Primăria Capitalei cumpără zeci de tramvaie noi. Cât vor costa
Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziția a 79 de tramvaie noi.
Valoarea estimată a contractului este de 1,4 miliarde lei fără TVA, adică aproape 300 de milioane de euro. Data limită pentru depunerea ofertelor este 10 decembrie 2026, a anunțat primarul general, Ciprian Ciucu.
„Tramvaiele vor fi achiziționate în cadrul proiectelor „Modernizarea sistemului de transport public cu tramvaiul de la nivelul Municipiului București” și „Extinderea rețelei de tramvai pe artera de circulație Prelungirea Ghencea”, a precizat primarul pe Facebook.
Ce tramvaie vrea să cumpere primăria
Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice este vorba despre achiziția a 79 de tramvaie noi, de 36 m, cu autonomie, cu podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, cu rampă pentru accesul cărucioarelor persoanelor cu dizabilităţi, aer condiţionat în salonul de călători și dotări suplimentare necesare pentru confortul și informarea călătorilor. Tramvaiele trebuie livrate în maxim 28 de luni de la data semnării contractului.
În luna octombrie, Primăria Capitalei a obținut fonduri nerambursabile de 87 milioane de euro și pentru achiziționarea a 10 tramvaie noi, 45 de troleibuze și 40 de autobuze electrice. Aici licitația nu a fost lansată.
Ultima achiziție de tramvaie a fost făcută în 2021, când Primăria Capitalei a achiziționat 100 de bucăți de la Astra Arad, valoarea contractului fiind de circa 1 miliard lei. Acestea au intrat pe traseu în perioada 2022-2024.
STB are 445 de tramvaie, cu o vechime medie de 20 de ani, cele mai vechi fiind în folosință din anii 70. Peste 80% din tramvaiele operate de STB au durata de funcționare depășită, potrivit documentelor oficiale.
Ce parc activ de vehicule are acum STB
Parcul activ al STB S.A. este format din 1.679 de vehicule, respectiv 1.197 autobuze, 215 troleibuze şi 267 tramvaie (tramvaie care nu ies pe traseu, deoarece multe linii sunt închise din cauza lucrărilor de modernizare a șinelor).
Acestea reprezintă vehiculele utilizate pentru asigurarea programului de transport și a rezervei operaționale necesare desfăşurării activităţii, potrivit unui răspuns transmis de STB la solicitarea HotNews. Parcul programat zilnic în traseu este de 1.289 de vehicule, din care 848 de autobuze, 215 troleibuze, respectiv 226 de tramvaie.
Aproximativ 40% din flotă este reprezentată de autobuze Mercedes Euro 3 şi Mercedes Euro 4, troleibuze Astra Irisbus și Astra Ikarus, precum și tramvaie V3A și T4R, aflate în exploatare după expirarea perioadei de garanţie și având o vechime de peste 15 ani.
Investiții de 2,5 miliarde lei în flota STB în ultimii 10 ani
În ultimii 10 ani, Primăria Capitalei a cumpărat 400 de autobuze Otokar, 130 autobuze Mercedes Hibrid, 100 de tramvaie Imperio, 100 de troleibuze Solaris, 100 autobuze electrice BMC și 22 de troleibuze Yutong. Investiția a fost de circa 2,5 miliarde lei.