Skip to content

Iranul continuă execuțiile pentru protestele din ianuarie. Trei bărbaţi au fost omorâți duminică

Justiţia iraniană a anunţat duminică executarea a trei bărbaţi consideraţi vinovaţi că ar fi acţionat în contul Israelului şi al SUA în cursul amplelor manifestaţii antiguvernamentale din ianuarie, transmit AFP și Agerpres.

Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi şi Reza Zanganeh „au fost executate în această dimineaţă, după ce au fost confirmate de Curtea Supremă”, a indicat Mizan, organul de presă al puterii judiciare.

Cei trei au fost găsiţi vinovaţi că au participat la „activităţi operaţionale în contul regimului israelian sionist, al Statelor Unite şi al unor grupuri ostile” în timpul manifestaţiilor declanşate iniţial la sfârşitul lunii decembrie 2025 de creşterea costului vieţii.

Puterea judiciară îi acuză că ar fi fabricat şi făcut uz de grenade şi cocteiluri Molotov, au transportat şi utilizat arme albe şi arme de foc şi au incendiat infrastructuri publice în oraşul Karaj, la vest de Teheran.

Alţi suspecţi în acest dosar au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea între cinci şi zece ani, a precizat Mizan.

Mişcarea de contestare a început în decembrie 2025 şi s-a transformat rapid în vaste manifestaţii antiguvernamentale, care au culminat în 8 şi 9 ianuarie 2026.

Autorităţile iraniene au informat despre cel puțin 3.000 de morţi în timpul manifestaţiilor, atribuind violenţele unor „acţiuni teroriste” orchestrate de SUA şi Israel.

Organizaţiile neguvernamentale cu sediul în străinătate, care citează bilanţuri mult mai ridicate, afirmă că forţele de securitate au tras în mod deliberat asupra manifestanţilor.

De atunci, arestările şi execuţiile s-au înmulţit în Iran având legătură în acelaşi timp cu manifestaţiile de la începutul anului şi conflictul împotriva SUA, declanşat în februare prin lovituri israeliano-americane asupra Teheranului.

Potrivit Amnesty International, Iranul este a doua ţară din lume care execută cele mai multe persoane, după China.