri.
Evident, vor fi câștigători și perdanți pentru aceste niveluri. Ce ar însemna pentru mine acest curs?
Pentru mine, creșterea euro se vede în banii rămași după plata ratei, a chiriei și a abonamentelor. Dacă venitul meu în lei rămâne același, plătesc mai mult pentru exact aceleași lucruri.
Am o rată de 385 de euro, plătesc o chirie de 500 de euro pentru cineva foarte drag și două abonamente de telefonie de 20 de euro pe lună (ambele). Pentru cele două-trei servicii de streaming, folosesc în acest calcul un buget orientativ de 30 de euro lunar. În total, 935 de euro.
Pornind de la reperul de 5,34 lei/euro, am calculat ce ar însemna două scenarii: 5,50 și 6 lei/euro. Sunt simulări de buget, nu prognoze.
Ce s-ar întâmpla cu cheltuielile obișnuite
Mecanismul de conversie la telefonie poate fi verificat, de exemplu, în explicația Orange despre facturare. Pentru electricitate, ANRE distinge între energia furnizată și tarifele de rețea în explicația structurii pieței. Transmiterea deprecierii în prețuri este, în general, parțială și depinde de context, după cum explică Bundesbank.
Casele s-ar scumpi? În lei, posibil; în euro, nu obligatoriu.
Acest text este un fragment din newsletterul „EconoMix”, pe care jurnalistul Dan Popa îl trimite în fiecare joi dimineață. Te poți abona aici:
La un curs de 6 lei/euro, un apartament al cărui preț rămâne 100.000 € trece de la 535.000 la 600.000 lei. Pentru cumpărătorul plătit în lei, accesibilitatea se înrăutățește imediat.
Dar cumpărătorii nu primesc automat salarii sau credite cu 20% mai mari. Asta poate reduce tranzacțiile și poate obliga vânzătorii să negocieze. De exemplu, dacă apartamentul scade la 90.000 €, la cursul de 6 costă 540.000 lei: mai ieftin în euro, dar încă mai scump în lei decât inițial.
La construcțiile noi, materialele și echipamentele importate pun presiune în sus pe costuri; cererea slabă pune presiune în jos pe preț. Rezultatul poate fi și amânarea proiectelor, nu doar scumpirea locuințelor.
Reacțiile în lanț ar putea arăta așa:
- Importurile devin mai scumpe. Firmele absorb o parte din diferență în profit și transferă restul către clienți.
- Salariile și pensiile cumpără mai puțin, dacă nu cresc suficient. Gospodăriile reduc ieșirile, cumpărăturile mari și renovările.
- Firmele vând mai puțin, ceea ce poate încetini investițiile și angajările.
- Dobânzile ar putea rămâne ridicate sau crește, dacă BNR încearcă să limiteze inflația și presiunea pe curs. Nu este o consecință automată; depinde de reacția băncii centrale. Legătura dintre dobânzi, curs și prețuri este explicată de Bank of England.
- Datoriile în valută devin mai apăsătoare pentru cei cu venituri în lei. O rată neschimbată de 400 € urcă, în exemplul nostru, de la 2.000 la 2.400 lei. O rată în lei cu dobândă fixă nu crește doar fiindcă euro ajunge la 6.
- Statul plătește mai mulți lei pentru obligațiile în valută, ceea ce poate amplifica presiunea asupra bugetului. Taxele mai mari sau reducerile de cheltuieli ar fi însă decizii politice, nu efecte mecanice ale cursului.
Există și beneficiari: cei cu venituri sau economii în euro și unele firme exportatoare. Avantajul exportatorilor este mai mic dacă folosesc multe materiale importate.
Pentru o familie cu salarii în lei, problema principală ar fi comprimarea bugetului disponibil: cheltuielile legate de valută cresc primele, alte prețuri le urmează, iar veniturile pot recupera diferența cu întârziere sau doar parțial. Pragul de 6, singur, nu spune cât de grav ar fi; viteza deprecierii și evoluția veniturilor fac diferența.
