Ce arată cel mai nou sondaj, publicat cu puțin timp înaintea alegerilor cruciale din SUA. Distanța dintre democrați și republicani se reduce
Nivelul de popularitate al președintelui Donald Trump se menține aproape de minimul istoric, întrucât o mare parte a electoratului american consideră votul din cadrul alegerilor parlamentare de marți de la mijlocul mandatului („midterms”) drept o modalitate de a se opune președintelui republican, arată cel mai nou sondaj Reuters/Ipsos, finalizat luni și publicat în ajunul scrutinului crucial de marți.
Rezultatele sondajului național, desfășurat pe parcursul a cinci zile, indică, de asemenea, semne că lupta dintre democrați și republicani ar putea deveni și mai strânsă înainte de ziua alegerilor.
Aproximativ 46% dintre alegătorii înregistrați, care au participat la sondajul Reuters/Ipsos, au declarat că ar vota cu democrații la alegerile pentru Congres, comparativ cu 38% care au ales republicanii, în cadrul unei întrebări cunoscute sub denumirea de „vot generic”.
Acest avantaj de 8 puncte procentuale pentru democrați este totuși mai redus decât în sondajul Reuters/Ipsos realizat cu o săptămână înainte, când democrații conduceau cu 11 puncte.
Sondajele de tip „vot generic” sunt sondaje naționale care oferă o imagine de ansamblu asupra partidului pe care alegătorii ar dori să-l vadă la conducerea Congresului. Deși aceste sondaje oferă o imagine a opiniei publice la nivel național, ele nu surprind nuanțele competițiilor de la nivel de stat și de district care determină, în cele din urmă, controlul asupra Senatului și Camerei Reprezentanților din SUA, competiții în care republicanii dețin anumite avantaje structurale.
Aproximativ 32% dintre respondenți au spus că aprobă modul în care Trump își îndeplinește atribuțiile la Casa Albă, procent neschimbat față de săptămâna precedentă și cu puțin peste nivelul minim record, de 31%, înregistrat acum două săptămâni.
Dintre alegătorii înregistrați, aproximativ 50% dintre independenți au declarat că ei consideră votul lor în alegerile pentru Congres ca fiind un vot împotriva lui Trump, comparativ cu 13% care au afirmat că votul lor va fi unul în favoarea republicanilor lui Trump și 33% care au spus că președintele nu reprezintă un factor în decizia lor de vot.
Cel mai recent sondaj Reuters/Ipsos a chestionat online 1.765 de adulți din SUA și are o marjă de eroare de două puncte procentuale.
Ce arătau sondajele recente
În trecut, alegătorii au avut tendința de a „pedepsi” partidul din care face parte președintele, votând împotriva acestuia la „midterms”.
Alte sondaje recente indicau un nivel scăzut de aprobare a activității președintelui. Trump și-a început cel de-al doilea mandat cu un nivel de aprobare de puțin peste 50%, potrivit site-ului de sondaje Silver Bulletin, însă la începutul lunii octombrie acest procent ajunsese la aproximativ 37%. În același timp, 61% dintre respondenți declarau că dezaprobă activitatea liderului de la Casa Albă.
Totuși, nu toate locurile din fiecare cameră sunt disputate. Unele sunt considerate sigure pentru republicani sau democrați în statele în care se bucură de un sprijin puternic. Votul este mai imprevizibil în acest an din cauza confruntării dintre cele două partide privind modul în care sunt trasate circumscripțiile electorale pentru Camera Reprezentanților.
Republicanii au încercat să obțină un avantaj prin retrasarea circumscripțiilor electorale în anumite state, astfel încât acestea să le fie mai favorabile, iar democrații au procedat la fel.
Realclearpolling, un site de referință din SUA care realizează o medie agregată a sondajelor de opinie majore pentru alegeri, a estimat că 47 din mandatele de senator ar urma să revină democraților, iar 45 republicanilor.
Alte 8 curse erau considerate prea strânse pentru a da un verdict.
În ceea ce privește Camera Reprezentanților, majoritatea analiștilor politici din SUA consideră că aceasta va reveni sub control democrat.
Realclearpolling estimează că 227 de mandate vor reveni unor candidați ai Partidului Democrat, 180 pentru Partidul Republican, și că 28 dintre locuri pot fi adjudecate de oricare dintre cele două partide.
Toate cele 435 de mandate în Camera Reprezentanților, camera inferioară a Congresului, sunt supuse votului. Aleșii din camera inferioară au mandate fixe de doi ani. Camera Reprezentanților este, de regulă, locul în care sunt introduse și dezbătute proiectele de lege.
În prezent, republicanii au în această cameră 219 mandate, în timp ce democrații au 214 aleși. Alte două locuri sunt vacante în condițiile în care pentru o majoritate este nevoie de 218 voturi.
În același timp, 35 dintre cele 100 de locuri din Senat, camera superioară a Congresului, vor fi, de asemenea, puse în joc. Senatorii au mandate de șase ani. Printre alte atribuții, aceștia aprobă sau resping proiectele de lege primite de la Camera Reprezentanților.
Republicanii au în prezent 53 de senatori, democrații 45, în timp ce alți doi se declară independenți. Pentru o majoritate este nevoie de 51 de voturi.
O particularitate a sistemului electoral american este că fiecare dintre cele 50 de state constituante ale SUA beneficiază de două mandate de senator, indiferent de mărimea lor raportată la populație. Asta înseamnă că state mici precum Vermont, Wyoming sau Alaska sunt reprezentate egal în Senat ca statele uriașe precum California, Florida, Texas sau New York.
Tot marți, alegătorii din mare parte a Statelor Unite vor alege și politicieni la nivel statal. Alegerile pentru funcțiile de guvernator din California, Florida, Ohio, Georgia și Michigan se numără printre cele mai atent urmărite.