Skip to content

Călin Georgescu, o nouă încercare pentru a ieși din Arestul Central. Instanța a amânat verdictul

1 actualizare

Călin Georgescu a fost adus joi dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care a cerut înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, scrie Agerpres.

Tribunalul București a amânat pentru luni, 9 noiembrie, judecarea cererii depusă Georgescu. Instanța a spus că dezbaterile nu pot avea loc în lipsa motivării deciziei prin care judecătorii de la Curtea de Apel București au prelungit săptămâna trecută măsura arestului preventiv.



Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

De atunci, el a încercat să scape de arest obținând decizii favorabile la Tribunalul București, însă toate au fost întoarse ulterior de magistrații de la Curtea de Apel București.

Acum, fostul candidat la prezindențiale încearcă să înlocuiască arestul preventive cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

Ancheta în acest dosar al lui Georgescu a pornit de la o plângere depusă de omul de afaceri Răzvan Leu. Acestuia i s-a propus să se implice într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro. Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția.

Pentru a obține creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanție de un milion de euro, din care 100.000 de euro urmau să fie folosiți pentru a finanța campania lui Georgescu la prezidențiale.

Georgescu mai are alte patru dosare deschise pe numele lui, dintre care două au fost trimise spre judecare.

Victima a fost convinsă apoi să mai transfere 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate crește la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.