În ultimii ani am fost cu toții martorii unei evoluții de-a dreptul fulminante a inteligenței artificiale, o tehnologie care ne-a fost prezentată ca fiind următoarea mare revoluție tech. Marile companii care dezvoltă aceste sisteme ne-au promis că ele ne vor schimba viețile ireversibil și vor avea efecte profunde asupra felului în care muncim, învățăm, comunicăm unii cu alții și ne organizăm viața.
Însă, pe măsură ce pericolele inteligenței artificiale au devenit tot mai clare iar unele semnale de alarmă au fost date chiar de oameni din interiorul industriei, publicul larg a devenit din ce în ce mai circumspect cu privire la cât de bună este, de fapt, pentru societate această tehnologie. Iar în SUA această perspectivă se vede cel mai clar.
Neîncredere în inteligența artificială
Un sondaj Pew Research Center arată că aproximativ jumătate dintre americani sunt mai degrabă îngrijorați decât entuziasmați de utilizarea tot mai răspândită a AI. În același timp, majoritatea cred că tehnologia avansează prea repede și că le va pune în pericol informațiile personale. Peste 70% dintre americani se tem că datele lor personale vor fi mai puțin protejate din cauza inteligenței artificiale.
Nici încrederea în companiile care dezvoltă aceste instrumente nu este foarte mare. Aproximativ șase din zece americani nu au încredere că firmele din domeniu vor dezvolta și utiliza AI în mod responsabil. Iar în privința intervenției statului, 67% spun că au puțină sau deloc încredere că guvernul american poate reglementa eficient această tehnologie.
În general, oamenii erau îngrijorați de felul în care inteligența artificială va afecta piața muncii, dar și de cum va influența dezinformarea online, riscurile privind datele personale sau atacurile cibernetice. Însă, mai recent, în discursul public și-a făcut apariția o altă problemă: infrastructura care este necesară pentru ca AI-ul să se dezvolte.
Mai exact, e vorba de centrele de date, aceste clădiri industriale uriașe în care, de obicei, funcționează mii sau chiar sute de mii de servere și procesoare. Aceste centre sunt necesare pentru a stoca și procesa cantitățile de-a dreptul uriașe de informații care sunt necesare pentru antrenarea și funcționarea modelelor de inteligență artificială.
Jumătate din americani cred că centrele de date le influențează negativ calitatea vieții
Centrele de date, pentru a funcționa, au nevoie însă, de cantități enorme de electricitate și apă pentru răcirea echipamentelor. În același timp, pe măsură ce industria se dezvoltă din ce în ce mai rapid, e nevoie de tot mai multe centre de date, care vor consuma din ce în ce mai multe resurse. Asta începe deja să pună presiune serioasă pe rețelele electrice și pe comunitățile unde aceste facilități sunt construite.
Oamenii care locuiesc în apropierea unor astfel de proiecte resimt urmările pe propria piele. Facturile la electricitate cresc, iar în zonele în care apa este deja o resursă limitată, centrele de date pot concura cu gospodăriile pentru aprovizionare, mai ales atunci când folosesc sisteme de răcire care consumă multă apă. La acestea se adaugă zgomotul constant produs de ventilatoare și echipamentele de răcire, traficul generat de șantiere și de lucrările de mentenanță, dar și îngrijorările legate de poluarea produsă de generatoarele de rezervă și de pierderea spațiilor verzi sau a terenurilor agricole.
Nemulțumirea a crescut vizibil în cursul acestui an. Potrivit unui sondaj Pew Research Center publicat în septembrie, 54% dintre americani considerau că centrele de date au un impact negativ asupra mediului, față de 39% în ianuarie. Jumătate spuneau că acestea afectează negativ costurile energiei pentru gospodării, comparativ cu 38% la începutul anului. Iar 49% credeau că au un efect negativ asupra calității vieții celor care locuiesc în apropierea lor, față de 30% în ianuarie.
Un alt sondaj, realizat în vara acestui an de Annenberg Public Policy Center al Universității din Pennsylvania, arăta că 62% dintre americani se opuneau construirii unor noi centre de date în apropierea locuințelor lor, iar 46% nu își doreau astfel de centre construite deloc în Statele Unite.