Totuși, efectul cel mai periculos n-ar fi la pompă sau la factură. Ar fi la datoria publică și în spirala încredere–curs
De unde pornim
Cursul mediu a fost 4,97 lei/euro în 2024 și 5,04 lei în 2025, iar media de până acum în 2026 este de aproximativ 5,18 lei. Maximul istoric a fost atins pe 6 octombrie 2026, la 5,3527
Inflația: Dacă luăm ca reper 5,35 lei, un euro de 6 lei înseamnă o depreciere de circa 12%. Față de începutul anului e vorba de aproape 18%. Cât de grav ar fi depinde foarte mult de cum s-ar ajunge acolo. O alunecare lentă, în doi-trei ani, ar fi în linii mari diferența de inflație față de zona euro și ar trece aproape neobservată. Un salt în câteva săptămâni, provocat de o retrogradare a ratingului sau de o criză politică, ar fi cu totul altă poveste. Estimările uzuale se situează în jur de 0,2–0,4 pe un orizont de 12–18 luni. O depreciere de 12% ar adăuga deci aproximativ 3–5 puncte procentuale de inflație. Mai mult dacă cererea internă e puternică, mai puțin dacă economia e deja în frânare.
Reacțiile în lanț:
BNR intervine. Vinde valută din rezerve și strânge lichiditatea. Așa a făcut în octombrie 2008, când dobânzile interbancare au sărit la niveluri absurde pentru câteva zile. Probabil ar crește și dobânda de politică monetară. Consecința: ROBOR și IRCC urcă, ratele la creditele în lei cresc, cu un decalaj pentru IRCC.
Încrederea se deteriorează. Oamenii își mută depozitele în euro, iar comercianții reprețuiesc „preventiv”, în euro. Asta accentuează presiunea pe curs, care se autoalimentează.
Finanțele publice sunt lovite. Aproximativ jumătate din datoria publică e în valută. Mecanic, o depreciere de 12% crește ponderea datoriei în PIB cu câteva puncte procentuale, iar dobânzile plătite în lei pe datoria externă cresc. Cu un deficit deja mare și cu ratingul la limita investment grade, aici e bucla cu adevărat periculoasă: retrogradarea aduce ieșiri de capital, cursul se depreciază și mai mult, iar datoria arată și mai rău.
Salariile rămân în urmă. Salariile în lei se ajustează lent, mai ales în sectorul public, care e sub austeritate. Rezultatul ar fi o scădere a salariului real, deci consum mai mic și o încetinire a economiei.
Exporturile beneficiază, dar mai puțin decât s-ar crede. Automotive, IT și industria prelucrătoare devin mai competitive. Conținutul de import al exporturilor românești e însă mare, așa că o parte din câștig se pierde. Importurile scad, iar deficitul de cont curent se îngustează. Aceasta e, paradoxal, partea „sănătoasă” a ajustării.
Banii se redistribuie. Îi ar avea de câștigat cei cu economii în euro, familiile care primesc bani din diaspora, exportatorii și turismul intern, care devine mai competitiv față de Grecia sau Turcia. Ar pierde cei cu venituri și economii în lei, chiriașii cu contracte în euro, firmele cu credite în valută fără venituri în valută și oricine plănuia să cumpere o casă.
Ce face diferența și merită explicat în articol
Banca nu folosește cursul BNR. Dacă plătești rata dintr-un cont în lei, banca îți vinde euro la cursul ei, de obicei cu 1–3% peste BNR. La 6 lei/euro și un spread de 2% plătești de fapt ~6,12, adică rata ajunge la ~2.356 lei, nu 2.310. Pentru cititori, sfatul concret e să-și schimbe singuri euro, în avans, prin aplicații sau prin casa de schimb a băncii.
Rata în euro nu se mișcă, doar cursul. Un credit în euro e legat de EURIBOR, deci de BCE, nu de BNR. Asta creează o asimetrie interesantă. Cel cu credit în lei e lovit indirect, prin IRCC, dacă BNR ridică dobânda ca să apere leul. Cel cu credit în euro e lovit direct și imediat, prin curs. La un șoc de curs pierd amândoi, dar pe canale diferite.
La telefonie, citește contractul. Unele contracte facturează în euro la cursul BNR din ziua emiterii facturii, altele la cursul BNR plus un procent. Mai există și clauza de indexare anuală, care se adaugă peste efectul de curs.
