Copiii crescuți cu blândețe cred că li se cuvine totul? Ce spun psihologii despre acuzațiile aduse parentingului blând
Copilul face o criză după ce-l anunți că nu mai primește ciocolată. Nu ridici vocea, nu-l ameninți cu o pedeapsă. Îi spui că înțelegi cât este de supărat, îl ajuți să pună în cuvinte ce simte și îi repeți regula despre cantitatea de ciocolată pe care are voie să o mănânce.
Pentru părinții care practică parentingul blând, aceasta este una dintre situațiile în care abordarea își arată eficiența.
Pentru criticii ei, însă, scena aceasta este una problematică: prea multe explicații, prea multă atenție acordată emoțiilor copilului și prea puțină autoritate duc, spun ei, la copii care se așteaptă ca lumea să se învârtă în jurul lor și care nu știu să accepte un simplu „nu”.
Parentingul blând (gentle parenting), termenul sub care abordarea s-a răspândit în ultimii ani, inclusiv pe rețelele sociale, pune accent pe empatie, conectare cu copilul, înțelegerea emoțiilor și colaborare, dar fără să elimine regulile și limitele.
Tocmai imaginea părintelui care încearcă să rămână calm, să afle ce se află în spatele unui comportament dificil și să evite pedeapsa ca principal instrument de disciplină a făcut metoda extrem de populară.
Contestatarii ei spun însă că educația cu blândețe îi face pe copii să nu poată tolera frustrarea, dezamăgirea și limitele.
Jurnaliștii de la Parents au discutat cu specialiști despre acest lucru și atrag atenția asupra faptului că există multe confuzii în ambele tabere. A fi blând cu copilul nu înseamnă a fi permisiv în orice context și nici a-l lăsa pe el să facă regulile.