Imaginea miliardarilor tech s-a lipit de Donald Trump
Nemulțumirea față de centrele de date se suprapune peste o altă problemă pentru industria tech: imaginea tot mai controversată a miliardarilor care o conduc. Iar această imagine este acum puternic asociată și cu Donald Trump și Partidul Republican.
Odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, o parte importantă a elitei din Silicon Valley s-a apropiat semnificativ de noul președinte. Mai mulți dintre cei mai bogați oameni din industria tech au participat la inaugurarea sa, au donat pentru fondul inaugural sau au devenit susținători publici ai agendei sale.
Susținerea miliardarilor tech pentru Trump are sens. Președintele a susținut accelerarea dezvoltării infrastructurii AI, iar Casa Albă descrie centrele de date drept o prioritate economică și o problemă de securitate națională. De altfel, Trump a spus în repetate rânduri că susține personal construirea centrelor de date, susținând că acele comunități care resping aceste facilități vor ajunge „înapoiate și sărace”.
Toate aceste nemulțumiri au început să se vadă și în politică. Înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului prezidențial din 3 noiembrie, centrele de date au devenit un subiect important în campaniile electorale, iar prin modul în care au votat la alegeri, americanii au transmis un mesaj foarte clar cu privire la sentimentele pe care le au față de industria AI.
Potrivit unei analize publicate de Washington Post, alegătorii din cel puțin 38 de jurisdicții au aprobat interdicții sau restricții pentru construirea centrelor de date. În Joliet Township, Illinois, aproape 80% dintre alegători au susținut limitarea acestor proiecte. În Hubbard, Ohio, peste trei sferturi dintre votanți au făcut același lucru. Harwood, un orășel din Dakota de Nord, a fost una dintre puținele excepții: aici, alegătorii au respins restricțiile propuse.
Și în Texas, unul dintre statele care atrag cele mai multe investiții în infrastructura AI, alegerile au adus o schimbare importantă. Democrata Gina Hinojosa a câștigat cursa pentru funcția de guvernator în fața republicanului Greg Abbott, după ce a promis în campanie că va opri construirea de noi centre de date dar și că va impune reguli mai stricte pentru protejarea mediului.
Un exit poll NBC arată că 56% dintre alegătorii americani au spus că inteligența artificială și centrele de date au reprezentat un factor major sau crucial în decizia lor privind votul pentru Congres. Tema s-a aflat totuși în urma corupției, a costului vieții și altor subiecte importante pentru alegători. Dar faptul că infrastructura AI a ajuns să conteze într-o asemenea măsură într-o campanie electorală arată cât de mult s-a schimbat conversația în jurul acestei industrii.
Peste 600 de milioane de dolari investiți în candidați republicani
În timp ce comunitățile locale încercau să limiteze expansiunea centrelor de date, unii dintre cei mai bogați oameni din industria tehnologică au investit sume uriașe pentru a influența rezultatele alegerilor.
Miliardarii din Silicon Valley au cheltuit peste 600 de milioane de dolari pentru a susține candidați republicani în acest ciclu electoral. Doar Elon Musk a contribuit cu peste 470 de milioane de dolari. Alte nume importante din industrie care au investit masiv în aceste alegeri sunt miliardarii Marc Andreessen și Ben Horowitz, cei care au contribuit cu 50 de milioane de dolari la Leading the Future, un Super PAC (o organizație politică din SUA care poate strânge și cheltui sume nelimitate de bani pentru a susține sau a se opune unor candidați electorali) care susține politici mai blânde cu industria AI. Aceeași organizație a primit 25 de milioane de dolari de la Greg Brockman, cofondator OpenAI și soția sa, Anna.
Rezultatul nu a fost însă cel dorit, iar americanii au respins la urne centrele de date.
Centrele de date simbolizează o problemă mult mai mare
Însă această opoziție nu trebuie văzută doar ca o reacție la consumul de energie, apă sau la zgomotul produs de aceste facilități. Pentru mulți alegători, centrele de date au devenit simbolul unei probleme mai mari: influența disproporționată a marilor companii tech asupra politicii și economiei.
Rezultatele alegerilor ne arată că aceste companii vor trebui să țină cont de o opoziție publică pe care până acum au subestimat-o și să explice mai clar cine suportă costurile acestei expansiuni și cine beneficiază de pe urma ei.