Efectul nu rămâne izolat. Cele +285 lei lunar sunt doar partea „vizibilă”. La 6 lei se adaugă scumpirile indirecte despre care vorbeam: carburanți, energie, alimente importate. Pentru o gospodărie tipică, impactul total e sensibil mai mare decât cel direct.
Calculele presupun că toate aceste sume sunt efectiv datorate în euro sau convertite în lei la cursurile din tabel. Pentru streaming facturat la preț fix în lei, efectul direct al cursului este zero până la o eventuală modificare a tarifului.
La 5,50 lei/euro, aceste cheltuieli cresc cu aproximativ 3%. Diferența pare suportabilă privită lunar, dar înseamnă aproape 1.800 de lei într-un an, dacă acel curs se menține timp de 12 luni.
La 6 lei/euro, creșterea este de aproximativ 12,36%. Aș avea nevoie de 617 lei în plus în fiecare lună, adică aproximativ 7.405 lei pe an, pentru același coș de plăți. Chiria produce cea mai mare diferență: 330 de lei lunar. Rata adaugă încă 254,10 lei.
Chiar fără streaming, cele trei obligații confirmate — rata, chiria și telefonia — mă costă cu 597,30 lei mai mult pe lună la cursul de 6.
Cursul din știri poate fi diferit de cel pe care îl plătesc
Tabelul este punctul de plecare. Dacă trebuie să cumpăr euro pentru rată, contează cursul efectiv de vânzare al băncii sau al serviciului de schimb. Nu pot presupune că voi cumpăra la cursul BNR și nici că toate băncile aplică aceeași diferență. De exemplu, ING descrie cursuri diferite în funcție de condițiile schimbului și permite verificarea cursului înainte de confirmarea tranzacției. Sursa: ING
Dacă folosesc ipotetic un adaos de 2% peste reperul de 6 lei, cumpăr euro la 6,12 lei. Rata de 385 de euro ajunge atunci la 2.356,20 lei, în loc de 2.310 lei.
Comparația trebuie însă făcută corect: dacă același adaos exista și la reperul de 5,34, rata inițială era aproximativ 2.097,02 lei. Creșterea ar fi de 259,18 lei, nu de 300,30 lei.
Practic, merită să compar suma totală în lei necesară pentru aceiași 385 de euro, inclusiv comisioanele. Cumpărarea euro înainte de scadență îmi poate fixa costul unei plăți viitoare, dar nu garantează că obțin cel mai bun curs.
Rata în euro rămâne constantă doar în această simulare
Am păstrat rata la 385 de euro ca să izolez efectul cursului. În realitate, dacă dobânda este variabilă, și suma datorată în euro se poate schimba.
Creditele în euro cu dobândă variabilă sunt, de regulă, legate de EURIBOR și de marja contractuală. EURIBOR este un indice al pieței monetare în euro, nu o dobândă stabilită direct de BNR sau BCE. Surse: EMMI, BCE
Pentru cine are credit în lei, o eventuală creștere a dobânzilor din piață poate afecta ulterior rata variabilă, prin IRCC sau ROBOR, potrivit contractului. Nu rezultă însă automat că orice depreciere scumpește toate creditele: cei aflați într-o perioadă cu dobândă fixă nu au aceeași expunere imediată. Sursa: Banca Transilvania
La abonamente, contractul decide calculul
Cei 20 de euro pentru telefonie nu se transformă obligatoriu în lei la cursul BNR. Orange, de exemplu, indică pentru contractele cărora li se aplică această regulă cursul standard de vânzare ING din ziua lucrătoare anterioară facturării, la ora 15:00. Există și contracte mai vechi cu alte condiții. Sursa: Orange
Separat, o clauză de indexare anuală poate majora tariful abonamentului. Asta se poate cumula cu efectul cursului: se schimbă atât suma în euro, cât și costul fiecărui euro în lei. Exemplu de clauză: Vodafone
Pentru mine, calculul concret rămâne acesta: la 6 lei/euro, în scenariul analizat, trebuie să găsesc peste 600 de lei în plus în fiecare lună înainte de eventualele scumpiri de la magazin. Dacă venitul nu crește, diferența se ia din economii sau din celelalte cheltuieli.