Fondatorul mişcării ruse „Statul Masculin” neagă orice implicare în recentele alerte cu bombă din Europa
Fondatorul „Statului Masculin”, o mişcare masculinistă rusă care a fost interzisă din 2021 pentru extremism, a negat vineri orice legătură cu alertele false cu bombă care se înmulţesc în Europa, după ce unele instituții afectate de aceste alerte false, precum aeroporturile din Birmingham, Roma şi Sofia, au primit mesaje semnate de aşa-zişi „Luptători ai Statului Masculin”, scrie AFP.
Răspunzând la întrebările jurnaliştilor pe această temă, fondatorul mişcării, Vladislav Pozdniakov, a afirmat pe Telegram că mişcarea „pur şi simplu nu mai există din 2021”, anul în care a fost interzisă de autorităţile ruse, citează News.ro.
„Cei care organizează astăzi provocări pe teritoriul ţărilor din Uniunea Europeană (în numele acestei mişcări, n.r.) acţionează în propriul interes, folosindu-se pur şi simplu de un steag fals”, a adăugat el. „Nu că mi-ar păsa în mod special de Europa, de securitatea sau de economia ei (de fapt, nu-mi pasă deloc), ci pur şi simplu le răspund jurnaliştilor europeni”, a explicat el.
De câteva zile, alerte false cu bombă perturbă traficul aerian european, provocând întârzieri sau obligând avioanele de vânătoare să decoleze pentru a escorta avioanele civile. Aceste alerte cu bombă se înscriu într-un context de recrudescenţă a „atacurilor hibride” în Europa, pe care autorităţile sau experţii le leagă, în anumite cazuri, de Rusia şi, uneori, de Iran.
De exemplu, amenințările false care au vizat zborurile Helsinki-Roma și Dublin-Roma au fost făcute printr-un e-mail redactat în italiană, cu subiectul „alertă de amenințare”, și semnat în numele grupării „Luptători ai Statului Masculin”.
Nu există informații clare despre această grupare, dar numele ei amintește de grupul „Male State” („Statul Masculin”), fondat în 2016 de Vladislav Pozdniakov, blogger şi antrenor sportiv, iniţial ca o comunitate pe reţeaua socială rusă VKontakte. Ulterior, mişcarea a căpătat un caracter semipolitic, cu o ideologie care îmbină misoginia şi naţionalismul.
Ce se știe despre mișcarea din Rusia cu nume similar
Mişcarea era cunoscută inițial mai ales pentru campaniile de hărţuire online, până când a fost declarată „extremistă” şi interzisă de autorităţile ruse în 2021. Dar, potrivit presei, mişcarea a supravieţuit pe internet şi s-a transformat într-o comunitate de susţinere a ofensivei militare ruse din Ucraina, lansată în 2022.
Mai mult, acest grup ultranaționalist și antifeminist era deja cunoscut în 2022 pentru o serie de alerte false cu bombă în Balcani. Dar deocamdată nu există nicio dovadă că în spatele haosului din aceste zile se află același grup pro-rus.
Înființat inițial ca o comunitate online dedicată relațiilor dintre bărbați și femei, „Male State” s-a transformat de-a lungul anilor într-o mișcare de extremă dreaptă. Acesta propovăduiește „patriarhatul național”, atacă feministele și homosexualii și răspândește idei rasiste.
După mai multe hotărâri judecătorești pentru incitare la ură și violență, în 2020 VKontakte a închis comunitatea, care număra aproximativ 160.000 de membri. Activitatea sa s-a mutat apoi pe Telegram, dar în prezent nu mai pare să fie activă, cu excepția unor mici subgrupuri cu același nume.
Centrul Internațional pentru Combaterea Terorismului a scris, în urmă cu doi ani, că mișcarea de extremă dreapta din Rusia numită „Male State” s-a transformat dintr-una dintre cele mai notorii mișcări misogine din Rusia într-unul dintre principalii susținători și promotori online ai războiului din Ucraina.
Amenințări precedente semnate similar
Cel mai apropiat precedent de evenimentele de astăzi datează din 1 aprilie 2022, din Muntenegru. Atunci, e-mailurile adresate guvernului, Ministerului de Interne și primăriei din Podgorica erau semnate „Male State”.
În acestea se cereau schimbări la nivelul guvernului și al conducerii agenției naționale de securitate, amenințându-se cu explozii în școli. S-au declanșat operațiuni de evacuare, dar nu a fost găsită nicio substanță explozibilă.