Virusul din iarbă

Când sunt prea obosit de politică și de pandemia de violență din lume, mă uit la fotbal european. O fac în nădejdea că o să mă relaxez, cât de cât.

Și mă relaxez de nu mă văd. Pe vremea când jucam eu fotbal, contactul între jucători se numea „umăr la umăr”, și chiar asta era: punerea mâinilor pe adversar se pedepsea, în general, ca fault și se întâmpla destul de rar.

Acum, nu trece un minut fără cel puțin un cot în coaste sau în figură, o tragere de tricou până la rupere sau, la alegere, de păr, după modelul Vinicius jr., un brânci dur, în piept ori în spate, un genunchi, o gheată în burtă sau în genunchi, placaje sălbatice, fără regulile de la rugby. De asemenea, destule ciocniri crunte cap în cap.

O altă infracțiune veche, „joc periculos”, aproape că nu mai e băgată în seamă de arbitri. Fază tipică: un jucător e depășit prin dribling, aleargă după adversar și îl agață din spate, cum poate, dând cu el de pământ…

Citește opinia integrală a lui Cristian Tudor Popescu pe Golazo.ro